| = Boala nu-si uita bolnavii | razvan rachieriu [10.Dec.18 14:27] |
| “Spațiul gol și dureros” deschis intemperiilor și vicisitudinilor, îl poți umple cu substanța elevată și subtilă a gândurilor poetice, iar când “ura” lovește producând “silă” de mizeriile și promiscuitatea vieții, să lansezi în ea proiectilele cuvintelor. “Țipă în tine bezmetic noaptea”, înspăimântată de vizita intempestivă a “bolii”, care nu-și uită niciodată bolnavii, căci “boala” se simte cel mai bine “în spital”, printre oamenii răvășiți. | |
| = câmpia imundă | Ana Urma [23.Feb.16 23:06] |
| Nu știu cât din versurile Dvs sunt realitate sau fabulație dar mie îmi transmit emoție, emaptia, suferința. Sunetm destui pe-aici care spunem lurcurilor pe nume în ideea de a impresiona, de-a atrage atenția, simpatia, nu spun mila, deși ne aflăm pe tărâmul metaforei, personificării, alegoriei etc. Dvs. reușiți poetic: / o cinzeacă de sânge/. Vă citesc de mult și apreciez tensiunea constanta, fie spital sau câmpia cu toate vietățile ei, rămânem aceiași supuși ispitelor, păcatelor, slăbiciunilor... | |