| + Pulsează-n rana lui deschisă | Ioan-Mircea Popovici [20.Jan.16 04:00] |
| Aici e un poem în care Poetul și-a găsit acord Și din atingerile-n care vibrează gând născut în cord Pulsează-n rana lui deschisă un vis ieșit dintr-un coșmar Din deznădejdea că speranța-i se risipește în zadar "plutea spre-o insulă secretă, pe-o mare plină de tăceri, în care-mi scufundasem nava, plecată-atunci spre nicăieri. De-acum, distanțele se-agită ca niște pete cenușii pe suprafața albă-a lunii, ce pare ruptă în fâșii de norii adunați deodată să-și cânte-n ploaie vreun blestem. Cum aș putea să îți mai tulbur necunoscuta din sistem," | |
| = Necunoscuta din sistemul complex si dinamic al vietii | razvan rachieriu [20.Jan.16 08:35] |
| Nu vrei să „tulburi necunoscuta din sistemul” complex și dinamic al vieții, o poți transforma în cunoscut pe care să-l sincronizezi cu „infinitul”, să-i „dai amploare”, iar când iubirea se „va lovi de umbre”, dispersându-și sentimentele, și va deveni la rândul ei umbră, să căutăm în sfera vieții portaluri către „o altă viață”, înscrisă în coordonatele poeziilor. „Nava” plecată „spre nicăieri” sugerează deruta, ambiguitatea, lipsa unui sens care să ofere reper clar în viață. | |
| = Ca mâine ne-om întoarce ochii... | George Pașa [23.Jan.16 20:19] |
| Plutea spre insula secretă acord rămas în azi din ieri, spre-a fi motiv de-o paranteză în care am cuprins tăceri. Ca mâine ne-om întoarce ochii spre așteptări ce-am depășit, și nu ne va rămâne vreme pentru ce-atâta am iubit: chemarea clipelor de ceară, adâncul unui dor nestins, dorințe ce-au creat povară în sufletul unui învins. O luptă-a veșnice contrarii: lumini și umbre fac popas în sufletul ce-n armonie și-a regăsit al său răgaz. | |
| = Sublima sublimare a idealismului | Alexandra Alb Tătar [25.Jan.16 10:08] |
| La poalele acestui poem aș adormi, sub crengile acestui lirism m-aș așeza să "respir în ceară" până m-aș topi... Imaginile sunt hipnotice, îți dizolvă Ego-ul și te poartă spre Sine... brusc nu mai poți sa uiți "c-a fost cândva o vară", uiți însă de tine cel din prezent, revezi "visul străveziu", plutești din nou spre "insula secretă", intr-un spațiu veșnic viu din adâncuri, la care ai acces doar printr-o poartă lirică pe care puțini autori reușesc să o clădească... Înlănțuirea secvențelor creează o intimitate din care e sfâșietor să te desprinzi. Sub penița stăpânită cu maturitate poetică, regăsim puritatea, forța și durerea idealismului ce refuză să se stingă. Numai un poet cu o viață interioară bogată, care își menține conștiința activă și care își testează credința, punând sub semnul întrebării propiile virtuți, poate transpune cu așa măiestrie zbuciumul interior. Conflictul idealism - raționalitate, marcat de apariția variabilei cu dublu rol "necunoscuta din sistem", se desfășoară la hotarul dintre credința în etern, într-o iubire ce transcede timpul și spațiul și detașarea, maturitatea acceptării efemerului, naturii umane și limitelor ei ("doar o femeie simplă", "doar un umil creștin"). Chipul iubitei însă transmite o intensitate emoțională care se opune ideii de simplitate, de superficialitate, fiind marcat de imbujorarea iubirii și tristetea ce va veni deopotrivă. Paradoxal, poetul caută cu pocăință umilul din prezent precum o cale de a accede la extraordinarul eternității. Poem de o profunzime tulburătoare... am sa revin aici și am sa va citesc în continuare. | |
| = Mă bucură înțelegerea textului | George Pașa [30.Jan.16 21:07] |
| Nu degeaba se spune că frumusețea este în ochii privitorului, dacă ați găsit atât de mult în acest text și ați dovedit o asemenea sensibilitate. Vă mulțumesc, Alexandra Alb-Tătar! De asemenea, Mariei Gheorghe pentru traducerea în franceză a textului; lui Ioan-Mircea Popovici pentru „jocul secund” sensibil, lui Răzvan Rachieriu pentru comentariu. | |