| = ăla e cât casa de singur... | Teodor Dume [17.Nov.12 16:49] |
| îmi place îmbinarea perfectă pe care o văd aici între stări și îndeosebi modul în care ai plusat în final. cu sinceritate, | |
| = până la dilara, un suspans… :) | Ștefania Pușcalãu [17.Nov.12 22:26] |
| ce mult mi-a plăcut strofa a doua! plus multe altele din text, dar stai să-l recitesc să mă mai bucur. mi-era dor de-un poem de-al tău! cu drag, | |
| + suflu de om "viu" | Nache Mamier Angela [18.Nov.12 12:42] |
| un poem dens ,în jurul unor reflectii existentiale în jurul eternelor interogatii poetice în jurul cuplului,alchimia iubirii,toate ecuatiile cu sau fara raspuns,senzatia ca nu ne putem sustrage unro traiectorii comune tuturope drumul destinului...dragostea platonica ori dragostea "draceasca",plina de voluptati care sfârsesc într-o menire a procreatiei: "facem copii, iubito, am casa plină nici nu știu cum îi cheamă vine cu câte unul în brațe, doar așa, să pară mai sigură, să fie mai mamă e mereu mai aproape nu mă lasă singur în mintea mea se lovesc se întâlnesc toate mările toate râurile ea mă ține de mână e foc e zăpadă" as fi încheiat poemul cu aceste versuri forte: "sunt atât de mare că nu mai am loc în nicio clădire. mulțimea mă arată cu degetul ”ala e cât casa de singur”... as mai lucra strofa a patra ,care taie din elanul celorlalte ,dar poemul acesta este inspirat si are "zbor interior",un suflu de om "viu" ...însetat si speriat de foamea sa de viata | |
| = . | Alexandru Gheție [18.Nov.12 15:28] |
| multumesc stefania (pentru... suspans) :), angela (pentru sfat, aprecieri), teodor (pentru semn, impresii), eugenia (pentru reco, pentru ca ai citit) :) fireste, voi mai lucra textele acestea... alex | |
| = ... | Eduard Jigolea [20.Nov.12 14:14] |
| discursul e logoreic, chiar maniac pe alocuri, unele versuri sunt penibile, iar textul propriu-zis este obositor de citit. | |
| = . | Alexandru Gheție [20.Nov.12 16:32] |
| eduard, se poate sa ai dreptate... | |
| = Altfel | Carmen Iacob [21.Oct.13 16:04] |
| Mie mi s-a parut interesat jocul acesta dintre a avea tot ceea ce majoritatea isi doresc(un cliseu al dorintelor - familie, copii) si in acelasi timp nemultumirea care reiese din aceste randuri cum acel tot ți-e oarecum indiferent pentru ca lipseste acea piesa esentiala din puzzel care, pare din poem, e inlocuita cu un fals. Cel putin asa l-am inteles eu. Mi-a placut abordarea. | |