| = Timpul subiectiv si timpul obiectiv | razvan rachieriu [16.Jun.16 09:57] |
| Te simți “deposedată” de timpul subiectiv în care ai născut cuvintele, care niciodată nu e același, variind de la om la om, doar timpul obiectiv detașat de om este același pentru toți, curgând etern și perfect, căci “eul se despică”, născându-se două euri, unul stabilind corelații cu timpul propriu, celălalt fiind responsabil cu poeziile. În lipsa relației eu-om-timp-identitate, ne-am “depersonaliza la maxim”, și am simți viața ca o “transă”, o catatonie, o prostrație. | |
| = Povestea este una... adevarata... | Daniela Luminita Teleoaca [16.Jun.16 14:05] |
| Multumesc frumos, Razvan!! ..."povestea" este una adevarata... poarta exista, dudul la fel, larva care..., anxietatea in schimb tinde a fi din ce in ce mai bine "manevrabila" (!!). Era o dupa-amiaza de toamna... varatica, cineva mergea sa conferentieze la Academie...se impotmolise langa/ intr-o poarta.. intre timp se tot scufunda, peste ea treceau "de toate", eram, cum spui, roaba timpului subiectiv, dilatat la maximum... Continutul textului pe care il scrisesem cu patima m-a (re)adus la realitate (timpul obiectiv). Si astfel de "episoade" -zic eu - sant necesare, chiar daca mai greu de suportat: deloc paradoxal, dc ai forta de a le depasi, devii mai puternic, mai lucid, mai... tu insuti...(un fel de Trezire) | |