| = ... | Oana Hemen [06.Jan.15 22:36] |
| Antonia, ”cât am fost bolnavă îmi înveleai trupul să scoți apă ca dintr-o fântână peste care abia a nins” - începutul ăsta e un izvor nesecat de sensibilitate; ”și numai buzele mele o știu că-n cutele lor râurile au apă caldă” - aici ai o imagine aproape oceanică și dulce în același timp; ”că viața asta merită totul o singură dată” - finalul e așteptat și prelung; aș renunța la ”că” sau aș adăuga ”îmi spuneai”. E un poem vizual și recunosc că am o apetență pentru motivul apei. Ai putea să mai acorzi atenție simbolurilor religioase (pentru cursivitate, nu altceva). Mi-a plăcut. | |