| = vitralii | Lavinia Micula [18.Apr.14 12:46] |
| pare o confesiune scrisă cu ochii închiși lumii de la suprafață, o dublă transpunere: a scrisului de sine și a trăirii unei iubiri desăvîrșite. | |
| = neașteptat. | Petru Teodor [19.Apr.14 16:42] |
| întradevăr cu ochii închiși, cum cauți pe la fundul apei tulbure cu palmele desfăcute. aici perspectiva ta m-a surprins - iubire desăvârșită... pentru mine a fost o despărțire de iubire. poate tocmai de aceea desăvârșită. dar am schimbat un pic perspectiva și, întradevăr, se poate vedea și așa. cum am mai zis - fiecare vede cum simte. cu deplină mulțumire, (pt.). P.S.: de exemplu - pt mine seara ta de jazz o regăsesc tristă, singurătate și liniște, aproape o lipsă totală de sunete, doar ritm. Dar de acolo vin sunetele, din tine, cel ce e martorul acelui cântec, cel ce se alătură acelui ritm. Iar lumina devine un soi de promisiune, așa și cum a fost de când ne-am rupt de ea. Dar există și a doua interpretare - îmbrățișarea/dragostea ne-"crezută", amestecul neacceptat sub ramurile ploii - a dus la moarte. El a plecat să iubească toată ploaia, ea a plecat cu rămășițele iubirii - cămașa (simbol cristic, a celui ce a "îmbrățișat" ploaia). Doi ce trebuia să se mistuie în unu prin încrederea/împărtășirea unuia în/din altul, prin refuz/absență redevin doi, și prin aceasta condamnă iubirea la moarte. Chiar dacă mai continuă să împartă aceeași "casă", rămân doar amintiri din iubire. Dar cine e acest el? "Mi-e frică să mor în picioare (pregnant, conștient, rupt de vise) atâta vreme cât aș fi vrut să o fac din dragoste, cu tine." Acel "tine" este - spiritul (?), legătura - cordonul ombilical ce încă te mai ține hrănindu-te din Dumnezeu. O poezie a imediatului, tangentului. Dar... "pune-ți o dorință și lasă lumânarea să ardă: o să fie bine." Asumarea greșelii ("părăsirii") și mistuirea în lumina/speranța dorinței. La marginea unei iubiri imposibile. Desigur - există și alte perspective. | |
| = dublu - vitralii | Lavinia Micula [19.Apr.14 19:48] |
| "o despărțire de iubire" devine, în timp, o despărțire, și atît. Ceea ce rămîne în urmă, este iubirea desăvîrșită, absolută, liberă de orice condiție, fără opreliști. Separarea fizică sau emoțională este o întîmplare. La fel ca orice moarte. Iubirea este o formă de existență, o clonă a sufletului nostru. | |
| = . | Petru Teodor [03.May.14 18:40] |
| sau poate ce rămâne în urmă este... nimic. tristețe șî durere. iubirea - o clonă... interesant. iubirea este o formă de a fi. moartea - negarea, forma de a nu fi. succes și inimă ușoară. (pt) | |