| + - pe sub unghii - | Adrian A. Agheorghesei [11.Sep.14 17:59] |
| Un text cu care am rezonat cât se poate rezona, așa că a trebuit să mă loghez. Un text care vorbește clar despre lucruri arhivorbite, însă o face altfel și evită elegant pateticul, sinistrul sau supraportretul liric al muribundului. Există câteva versuri foarte reușite. Remarc doar "întunericul ce ne intră în suflet pe sub unghii". Eixtă, firește, și neajunsuri. Mă rezum să spun doar că eu aș fi încheiat textul la "stau ceasuri întregi și mă privesc printre rânduri și nu mă înțeleg". Ce urmează parcă supralicitează (supraliricizează). Concluziv: tulburător, dar demn; intim, dar nu criptic; dur, dar sensibil. | |
| = = | petre ioan cretu [11.Sep.14 21:39] |
| Multumesc mult Adrian A. Agheorghesei(a la puterea a treia), pentru trecere si semnul instelat. Ca orice text si poemul asta e perfectibil, nu stiu de ce, la sfarsit am simtit nevoia de ceva violet si de paienjeni (lighioanele astea de la seceta plina de praf din campiei mi se trage. Praf si paienjeni)... | |
| = Remarcabil | Ana Urma [11.Sep.14 23:34] |
| Un poem în prelungirea câmpiei, pe care atât ați cântat-o vara aceasta, plin de culoare /îngerii mov/, /vezi degetele mov picioarele purpurii/, vă întoarceți într-un loc și timp cu o identitate anume/în poeme; îmi place aici "legați de perfuzii" și ancorat în vers plăcut, sensibil iar culorile de mai sus sunt semnul că inima bate în armonie cu universul. ( Nichita după primul infarct a fost invadat de oranj, toate culorile deveniseră oranj. | |
| = = | petre ioan cretu [12.Sep.14 06:11] |
| Multumesc Ana pentru trecere si semn.La mine culorile devin purpurii... :D | |