| = Tristețea celui singur | nicolae tomescu [30.May.14 13:08] |
| Reiese cu pregnanță tristețea singuraticului în opoziție cu mulțimea și frumusețea florilor de pe ram. Nu știu de ce, poate datorită luminii de pe imagine, îl văd pe singuratic noaptea când tristețea este și mai profundă. Un text poetic reușit susținut de o imagine adecvată | |
| + o casă | Ottilia Ardeleanu [30.May.14 16:17] |
| plină (cea a florilor pe ramuri) vis-a-vis de una goală (cea interioară)... nici că poți simți singurătatea mai bine! tocmai asta - punerea față în față - dă putere sentimentului de a nu nu te avea decât pe tine - în sens dezarmant, nu egoist-, dezolat de imaginea ta (tristă) prin contrast cu aceea a naturii (voioasă) bogate prin faptul că pentru ea frumusețea constă în multitudine, în destul, în bunăvoință, dărnicie, multiplicare a culorii, luminii, imaginii de sine, amplificarea frumosului și sacrificiul prin care se dăruiește lumii sub amprentă dumnezeiască. pe cât de simple ar părea cuvintele tale, pe atât de mult încearcă să atingă... și reușesc. în măsura în care putem să facem diferența. | |
| = niciodată singură... | Cristina Rusu [30.May.14 18:50] |
| ..ci cu mulți prieteni alături. vă mulțumesc. Nicolae, mulțumesc pentru popas. ai dreptate. noaptea accentuează și mai mult singurătatea în acest poem. mă bucur că ți-a plăcut Ottilia, uite o lumină care dă deoparte perdeaua tristeții acestui singuratic din poem. natura este bogată, copacii sînt plini de flori și totuși omul poate fi singur (în casa în care locuiește sau așa cum bine ai punctat, în sufletul său). ultima variantă ar fi chiar cea mai tristă (dacă locuiește cu cineva să se simtă singur și neiubit). mulțumesc pentru cuvinte. cu prietenie, Bia | |
| = . | Lavinia Micula [30.May.14 19:35] |
| cineva, căruia îi place să scrie, spunea chiar așa: ”Dragostea, acest continent reîmpreunat din insulele singurătăților noastre. Aici, doar aici respir porția mea de oxigen obligatorie. Nu știu dacă e la toată lumea așa, însă inima mea are plămîni din construcție. Nu te da mare, ești doar un instrument. Oamenilor fericiți cu adevărat le place singurătatea. În aceeași măsură în care le este necesară.” subscriu :) | |
| = Lavinia | Cristina Rusu [30.May.14 22:13] |
| o porție de adevăr există în ceea ce ai spus tu. cunosc personal astfel de oameni, care sînt fericiți singuri. ei sînt puțini, căci știi și tu marea problemă a omului zilelor noastre, nu dorește niciodată să fie singur. mulți sînt singuri și nefericiți și foarte puțini singuri și fericiți. cred că trebuie să ai și un destin croit pentru asta. mulțumesc pentru comul tău. cu prietenie, bia | |
| = singurătatea, o boală... | Teodor Dume [31.May.14 17:07] |
| spuneam cândva că: singurătatea e un fel de boală care îți apropie sfârșitul, de fapt o nerecunoaștere a propriei tale ființe. nu pot să fiu de acord că singurătatea îți poate aduce fericirea. nu, nu și iarăși NU. singurătatea e cea mai grea boală numai că e o boală acceptată chiar și de Dumnezeu. îmi pare bine c-am trecut pe aici cu sinceritate, | |
| = singurătatea, o boală... | Teodor Dume [31.May.14 17:07] |
| spuneam cândva că: singurătatea e un fel de boală care îți apropie sfârșitul, de fapt o nerecunoaștere a propriei tale ființe. nu pot să fiu de acord că singurătatea îți poate aduce fericirea. nu, nu și iarăși NU. singurătatea e cea mai grea boală numai că e o boală acceptată chiar și de Dumnezeu. îmi pare bine c-am trecut pe aici cu sinceritate, | |
| = . | Lavinia Micula [31.May.14 18:11] |
| cum să fie singurătatea o boală, Teodor? :) Sunt atîtea boli...ale sufletului. Hai să n-o trecem de cealaltă parte a acestui suflet. Amintindu-mi, acum, de cuvintele lui C.G. Jung ”cine privește în exterior visează; cine priveste în interior se trezeste”, mă gîndesc la faptul că nu poate fi chiar atît de dăunătoare acea singurătate; pentru cine o poate duce. Desigur ca undeva este nevoie de un echilibru. E trist că atunci cînd omul rămîne el cu el, își simte aproape sfîrsitul, mult mai aproape decît propria ființă. ( mai ales că spuneai mai sus:” singurătatea este o nerecunoaștere a propriei ființe”.) o seară frumoasă! | |
| = da, echilibru... | Teodor Dume [31.May.14 18:19] |
| lavinia, frumos spus;”cine privește în exterior visează; cine priveste în interior se trezeste”, spusele mele vizează doar un unghi de vedere. și singurătatea poate fi privită și interpretată din multe unghere ale sufletului mulțumesc pentru revenire. | |
| = Teodor | Cristina Rusu [01.Jun.14 08:02] |
| despre singurătate se poate discuta abordînd mai multe puncte de vedere. să fii singur asumînd-ți asta conștient e o bucurie. unii oameni vor să fie toată viața singuri. dar iar mă întorc și spun, trebuie să ai un destin croit pentru asta. un exemplu, mulți dintre sihaștrii care împînzesc munții chiar și în zilele noastre își doresc să fie singuri și aici vorbim despre o asumare a singurătății unde omul este mulțumit așa. nu același lucru putem spune despre o femeie care a fost părăsită de soț și a rămas singură. pentru ea singurătatea poate fi un chin, mai ales dacă mai are și un copil sau doi. își pune imediat întrebarea dacă o mai ia cineva și atunci singurătatea poate deveni o povară. și nu numai pentru suflet, că ea nu mai primește iubire, ci povara de a nu putea împărți greutățile de zi cu zi. se poate spune că de aici pleacă o nemulțumire, care adîncită poate dezvolta o depresie. omul trebuie să își dorească să iasă din această singurătate dacă nu este mulțumit în această stare. un bătrîn/ă care rămîne singur, pentru că jumătatea lui/ei și-a terminat viața se atașează de copii, nepoți, Dumnezeu. mai greu este pentru o persoană tînără care nu are puterea de a-și dori atît de mult să își refacă viața. este vorba de o luptă. se poate reuși sau nu. dar în cele mai multe cazuri dorința puternică a omului îl împinge spre a reuși. singurătatea nu este o boală, dar poate declanșa o boală, dacă pașii spre viitor nu sînt apăsați și deciși. sînt de acord cu ce a spus Ottilia, cu singurătatea omului în sufletul său. a abordat o stare a omului modern din zilele noastre. omul golit în interior. sînt de acord și cu Lavinia cînd vorbește de oamenii singuri dar fericiți. ei sînt mai elevați. aș avea mai multe de spus dar nu vreau să lungesc mult comentariul. mulțumesc Teodor pentru intervenție și cuvinte. să privim acest poem haiku ca și cum singurătatea celui din poem este trecătoare. el își așteaptă iubita care a plecat departe și nopțile sînt mai apăsătoare pînă la întoarcerea ei vă mulțumesc. cu prietenie, Bia | |