Comentariile membrilor:

 =  Un poem
nicolae tomescu
[05.Dec.17 12:34]
ce descrie o luptă interioară între cele două firi ale personajului, una poetică ce vede frumusețea iernii personalizate și una mai cu piciorele pe pământ, mai pragmatică. Și asta se întâmplă la oricare din vârstele personajului. S-ar părea că învinge pragmatismul: de azi ține-ți măsura/și tacă-ți gura,/nu mai accept că, vezi doamne,/tu ești poet
și slobodă-i gura...

dar nici cea poetică nu se lasă ușor să iau foc de frig,/să ard ca o iască...

Mi-a plăcut

 =  zău
Ștefan Petrea
[06.Dec.17 06:24]
și mie îmi vine să "urlu poeticește" așa...
Nu mă lasă pentru asta însă puterile puține pe care le am,
aș curge și eu așa în fluviu de mugete lirice,
tare bine cred că m-aș simți - ca după un orgasm... :)

"să iau foc de frig,/ să ard ca o iască" - iată
concediul propriului meu lirism, măcar oleacă,
să pot digera acest final găsit abia acum, după ce deja
mi-am făcut mendrele (sau "meandrele") sonetizând (agonizând?) aiurea...
Mă înclin!

 =  agonia ca o cetate
Ioan Postolache-Doljești
[06.Dec.17 08:35]
poate, gândeam, epuizați pe palisade,
văzându-și uniformele atârnând pe ei ca pe gard,
unii le-au lepădat pur si simplu cu arme cu tot
rămase fără muniții.
alții au dezertat plecând spre alte cetăți
crezând că acolo-s mai multe provizii.
din plictiseală sau cine știe din ce alt motiv,
real sau năzărit,unii și-au pus uniforma și arma cuvintelor
în boccea,s-o zvârle în podul confortabilei civilii...
am rămas puțini în cetate.
e timp de pace, depănăm amintiri, visăm și trăim...
nici strâmtă nici largă uniforma o simt ca mănușă,
ba parcă am făcut dependență de ea...
ne privim unii pe alții dar nu ne prea vorbim și,
ca mie,cred și vouă vi-i atât de dor de cuvinte...

m-au surprins plăcut vorbele tale;
ia uite Ioane,mi-am zis,ți-a luat ura bocancilor tăi, i-a găsit
și ce dar frumos ți-a făcut Moș Nicolae...
cu sincere urări de La mulți ani
și mulțumiri, cu toată stima, Ioan.

Ștefane, suntem mereu în mare iubire și mare gâlceavă
cu noi. poate ăsta-i motorul cel bun al gândirii,
să umplem distanțele speranțelor de vis,luând
în calcul sau nu, poluarea pe care o facem...
nu te subestima. în peniplena lumii poetul e o movilă,
un deal ori un munte, cine știe câte izvoare ascunde în el
și când vor erupe?
cu mulțumiri de atenție și vorbele unt
pe pâinea mea suflet.
cu prietenie Ioan.




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii și să te autentifici.

Înapoi !