Comentariile membrilor:

 =  Altceva să-ntrebi dacă te duc pe-acolo cărările
Gârda Petru Ioan
[20.Jul.12 19:13]
Împotriva cui, e clar
(Nu discut aicea vina),
Totul e să ai habar
Cam pe unde e cabina.

 =  ...
Eugen Sfichi
[20.Jul.12 20:23]
Că-s toate, azi, cu susu-n jos,
Ne-o dovedește, opinez,
Un turmentat: - Vă rog frumos,
Eu... împotriva cui votez?
Daniela

Declar epigramiștilor
Că am băut doar un pahar
De vin și astfel temerar
Voi spune NU puciștilor.

 =  O sugestie
Prundoiu Dan
[20.Jul.12 21:57]

Că-s toate, azi, cu susu-n jos,
Ne-o dovedește, opinez,
Un turmentat: - Vă rog frumos,
Eu... împotriva cui votez?
GMD



Te văd cam derutată,
Sperând să-ți vindec "rana"
Își spun că niciodată
Eu nu votez cu DA. NA!

Dan-T

 =  Previziune
Constantin Iurascu Tataia
[21.Jul.12 11:04]

Te văd cam derutată,
Sperând să-ți vindec "rana"
Își spun că niciodată
Eu nu votez cu DA. NA!
Prundoiu Dan

La referendum vom vedea
Un rezultat solid, ca fonta:
Ori că spui NU, ori că spui DA
Finalul va ieși la PONT-a.

 =  La referendum...
Prundoiu Dan
[21.Jul.12 12:05]

La referendum vom vedea
Un rezultat solid, ca fonta:
CIT

Tataie, foarte-interesant,
Deci rezultatul e... casant?

Dan-T

 =  re: Pierre, Eugen, Dan, Tataia
Goea Maria Daniela
[25.Jul.12 13:38]
cuvintele sunt prea mici, dragi prieteni, pentru a vă mulțumi pentru atenția voastră constantă, pentru efortul de a citi și a da replica acestor micuțe epigrame geniale pe care, cu onor, le produc... :)
catrenele voastre sunt încântătoare, vă felicit pe toți!
vă doresc inspirație și răcoare, la bună revedere tuturor!

 =  M-am hotărât
Eugen Sfichi
[25.Jul.12 18:25]
...- Vă rog frumos,
Eu... împotriva cui votez?
(Daniela)

Eu dezaprob acest complot
Și n-am să mă prezint la vot.
E.S.

 =  Se luptă pe toate f(r)onturile...
Prundoiu Dan
[26.Jul.12 00:16]

Eu dezaprob acest complot
Și n-am să mă prezint la vot.
ES

Azi,Eugen, intrigă natul:
"Când fi'va suspendat piratul,
Să vadă că mă doare-n cot
Eu n-am să mă prezint la vot!"

Dan-T

Coane Eugene, acesta nu cred că e un site de propagandă, nici Pro nici contra...

 =  re: Eugen, Dan
Goea Maria Daniela
[26.Jul.12 17:53]
Eugen, te salut, îți mulțumesc pentru desele tale vizite reconfortante (deci nu încrâncenate), indiferent de subiectele puse în discuție.
Dan, te salut, mulțumesc de asemenea.
remarc că schimburile de opinii pe teme politice sub un text (epigramă) cu subiect politic sunt aprope inerente. iar tonul lui Eugen este mai mult decât urban, așadar nu văd nicio problemă în cele câteva cuvințele cu iz politic, pe care le-a postat. :)
să ne revedem cu bine, prieteni!

+ Cetățeanul turmentat la referendum
Dan Norea
[28.Jul.12 00:25]
Am citit epigrama la vremea ei, mi-a plăcut teribil, dar n-am avut timp să comentez. Revin acum. Pentru prozodie, construcție, poantă și, mai ales, pentru că reflectă bine viața politică din ultimii douăzeci de ani, consider că merită stea. Vin totuși cu mici observații:
- proza introductivă e inutilă, ba chiar strică;
- e preferabil să nu folosești ca rime două verbe la același timp.

Și o replică.


- Votez cu NU sau... hâc... cu DA?
Un tip cu voce-aleasă:
- Azi, civic e să bei ceva
Și-apoi să pleci acasă!



 =  re: Dan
Goea Maria Daniela
[28.Jul.12 13:10]
Dane, mulțumesc frumos! mă bucur sincer că ți-a plăcut micuța mea glumă amară cu iz de capodoperă. :)
ar fi atâtea de spus... mă rezum la a preciza că este o pișcătură adresată (de această dată) nu atât politicienilor, cât, mai ales, electoratului autohton, care (în opinia mea) ar trebui să fie mai vigilent, mai implicat, mai responsabil. nu dau lecții, dar ceva, din păcate, scârțâie, cred eu, legat de capacitatea de apreciere obiectivă a alegătorului român actual.
legat de observațiile tehnice, ai dreptate cu rima în verb, încerc să o evit cât pot, dar îți mulțumesc că îmi reamintești. proza introductivă mi-a dat ocazia să-mi vărs mai dihai amarul, și să mai plusez la umor cu elementele caragialești "furtunos" și "pierdută".
Dane, îți mulțumesc din nou pentru cuvintele frumoase, pentru steluță, replică și chiar pentru simplul fapt că încă mă (mai) citești... :)
cu bine, carevasăzică!

 =  Re: Dana
Dan Norea
[28.Jul.12 14:25]
Cu "încă" n-ai dreptate. În ultima vreme, am citit toate epigramele apărute, dar n-am avut timp să comentez.

La epigrama ta, îmi place mai mult interpretarea mea: clasa politică din ultimii douăzeci de ani este atât de plină de păcate, încât te îndeamnă să votezi mai degrabă "contra" decât "pentru". Marea problemă este "contra cui?".

