Comentariile membrilor:

=  "singurele repere sunt niște zări""	Bejliu Anne-Marie [31.Aug.13 22:07]
"singurele repere sunt niște zări fără a ști că a fi este verbul esențial în viață dacă-și are rădăcinile înfipte-n pământul primului verb a iubi" și-atunci începi să scrii "păianjenul" țese portativul pulsul inimii omului imprimă viața cântecul cuvintelor crește odată cu mișcarea inimii tale până când devin fluid în inima inimii tale în clipa creației și reușești într-un târziu (niciodată prea târziu) să pătrunzi adevărul spuselor de aici
=  cu Frații Isihie de la Frăsinei (Arborele sângelui)	Ioan-Mircea Popovici [02.Sep.13 06:41]
fiecare fotografie-i o pagină de istorie deocamdată-ți deschid cele 5 uși ale dulapului titlul fotografiilor asociază-l cu imaginea unde nu dau titlu este o taină ca-n fotografia cu Frații Isihie de la Frăsinei începem cu primul răsărit al lui Alexandru continuăm cu o fotografie pentru Micul Prinț care intrebă despre Domnișoara din stânga și unde apar oamenii Revistei Tomis revistă care așteaptă o clipă deșteaptă Grupul 11+ cu Prietenii mei din vremea aceea pregătind la o damigeană de Murfatlar toate poveștile Tomisului prima poveste fiind rana numărul unu răspunsul la întrebarea „ ce ne facem Fraților?” Cu Parintele Gheorghe Ghelasie și cu Vlasie Simionică Fotografie făcută de Alexis pe vremea-n care Chipul sacrului avea o stupină în jurul unui butoi căptușit cu cărți și hărți Banca femeii de pe dig și Arborele sângelui sunt sămânța de muștar în jurul căreia s-au adunat Marea și Muntele
=  "Grăuntele de muștar visează"	Bejliu Anne-Marie [02.Sep.13 08:04]
"nu mai caut nimic Grăuntele de muștar visează să se miște muntele di el" un nouă suspendat în infinit deasupra treptelor de piatră dimineață de cântec și pașii prin piatră ai grăuntelui de muștar da. nu mai caut nimic. muntele umple spațiul dintre două bucurii prinse în amfora celei unice în plin zbor al gândurilor aripi și valuri valuri și aripi într-un răsărit de început și-o înserare promisă a-mi fi izvor de cuvinte când banca așteptărilor lasă trupul poeziei să-și odihnească versurile înainte ca glasul timpului să o rostească mereu într-o zi de luni undeva la răsăritul toamnei ora 6:30 și un strigăt de copil flămând răstoarnă lumile cu nerăbdarea luminii de a săruta luna în plinul metaforei vieții