| + de pe cărarea lunii | Ioan-Mircea Popovici [16.Jul.17 05:15] |
| în poeme dintr-un cântec lunecase-ntr-o lumină de sub lună "S-au dus și ai mei, dăduță și sunt singur eu cu mine eu – sub flori crescând în sânge din atâtea luni stinghere ce-au fost luni cum ești tu, dadă" | |
| + Gămălia unei stele! | enea gela [16.Jul.17 20:26] |
| Am citit în ultimele zile această poezie de mai multe ori, am simțit nevoia să revin, aveam impresia că cineva mi-o toarnă în auz! Doar poemul barbian ”După melci” are incantația de aici. Sunt și imagini comune(crăițele), în orice caz, îmi pare un text absolut special, pentru care te felicit! Și găsesc pardonabilă cacofonia, prin trimiterea din subtitlu la literatura populară. Stea! | |
| = răspuns | Iulia Elize [16.Jul.17 23:32] |
| domnilor, vă mulțumesc! este o poezie foarte dragă mie, la care țin mult. nu știu cât se înțelege că este un fel de ”trecere spre o stea”, în spirit popular, cu unele influențe populare. că moartea se vede ca un fel de translatare într-o stea, care continuă să se rotească, așa ca florile de frumoasă, și pe mai departe... că sărmana dadă continuă să trăiască prin azaleea aceea frumoasă, care îi va purta duhul, mai departe, și după moarte... Mulțumesc din suflet și editorilor, nu mă așteptam. | |