| = "infinitul" | Ioan Postolache-Doljești [09.Apr.15 07:15] |
| ca orice nefinit s-a cerut continuat cu pulberi de gând: așa cugeta cât de cât să-și umple singurătatea Adam și frământarea auzindu-i-o Dumnezeu iubindu-l mult că leit îi era la chip și asemănare din creier i-a smuls ca pe-o coastă ideea a încarnat-o și i-a dat-o în prima fază voind ca să-i zică Adame gândul tău s-a-mplinit ia infinitul palpează-l dar să nu-l sperie tare i-a zis ia-o asta fie-ți femeia. eu unul când o văd o ating cu ea când suntem una în brațele mele strâng infinitul și-n el cu totul aș vrea să mă pierd cu toate că să-l înțeleg n-am să pot niciodată și-aici e poate farmecul vieții. mulțumindu-ți că mi-ai dat posibilitatea să citesc una dintre cele mai frumoase poezii ale tale, Ioan. | |
| = Raspuns | razvan rachieriu [09.Apr.15 09:10] |
| IOAN Parcă mi-ai dăruit infinitul prin intermediul cuvintelor din comentariu, cu care să-mi bandajez rănile sufletești, spirituale și psihice, fiindcă aprecierea ta la superlativ a poeziei proprii mi-a produs o încântare sublimată, pe care mi-e greu s-o descriu, căci la flăcările cuvintelor tale îmi încălzesc sinele poetic, care îți așteaptă și alte comentarii, pentru a se umple cu substanța lor lingvistică. Cu prietenească iubire, Răzvan. | |