| + Uneori, destinul... | Emil Iliescu [17.Mar.14 18:26] |
| Uneori, destinul te prinde de mână și-ți arată partea frumoasă, cea invizibilă până atunci, a vieții. Așa ajunge un fizician să renunțe pentru totdeauna la cercetarea științifică și să aleagă cercetarea sufletească. Să împartă bucuria zilelor cu florile! Mi-a plăcut sintagma - crud de reală! - că florile și cărțile sunt "marile inutilități ale vieții noastre". Din păcate, așa gândesc azi tot mai mulți semeni! Într-un vis în care există, iată, cum frumos ai remarcat, și săruturi ale sufletelor, nu numai cele reale, carnale, eroina ta și-a regăsit echilibrul interior. Așa cum a făcut-o, când s-a hotărât să o rupă cu Institutul de la Măgurele, ajuns, după aplicația militară neterminată din '89, un areal al mafiei și corupției. Sigur, cu renunțări dureroase, lăsând în urmă o carieră pentru care alții luptă pe brânci pentru a fi primii atât la start, cât și la linia de sosire. Dar cum să mai fim fericiți dacă nu ne urmăm inima, încercând să arătăm lumii că putem împlini vise nu numai printre atomi și formule savante, ci și alături de paradisiacul rai, pe care-l reprezintă pentru tot mai puțini dintre noi florile. Un text echilibrat și dens! Cu prietenie, Emil Iliescu | |
| = Emil | Florentina-Loredana Dalian [18.Mar.14 08:20] |
| Mulțumesc pentru comentariu și evidențierea textului! Să vedem cum voi duce construcția mai departe. Inițial, am pornit să scriu un text de proză scurtă intitulat "Florăreasa". Pe parcursul scrierii, mi-a cășunat că aș mai avea de zis/ scris. Mă bucur că m-ai încurajat. Recitind textul acesta, mi s-a părut cam banal pe alocuri. Dar, până la urmă, cine mai poate scrie despre lucruri excepționale astăzi? Poate așa cum începuseși tu "construcția" aceea din timpul războiului:) | |
| = Hai, treci la treaba, ca te jupoi! | Anda Andrieș [18.Mar.14 10:42] |
| Oare de ce nu ma mira ca florile ei preferate erau lacramioarele? ;) Frumos scris, frumos gandit! Si ma bucur ca "va urma"! | |
| = Anda | Florentina-Loredana Dalian [18.Mar.14 21:08] |
| De ce nu mă mir că nu te miri? :) Tu, fidelă cititoare a textelor mele, știi și înțelegi mult. Și eu mă bucur că ai trecut pe aici... și cu vorbele. Mulțumiri! | |