| = La Grandiflora | Florin Rotaru [21.Mar.13 18:46] |
| Mi-au plăcut modul sprințar în care e scrisă, umorul și ironia strecurate în text. Mi-a plăcut mai puțin că se diluează pe alocuri, se întinde prea mult. Citind-o, gândul m-a dus imediat la nuvela lui Gib Mihaescu - La Grandiflora, cu Manaru, personajul principal, care trăiește aceeași dramă cu americanul tău. Finalul nuvelei lui Mihăescu este, în schimb, mult mai puternic, dovadă că încă îmi mai amintesc după, cred, mai bine de 25 de ani de cînd am citit-o. Sunt convins, totuși, că și de povestioara ta îmi voi aminti peste o săptămână. De! Vârsta, ce să-i faci... :) | |
| = Florin Rotaru - pertinent | Laurențiu Orășanu [21.Mar.13 19:00] |
| Nu citisem nuvela lui Gib Mihăescu. Nici nu o am la îndemână, așa că vorbesc aici doar după ce am citit pe Internet, după comentariul tău. Pe Internet nu e clar cum se sfârșește. La Bryan nu există, în general, ca la Manaru sau ca la domnișoara Nastasia, dorința de râzbunare. Nu ea motivează, constant, acțiunile sale. Există, punctual, reacția violentă la respingere (Cezara, Mia), dar asta numai punctual. Bryan mai mult se apără, decât atacă. Se apără de o posibilă iubire care ar face-o uitată pe Jane. De aceea se comportă ca un Don Juan, la fel cu personajul lui Gib Mihăescu. Dar face asta, cum spuneam, din cu totul alte motive. Asta e marea diferență, după părerea mea, între personajul meu și cel al lui Gib Mihăescu. Diluarea de care vorbești poate fi un balast nepermis (burți, cum am aflat că i se spune), nepermis într-o proză scurtă ca aceasta. Poate că ar avea loc într-o proză scurtă puțin mai lungă. E bine că ai spus asta, mie mi se părea că orice linie din text e justificată în construcție. O să analizez. Îți mulțumesc, Florin. Astfel de comentarii aștept, astfel de comentarii ajută. Ce cred eu despre ce am scris contează mult, mult mai puțin față de ceea ce cred și văd cititorii. Ghiocel Notă: textul face parte dintr-un proiect, ca și cele trei proze scurte postate recent. Cititorul atent, pe care îl stimez și îl compătimesc (pentru timpul consumat) în același timp, va putea ghici, cu oarece efort, ce leagă între ele aceste patru texte. Și, eventual, titlul preconizat pentru volum. | |
| = Legături primejdioase | Dan Norea [21.Mar.13 21:05] |
| De ce amintesc de "Legăturile primejdioase" ? Din două motive. Mai întâi, când am citit "La Grandiflora" (cu peste 40 ani în urmă), m-a surprins asemănarea dintre cele două teme: și Manaru și vicontele de Valmont au încercat să cucerească o doamnă considerată virtuoasă și incoruptibilă. Al doilea motiv: și vicontele de Valmont și Bryan își fac prozeliți. În loc să vâneze femeile singular, în loc să evite posibilii concurenți, dimpotrivă, își iau ucenici cărora le dau lecții. Motivul probabil este acela de a-și liniști conștiința, de a-și dovedi sie însuși că mai sunt și alții ca el. În treacăt fie spus, motivul lui Manaru nu era răzbunarea, ci orgoliul. Fusese înșelat și voia să dovedească o teză: nevasta l-a înșelat pentru că toate femeile sunt la fel. Dacă țineți minte, cucerea nu femei de-a valma, ci numai neveste. Când una din ele i-a rezistat, i s-a dat peste cap tot sistemul de valori și a intervenit tragedia. Și ajung la ceea ce consider punctul slab al textului de față - sfârșitul. Florin Rotaru a sesizat că sfârșitul "Grandiflorei" este mult mai puternic, dar n-a pus punctul pe i. Laurențiu, ai cedat gustului american, finalul fericit, total nejustificat. În primul rând, personajul principal, puternic, este Bryan, nu Dan. Cu el trebuia să se termine, Dan are doar rol de observator. Să-i cuplezi pe Dan și Cezara iese total din logica povestirii. În al doilea rând, finalul ar fi trebuit să fie, dacă nu tragic, măcar dramatic. Într-un fel, ai repetat greșeala "Legăturilor primejdioase", dar în sens invers. Acolo, personajele principale au sfârșit tragic, cumva au fost pedepsite. Sfârșitul e artificial ca o concesie făcută moralei și religiei. | |
| = cum e cu finalurile tari | Laurențiu Orășanu [21.Mar.13 22:24] |
| Înțeleg că acuzați lipsa sfârșitului tare. Una: că proiectul se cheamă Începuturi, așa că nu pot pune în el FINALURI tragice. În consecință, Bryan e lăsat nerezolvat. Dan Norea, Într-un fel, ai repetat greșeala "Legăturilor primejdioase", dar în sens invers. Acolo, personajele principale au sfârșit tragic, cumva au fost pedepsite. DN - din această dilemă nu putem ieși: LP greșește, SL greșește Doi: nu e nici vorbă de influență americană. Este cel mult, literatura modernă care evită moartea personajelor, sinuciderea, etc. Evită finalurile TARI. Alea tari s-au scris toate, așa zice postmodernismul. Valabil și în alte genuri (poezie, teatru, film). A se vedea ce zice autorul într-un interviu despre Toate bufnițele (de ce nu lămurește ce anume spune Emil bufnițelor - în Observator cultural) Că finalul e fericit, e fericit, cum bine ai observat, dar pentru un personaj secundar (chiar dacă Dan relatează, Bryan și Mia sunt caracterele tari). Finalul lui Bryan, repet, e nerezolvat și nimic nu spune că va fi unul fericit. Ai comentat la Cabina telefonică, și ai fost de acord cu un final similar (fuzzy, vag)(repet, în ceea ce îl privește pe Bryan). Un final MOALE. Cezara era singura neabordată de Dan, singura nebifată pe listă (de niciunul din ei). Numai ea putea să înceapă, cu Dan, o viață nouă. Așa că nimic nu e lipit. Dar, privind comaparativ, și încă luând referințe bine întipărite, solide literar, e firesc să le preferi prezenei încercări. Mulțumesc pentru comentariu. Ghiocel | |