| = . | Mihai Brezeanu [18.Feb.16 23:45] |
| Ma bucur sa vad ca seria continua. Contrastul e nucleul textului. Cel intre mirosul de libertate de la exteriorul zidului si durerea scrisa cu buricele degetelor de catre fiinte. Zidul e perceput aici ca un de obstacol de netrecut dar si ca o scanteie care aprinde flacara imaginatiei. Cine nu vrea sa stie ce-i dincolo de el? Acest vers mi-a placut in mod deosebit: "strigătele sunt mici orificii prin care trec insecte" asa ca am incercat o varianta: strigatele trec prin mici orificii muncite de insecte. | |
| = da | Ioan Postolache-Doljești [19.Feb.16 08:01] |
| un zid suntem fiecare zilele ne sunt cărămizi pe care le tot clădim cu mortarul speranțelor oamenii trec îl văd sau nu-l văd îl ocolesc sau îl sar unii nesimțiți chiar se ușurează pe el... doar zidul doar el își cunoaște fața interioară hei hei... libertatea de-afară... poem interesant perdea transparentă pe suflet. Ioan. | |
| = Zidul are similitudini cu corpul uman | razvan rachieriu [19.Feb.16 09:32] |
| “Zidul” pe care l-a construit poezia “are două fețe”, pe interior cuprinde “toate ființele” care l-au pictat cu grafittiul “durerii”, scrijelită ca un “tatuaj pe pielea timpului”, iar în “orificiile” zidului s-au încuibat “strigătele” neputinței, și “pe exterior” sunt imprimate runele “libertății”. “Zidul” are similitudini cu corpul uman, care la fel are două “fețe”, una interioară formată din lăuntric, pe care sunt imprimate emoțiile, afectele și stările, alta exterioară, formată din materie supusă senzitivităților. | |
| = domnilor, | Ottilia Ardeleanu [19.Feb.16 21:33] |
| vă mulțumesc pentru semnele de lectură! Mihai, ce am spus, aia o să fac :). mă bucură prezența ta. Ioan, ai intuit bine, nu știe omul ce știe zidul! Răzvan, cu siguranță există paralela cu omul care, dacă vrea, poate fi un zid. acum, depinde de rolul zidului! onorată! | |