| = din poem | Ioan Postolache-Doljești [22.Jan.17 05:03] |
| curge-o tristețe amară ca-n urma unei rupturi vinovate. cu tot compromisul făcut în numele unui trecut fără noduri pe ață nu se mai pot coase zilele unele de altele cu tighelul fluid lălâie e saila... prea departe-i lumina mansardei cu tot ceaiul de iasomie făcut mirosul de mucegai domină subsolul și parcă pierdute sunt toate... poemul îmi pare trăit. Ioan. | |
| + Da, da, daaa... | Ioan-Mircea Popovici [22.Jan.17 05:05] |
| Tai o bucată din text. Nu pentru că aceasta ar fi partea cea mai bună. Te las să ghicești motivul și cântecul cel mai potrivit, în fundal. "se face condens nimeni nu știe de unde atâta ploaie atâta subsol atâta despuiere doare doare urma fluturelui care a tot încercat să iasă și aripile aripile cu mucegai tabloul văzut cândva într-o colecție impresionistă (nici nu mai știu cine era autorul...) azi e aici în subsolul nostru comun și ne ținem de mână..." | |
| = Saptamana s-a contractat | razvan rachieriu [22.Jan.17 09:09] |
| ''Săptămâna'' s-a contractat și a devenit ''minusculă'' sub acțiunea timpului propriu, subiectiv, care a accelerat zilele, ''resursele imaginației'' tale poetice sunt inepuizabile, pare că cresc cu fiecare poezie, aducând în concret ''intuiția de a dezlega impasibili enigmele'' vieții. Valoarea a acceptat să se cuibărească în poezie. | |
| = Tuturor, sincerele mele mulțumiri!! | Daniela Luminita Teleoaca [22.Jan.17 13:35] |
| Stimate domnule Ioan-Mircea Popovici, ador... provocările (altfel, deloc exclus să mă... plictisesc de moarte!)! În acest context, poate că o strângere de mână, conștiința "subsolului COMUN" sunt premise ale regăsirii și trecerii dincolo de perdeaua care imită... soarele și, mai ales, de fenomenul "condensului"! (ghici... ce este "dincolo"??!!). Mai apoi, când "tabloul" invadează realitatea, nu poți să crezi decât că, în momentul următor, tabloul... săracul se va lăsa el însuși invadat de "realitatea de dincolo" (este o derulare aproape... legică, deci nimic fantasmagoric!!). În consecință, în pofida aparențelor (sic!!), aproape... un... happy end!! Mulțumirile mele! Stimate d-le Ioan Postolache-Doljești, când "exteriorul" ți se impune, mai exact când simți că nu i te poți sustrage unei anume realități obiective, nu-ți rămâne decât să mimezi firescul, să speri că ceaiul de iasomie va avea același gust, nealterat nici de condens, nici de igrasie, nici de.., nici de... Această capacitate de autoiluzionare poate face "minuni", deși, cum spuneam, mai nimic... fantasmagoric! Făptuiește minuni întemeindu-se pe așteptare... activă (cf. așteptare "speranță; nădejde", nu "deznădăjduire")! Și, da, cam totul fuse... "trăit"!! Mulțumirile mele! Dragă Răzvan, obiectivul se supune, într-o serie de cazuri, subiectivului... De aici, printre altele, sentimentul "contractării" timpului, al ființării în afara lui, dar nu în sensul de acces la veșnicie, ci de experimentare a stării de "exclus de la...", prin urmare un anumit surghiun dintr-un habitat pe care îl percepeai / voiai atât de al tău... "Izgonirea" nu este însă una absolută (cf. supra). Mulțumirile mele! Tuturor, (deloc... clișeic!) cu prietenie și respect, D. | |