| + te felicit pentru poeme | Cristina Rusu [11.Oct.16 12:46] |
| Foarte frumoase poeme de toamnă dragă Joana. Te felicit pentru inspirație. Toate au imagini bune, simple, de toamnă, cu efect subtil asupra cititorului. La primul poem, chiar dacă grădina este goală, ea are frumusețe totuși. Acele mănunchiuri de busuioc puse în ulucii din gard aduc o notă drăguță în acest decor. Gospodina casei a căutat să le așeze frumos undeva și nu a făcut un buchet mai mare pe care să îl urce în pod sau să îl pună în altă parte. Din punct de vedere spiritual ea și-a pus astfel și o protecție împrejurul casei. Nu știu dacă te-ai gîndit la asta cînd ai scris poemul dar cu siguranță te-ai gîndit că busuiocul este o plantă mai deosebită, prețuită de orice gospodină la casa ei. Imaginea face mult în haiku, iar cititorul trebuie să vadă și dincolo de această imagine. Foarte frumos și poemul al doilea. Pe cît de simplu, pe atît de frumos. La acea casă cu ușa scorojită stă cu siguranță un bătrînel. Grămezile de frunze arată că el nu mai are putere să le strîngă ca în tinerețe. Probabil că în fiecare dimineață, la ușă îl așteaptă același baston, prieten de nădejde, și ziarul pe care îl va citi bucuros de noutăți. Simplitatea imaginii îmi place. Simplu, frumos, natural. Și ultimul poem îmi place. Nu știu dacă cel mai mult, dar e frumos. E o noapte senină și în curtea gospodarului e adunată munca lui de peste zi. Poemul îți dă o stare de împlinire, (poate și pentru că e toamnă și roadele sînt bogate) și de liniște. Acestea duc la împăcare sufletească, la cît de mult își iubește gospodarul casa și grădina. Secera lucește în lumina lunii și a stelelor. Împrejur este pace. Nu există nici un personaj în aceste poeme ale tale. Te-ai folosit numai de cadrul natural ca să construiești versurile. Chiar dacă personajele lipsesc, ele ajută prin absența lor cadrul lărgit și completează imaginile. Mănunchiurile de busuioc, ulucii, bastonul, ziarul, secera, grămada de bostani, toate au legătură cu personajele ce întregesc acest cadru de toamnă. Nu sînt niște poeme excepționale, dar sînt corecte, reale, naturale, simple și duc cititorul în zona tipică a toamnei. Dacă în primul și ultimul poem admirăm cadrul fără să ne ducem într-o stare cu sentimente mai deosebite, uite că al doilea poem îl face pe cititor să experimenteze și această zonă de tristețe. Bătrînelul este singur, ușa lui este scorojită. La ușă îl așteaptă un ziar și un baston, și nu postașul, nepotul, fiul, fiica. Toamna este accentuată și prin singurătatea bătrînului. Oare are lemne pentru foc? Are oare cine să i le aducă? Vine iarna grea, ușa scorojită cine știe cum va mai trece peste încă o iarnă. Se va scoroji și mai tare și putem intui ce urmează. La ușă nu vor mai fi grămezi de frunze ci un morman de zăpadă. Ziarul va fi nins. Acest poem este cel mai sensibil. Înțelesurile lui te întristează. Cititorul nu știe ce se va întîmpla cu bătrînul după iarna grea. Poate că într-o zi vor dispărea și bastonul și ziarul. Vor rămîne grămezile de frunze. O altă toamnă, care vine și pleacă cu tristețea și frumusețea ei. Iau cu mine poemul cu ușa scorojită. Pentru bătrînelul cu baston las o lumină, care să fie speranță. Și pentru ca nimeni să nu fie singur și trist. Succes Joana și să ai inspirație bună pentru noi poeme. Cu prietenie, bia | |
| = multumiri | Ioana Geier [11.Oct.16 21:47] |
| Draga Bia, iti multumesc pentru comentariul laborios si stea. Lumina ei ma va calauzi pe mai departe in cautarea de frumos. Lucrand la proiecte comune alaturi de tine, am lucrat in favoarea mea, pentru aprofundarea tainelor Haiku. Iti sunt recunoscatoare pentru acest lucru. Aici am scris despre toamna, de fapt despre toamna pe care am parasit-o candva, alegand alte coordonate de existenta. Am retrait momente unice, simtind nevoia sa vorbesc despre ele cu voi. Ma bucur ca au ecou. Cu prietenie, Joana | |
| = Jocul cu margelele de sticla | Dorel Neacsu [14.Oct.16 16:50] |
| Aveai dreptate, pe unde ai scris despre vibratiile proprii care trebuie transmise catre terti/spectatori: scriem pentru noi, catre ceilalti. De-aia sunt eu acum unul dintre bostani, vecin cu secera-coasa, sub cerul impietrit. Un joc simplu precum fiecare toamna in care mai murim putin. M-ai inchis in lumea cat margeaua, un pepene din gramada privindu-si reflexia in universurile adiacente din sirag. | |