| = Mi-au atras atenția versurile | Nicolae Diaconescu [19.Apr.17 07:13] |
| eu nu pot fi a clipei mă fac una cu iarba și-apoi cum să-mi mut sufletul din bătătura Copilăriei în zgomotul fibrelor din plastic?! la o aruncătură de băț golul / marele gol cum să scoți dintr-o îndoitură de petic din senzația pur organică un sens un acoperiș măcar un poem?! Titlul mi se pare inedit pe un fundal care prețuiește doar clipa. Versul ,,mă fac una cu iarba'' îl înțeleg ca metaforă, ca trăire. "țipătul alb se face una cu mine" îmi scapă semnificația. Dacă era doar "țipătul" îi dam un sens, o trăire dar l-ai făcut "alb" și m-ai băgat total în ceață. La o aruncătură de băț golul, marele gol. Cum să scoți dintr-o îndoitură de petic sau dintr-o senzație organică un sens, chiar un poem? Partea aceasta am citit-o într-o dublă percepție. Pe deoparte luciditatea poetului ce vede în creația confraților un gol, un mare gol unde îndoitura unui petic sau o senzație organică sunt ridicate la rang de poem, Pe de altă parte interogația cu sine, e poet acela ce reușește chiar și din lucrurile banale ca îndoitura unui petic sau o senzație organică să obțină o semnificație, un poem. În concluzie meriți atenția confraților. | |
| = ... astăzi accept Albul în toată complexitatea sa... | Daniela Luminita Teleoaca [19.Apr.17 15:46] |
| Stimate domnule Nicolae Diaconescu, foarte frumos vă mulțumesc pentru comentariu și mă bucur, având... impresia că... v-a plăcut! Este un text scris, ca marea majoritate a textelor mele, aproximativ dintr-o (ră)suflare! Post-act, având cca 10 min. la dispoziție, mi-am zis: „Dar.... sens... o avea?” Și l-am recitit. Când, nestingherit, fără complexe, mi-am declarat „neputința” de a fi a clipei, într-adevăr spovedania mea a venit dintr-o anumită aversiune pt acel „carpe diem” (am riscat și acum să-mi spună o (fostă) colegă de facultate ceva de genul: „Dana-Danaaaaaaaaaaa, trece viața pe lângă tine!!” -„Șiiiiii...????!!)), care are și așa mulțimi de adepți!! În același timp, „sucită” cum sunt, recunosc, aș vrea, măcar din când în când, „să fiu a clipei” (sic!!). Deci, titlul meu „inedit” este... ambi/ plurivalent, la fel ca și albul (că este el țipăt, spaimă sau moarte). Am aprofundat albul propriu-zis cu ocazia primei crize de anxietate. Am urât această culoare mult timp. Încet-încet, nu am mai putut fără ea. Și nu pt că, foarte clișeic, școlărește, este „simbolul purității” (ce e aia??!!), ci pt că Doamna Anxietate, albă ca varul, m-a dus pe niște culmi ale Înțelegerii, fără de care aș fi rămas mai multe trepte în partea opusă Susului. Finalul, recunosc, era mai degrabă de receptat în cheie negativă. Cârcotașă cum sunt, îl surghiunesc pe „confratele” meu care musai trebuie să depășească stadiul de „îndoitură de petic” (cred că un soi de... jumătate de măsură), să acceadă la Sentiment (trăirea Pură/Purificatoare) etc. etc. etc. Dar - să știți - îmi plac (și) interpretările dvs. și câte ar mai putea fi, desigur în limitele coerenței întregului!!! PS: Leii, oricât de hiperafectivi/ hipersensibili ar fi, tot cu Luciditatea sunt frați-de-cruce! Și vorbesc / scriu cam mult. Câteodată....... | |
| = Semnificația albului | Nicolae Diaconescu [19.Apr.17 23:20] |
| "mulțumesc pentru comentariu și mă bucur, având... impresia că... v-a plăcut!" Ai înțeles corect, chiar mi-a plăcut. La început mi-a atras atenția titlul, mai ales că eu, uneori, luat de val uit orice și trăiesc doar clipa. Sunt multe momente în viață când devii robul senzațiilor, dar dacă poți să le sublimezi în ceva înălțător este un câștig, în primul rând pentru cel care are această forță. Nu m-am gândit la alb ca simbol al purității. Chiar și după această precizare tot nu-mi place "țipătul alb"! Țipătul exprimă durere, groază, uimire,chiar plăcere, dar "țipătul alb" ce exprimă? Eu mă ghidez doar pe intuiție, nu posed mijloacele specifice pentru a explica anumite păreri. | |
| = ... păi... să ne gândim, de pildă, la... | Daniela Luminita Teleoaca [10.Dec.18 14:27] |
| ... rochia de mireasă (și câte nu mai sunt!!)... De ce alb? Și de ce nu alb... la un moment dat, în capriciile cromatice (de falsă pudoare, zic eu cu percepția cârcotașei!) ale lumii așa-zis moderne?! DAR simbolul "albului meu" este legat fundamental de.. anxietatea-înțelegere... Cd ești în fața unei pagini albe (tehnic, vorbim despre... blanc), te simți neputincios, ca în fața oricărui alt necunoscut. În același timp, simți (eu cel puțin, da, simt!!) provocarea de a umple albul respectiv, ceea ce echivaleaza ispitei de a purcede la... cunoaștere. Țipătul meu devine alb tocmai în acest context, definibil drept "situație limită"... Dc îți depășești temerile inițiale, ai multe șanse SÃ DEVII... Mie mi s-a întâmplat... Țipătul alb mă aruncă în anonimat pt a mă reda mie însămi! Poate fi, în ultimă instanță, simptom / indiciu al unei revelații, fie ea și în scară minoră / umană... Să mai pomenesc si de catharis??!! Dar mă opresc... Gânduri bune, D. | |
| = Erată | Daniela Luminita Teleoaca [20.Apr.17 21:11] |
| catharSis... desigur!!! | |