| = femeie și vioară | Monica Mihaela Pop [13.Sep.05 12:07] |
Departe de lumea dezlănțuită, poemul tău. O lume aparte, croită pe măsura acelei iubirii târzii, o lume cu nopți despletite sub luna umedă de lacrimi. Trăiri despicate în versuri, îngemănate apoi sufletului pentru că "eu mă tu" și "vom sfârși prin a ne iubi". Tristețea, nelipsita tristețe, ruptă inimii "tu niciodată eu". Cu drag! | |
| = e plăcut să fii pe jumătate orb | Maria Prochipiuc [13.Sep.05 13:35] |
| O lume aparte spui tu, o lume a unei iubiri dincolo de tot ce… spunea cineva se numeste lege a firii, dincolo de legea firii, iubiri albe, așa le numesc eu, iar tu ai pătruns în misterul acesta dincolo de lumea dezlănțuită, acolo unde doar inima știe să împletească taine pe care le ascunde cu grijă de ochii privitorilor, acolo unde uneori vârstele își uită timpul și se așează precum zăpezile în miez de iarnă fără a cere permisiunea cuiva… | |
| = parere | Dinis Adrian [13.Sep.05 15:30] |
| Totul incepe cu o privire ca si in poezia ta. Poem cu imagini de retinut, printre care am remarcat ,,e plăcut să fii pe jumătate orb", ultimele trei versuri, si cioplirea unei asemanari cu femeia vioara. | |
| = ademenită să mă simt de tainele ascunse | Maria Prochipiuc [13.Sep.05 17:54] |
| Crezi că totul poate începe cu o privire? Eu cred că și privirea își are rostul ei, dar atunci când nu vezi, atunci cînd doar din cuvinte îți clădești imagini, când încerci să cioplești asemănarea, nu crezi ca aici e poate vorba de o inimă sau poate două care bat la unison? Inițial poemul meu era acesta: eu mă tu tu niciodată eu vom sfârși prin a ne iubi Notă: versurile scrise italic aparțin poetului Emil Loteanu | |
| = Scrisoare la un colț | Dumitriu Florin Constantin [14.Sep.05 03:29] |
| Privirea ta despoaie și sfîșie furtuna, Sorbim destinul aprig și tatuat în stîncă, La noaptea ce se naște în lacrimă e runa, Înfășurată-n faldul de vis și de poruncă. „Orbit de chip ingenuu și ferecat în veacuri, Prelinge-mi-te-n iriși femeie si vioară, De dragostea tîrzie, ce parcă n-are carturi, Cioplind a lemn secunda de mosc la o țigară.” Pămîntul se renaște din tainice izvoare, În gest cu naturalul, la drumul de cu seară, Am mandatat în sfere chipuri aleatoare, Vie în orb-lumina, pe jumătate fiară… „Și umeri ți-am făcut, catifelați, rotunzi, Și glas ți-am dat, să torci așa… o doină, Iubirii printre brazi a doi flămînzi, Din cuibul de păcat, uitat de moină.” Ademenită mă respir, mă simt, Cu taine ascunse-n cer de Dumnezeu, Și noaptea albă parcă n-o resimt Cînd eu mă tu… tu niciodată eu! Drag FLORR! | |
| = pe jumatate orb | Lory Cristea [14.Sep.05 08:07] |
| ,,știința pământului împrăștiată în izvoare te invită de cu seară la gesturi simple modelate în sfere îngenunchind cuvinte le dai chipuri la voia-ntâmplării e plăcut să fii pe jumătate orb`` Te citesc, Marie....sunt aici de fiecare data, plec mai frumoasa pe dinauntru:) drag - Lory | |
| = Pentru Florin și Lory- răspunsuri-poate niciodată prea târziu | Maria Prochipiuc [19.Sep.05 14:45] |
| Florine- îți mulțumesc pentru darul acesta de suflet, am încercat să-ți răspund, dar mă simt la limita puterilor de a mai scrie ceva sau cum bine spunea Daniel a mă mai scrie, fiindcă sunt plină prea mult de voi toți care ați participat la sărbătoarea de suflet pe culmele acelea pline de verdele nemuririi, încerc să mă adun și să las doar cuvintele să vorbească așa cum vor ele… Lory – din fastul privirilor rămase dincolo de culorile toamnei așernute pe câmpuri de suflet, mă adun acum pentru a porni la alt drum poate mult mai fascinant, sau cine mai poate ști, totul e să fim noi, vă mulțumesc de trecere… | |