| + ... | Silvia Bitere [01.Mar.13 10:37] |
| "Eu cântăresc, m-a întrerupt ea cu putere deplină, dacă mâna mea – uite-o, atinge-o pentru ultima oară!- peste mâna ta înflorește, în ochii noștri în copiii noștri, în fricile noastre, un câmp nesfârșit și o casă, un pat și o carte o cană cu ceai și un lămâi la fereastră. De aceea, eu pentru amândoi mă împart și totuși dau pe dinafară am timp pentru tine, am flori și am pâine, fac tot ce vrei și nu vrei, pentru că dragostea mea pentru tine mă obligă la asta." Mi-a plăcut partea aceasta foarte mult, pentru delicatețea mesajului transmis prin vorba ei, prin mâinile ei și mai cu seamă cum înflorește mâna lui peste a ei, o imagine plastică demnă de un picasso, ce frumoasă înălțare ai mai pus tu, Dorin, pe umerii lor, cu "toate ale noastre" ( frici, copii, ochi, carte, pat, o cană cu ceai, lămâi - simboluri lumești) și versul de final: "pentru că dragostea mea pentru tine mă obligă la asta." Așa este, există acolo o obligație. Finalul de poem cu "iadul" "de sub aripa murdară și verde a vieții: adevăr îți zic/ de mâine vei fi cu mine în iad." superb Prima strofă o percep ca pe o introducere spre ceea ce va urma... | |
| = principio | dorin cozan [01.Mar.13 18:12] |
| da, silvia, chiar ma gandesc ca acest text poate fi o introducere pt un ciclu privind ac tema a iadului si implicit a mortii, legate, dupa cum prea bine stim, de eros. mi-a placut ce ai spus. multumesc pt semn si pt stea. | |