| + Steaua Polară | Ioan-Mircea Popovici [25.Apr.17 20:22] |
mă bucur că „pe urmele lui Ovidiu” ai găsit locul cel mai potrivit umbre lungi aleargă-n noapte portativu-i alb note vesele-s străine și mi-e visul cald iedera mi-a strâns pe ziduri cârdul de cocori rătăcind în amintire azi în uneori “ca o statuie rară din trunchi coboară seara învie aruncă-n glod uitarea ridică-n mine taina uimirea și iubirea” și multe altele se vor vedea un pic mai târziu pentru că “sunt din fericiții-n care credința crește crește nimic nu o mai poate slăbi cu vorbe goale de-aici se naște forța fiecărei zile de-a merge înainte oricât de obosită îmi pare că aș fi” S-au copt fructele în RodadoR. La orele înserării, o Stea Polară, steaua navigatorilor... | |
| = tare mi-e dor | Bejliu Anne-Marie [25.Apr.17 22:08] |
| Mulțumiri pentru "Steaua Polară"! Tare mi-e dor de liniștea din copilărie, când intram într-o biserică și ne respectam nevoia de liniște pentru ca rugăciunea să curgă lin prin noi spre bolta cerului și iar prin noi întru împlinirea bucuriei de a fi cât mai deplin. Îmi mai este dor de acea bucurie a Sărbătorilor Mari, de bucuria pe care o citeam pe chipurile oamenilor chiar dacă eram încă în anii comunismului. Atunci știam să ne respectăm, să nu ne tulburăm sărbătorile religioase unii altora impunând idei așa zis moderne, să nu inventăm tot felul de minciuni numai pentru că nu putem palpa anumite informații. Îmi mai este dor de echilibrul care exista între formele de manifestare ale credinței. Fiecare respecta credința sau chiar necredința celuilalt fără a impune nimic. Acum ești agresat sub diferite forme pentru că îți manifești credința în riturile propriei religii, așa cum te pricepi, așa cum simți, în scris, sau rostit, sau prin forme și pe de culoare. În fine, mă bucur că nu sunt singură în ceea ce încerc să transmit prin cele scrise aici. ...sunt din fericiții-n care credința crește crește nimic nu o mai poate slăbi cu vorbe goale de-aici se naște forța fiecărei zile... | |