| = ... | Marinescu Victor [20.Apr.16 10:34] |
| "casa își pierduse ferestrele în orbitele goale plânsul meu era ca o matcă mă făcea mică, intram în ea până la ultima matrioșkă, până la ultimul sânge și ultima adrenalină, până la ultima carceră deveneam invizibilă, mult prea ușoară ca să port greutatea unui nume, condiția de femeie sau doar pe aceea de cuvânt mă amestecam în golul peretelui, în agonia aerului devorat, în destinul minuscul de amibă singura supraviețuitoare a unui trecut rămas într-o fotografie" fara "mine" nu mai e la fel si cred ca asa ar trebui sa fie fara "mine", diferit. | |
| = ... | Marinescu Victor [20.Apr.16 11:13] |
| si fara "intr-o fotografie" am putea merge mai departe de limita, de ceea ce suntem. poate ca nu esti de acord cu ceea ce voi spune dar, limita este data de carnea si tot ce-i apartine, fotografii, cladiri, chiar si dumnezeu e limitat de carnea. carnea este motivul pentru care dumnezeu are prea putin ca sa existe. dar carnea a ajuns, sau va ajunge la saturatie " stare a unui compus chimic care nu mai conține valențe libere și deci nu mai poate adiționa alte elemente în molecula lui", deci imagineaza-ti carnea ca pe o fotografie si atat, ca pe un obiect in apropierea unei gauri negre ramanand neschimbat pentru totdeauna in ochii privitorului. situatie in care realitatea se va deforma pana la disparitia creatorului. dar cum s-a demonstrat ca informatia nu se pierde, presupunem ca pentru a supravietui, carnea are nevoie sa nascoceasca ceva, ceva unde sa-si stocheze existenta sub o alta forma. se pare ca a reusit :). sufletul! deci cum ar arata fara "intr-o forografie": "casa își pierduse ferestrele în orbitele goale plânsul meu era ca o matcă mă făcea mică, intram în ea până la ultima matrioșkă, până la ultimul sânge și ultima adrenalină, până la ultima carceră deveneam invizibilă, mult prea ușoară ca să port greutatea unui nume, condiția de femeie sau doar pe aceea de cuvânt mă amestecam în golul peretelui, în agonia aerului devorat, în destinul minuscul de amibă singura supraviețuitoare a unui trecut rămas" | |
| + ... | Marinescu Victor [20.Apr.16 11:18] |
| si pentru ce ai aici, si pentru ce ar putea deveni, il voi scoate in evidenta, pentru ca fara sa-l citesc, nu as fi mers atat de departe. | |
| = Voi incerca sa merg catre... "esentializare"! Si voi "inventa" si un timp pt... | Daniela Luminita Teleoaca [20.Apr.16 12:40] |
| Draga domnule Marinescu Victor, recunosc ca am fost mai mult decat (placut) surprinsa, in prima instanta, de... stea, in secunda instanta (si mai ales) de "autorul" acesteia!! Apreciez sincer aplecarea asupra celor cateva randuri (modeste) asternute de mine candva intr-o noapte de duminica, dupa ce in ziua respectiva (chiar) experimentasem (suta la suta.. psihologic!!) o stare perfecta de... "monolog", de "amiba", de "carcera", "matrioska" etc. Incerc sa ma transpun in starea resimtita de dvs. (receptarea estetica) in momentul in care ati sugerat respectivele "substitutii" / "modificari" si inclin sa cred ca, da, sant in mare solutii mai adecvate pentru sustinerea mesajului poetic al textului in cauza. Asa, de pilda, sentimentul propriului derizoriu (alienare, solitudine, non-sens, absurd)este mai pregnant si efectul estetic pe masura. Si, da, subst. fotografie e un (alt) obstacol in calea "dezmarginirii lumii fenomenale", cum foarte sugestiv o numea Dumitru Irimia.. Fiti convins CRED IN SUFLET LA MODUL CEL MAI SINCER/ PROFUND... si in forta lui (inclusiv) estetica / estetizanta-transfiguratoare. In concluzie, MULTUMIRI pt timpul si atentia acordate... PS: Simt ca, deocamdata, o anumita 'solutie estetica", in ceea ce ma priveste, este elaborarea unor texte mai mici (recunosc ca, de fiecare data cd "ma apuca" sa scriu ceva poetic, ma 'apuca" si anxietatea pe care de mai multa vreme o numesc "anxietatea celor minimum 16 randuri", mai exact sant chinuita de un gand de genul: "oate, cd mai scriu eu cel putin 16 randuri???!!" (asta, f probabil din cz timpului meu... "inexistent"!!)... Ganduri doar bune, D. | |