Cât despre obiectivitatea electoratului, aici cu siguranță n-ai dreptate. Tot sistemul democratic se bazează pe subiectivitatea alegătorilor. Salariații au alte interese decât micii întreprinzători, bugetarii altele decât privații, importatorii altele decât producătorii (inclusiv cei din agricultură) etc. Toți au dreptate, nimeni nu are voie să-i acuze pe ceilalți de lipsă de obiectivitate. Eu am făcut greșeala asta prin '90-'91. Astăzi încerc să îmi accept subiectivismul cu toată obiectivitatea de care sunt în stare.
Chiar și la acest referendum, toți au dreptate: și Sfichi (pro Băsescu) și Ruse (anti Băsescu). Cine are mai multă dreptate, vom vedea luni. Și, ce e cel mai important, trebuie să acceptăm cu toții că dreptatea e de partea celor mulți.
Dacă nu, singura soluție este să milităm pentru înlocuirea votului democratic (un om = un vot) cu alt sistem. Care?





 =  Structura unei epigrame
Rodean Stefan-Cornel
[28.Jul.12 14:28]
Intervin și eu, asupra unui singur aspect, convins fiind că am dreptate, în speranța că se va ține cont (am mai menționat această problemă, cu alte prilejuri, dar din păcate, fără succes).
Daniela, epigrama nu trebuie să aibă în structura ei o parte de proză. Una din caracteristicile esențiale care definesc acest tip de creație este faptul că proporțiile ei sunt reduse, că exprimarea este scurtă și concisă, iar la tine explicațiile au 27 de cuvinte (mai multe decât cuprind întreg catrenul). Dacă nu mă crezi nici pe mine și nici pe Dan Norea, te rog mai întreabă și pe alții. De fapt prin explicațiile tale STRICI TOTUL.
Nu mai comentez alte aspecte ale catrenului.
Numai bine!
Cornel


 =  re: Dan
Goea Maria Daniela
[28.Jul.12 15:50]
Dane, iacătă că am început să ne cert..., pardon, să discutăm civilizat, dar în contradictoriu, ca în vremurile bune de odinioară! :)
Dane, subiectul este atât de complex, încât nu există șanse de a-l tranșa în câteva rânduri. înțeleg punctul tău de vedere, dar, totuși, după 23 de ani de democrație, nu mi se pare firesc să-i înfierăm exclusiv pe politicieni, și să cosiderăm permanent electorii ca fiind niște domnișoare de pension imaculate, trase mereu pe sfoară de către lotrii de politicieni. că doar căpcăunii ăștia de politicieni nu sunt apăruți din neant, ci chiar din urnele în care, cu onor, votanții de ieri - nemulțumiții de azi, și-au introdus opțiunile! aș aduce în discuție un concept foarte special, consecvența, și poate că aici este cheia. știu, mi se va vorbi de alternanța la putere, dar atunci de ce ne mai ofuscăm, dacă suntem de acord cu această rotire periodică a taberelor aflate la putere?
oricum, Dane, dacă ar fi să emit o concluzie, la felul în care arată astăzi lucrurile în politica noastră, aș spune, scurt și la obiect: Doamne-ajută! :)
mă opresc aici, carevasăzică, amice Dan, pentru a nu risca adicătelea să ajungem la off - căz doară am muncitără ambii amândoi să scriem aceste baliv..., pardon, opiniuni politice, nu? :)
orevoar și bonsoar, Dane!

 =  re: Cornel
Goea Maria Daniela
[28.Jul.12 16:52]
Cornel, în primul rând bine te-am regăsit!
cunosc acest punct de vedere al tău, pe care mi l-ai mai adus la cunoștință (cu ocazia altor comentarii la texte ale mele), despre prozele introductive în epigramă. și aici ar fi multe de spus. să le luam pe rând:
- am ținut cont de această idee, și, la timpul respectiv, am ajustat toate introurile mele, pentru a le mai scurta, deci remarca ta nu a rămas fără efect, din contră;
- aceste introduceri mai lungi, pe care le-am folosit în ultimele mele catrene-epigrame, nu sunt ceva la care recurg foarte des. am scris destule epigrame pur-sânge, fără note explicative, ca să zic așa. această categorie-specie literară de catren vesel cu text introductiv eu aș denumi-o "faptul divers comentat în catrene umoristice". este o variantă de umor care, mie cel puțin, mi se pare atractivă, hazlie, și de ce nu?, posedând valențe educaționale și de informare;
- într-adevăr, adevărata epigramă nu trebuie să se sprijine în nimic, nici măcar în titlu (opinie personală). epigramele-beton circulă din gură în gură, ca niște adevărate perle de înțelepciune și umor, fără ca cei ce le rostesc să mai aibă habar de titlul lor. după părerea mea, epigrama de aur ar trebui să poată fi citită și înțeleasă, stârnind râsul, fără să-i afli "cheia" nici măcar în titlu;
- amintesc că explicațiile la epigrame s-au practicat dintotdeauna, sub două forme: proza de inceput și titlul. există numeroase epigrame ale unor înaintași ai genului, care au un titlu lung cât o proză introductivă! (de genul: "Domnului avocat Piscupescu care a declarat la o întrunire a Baroului Bucureștean că el nu a pierdut niciun proces în viața asta, deși clienții nemulțumiți i-au făcut plâgere la Chestură" - exemplu imaginat de mine). așadar, ori că explicația este conținută chiar în titlu, ori că este prezentată ca introdusere în proză, ea a fost și este folosită;
- specialistul în catrenistică nu sunt eu, ci distinsul Cornel Rodean. ceea ce pot spune este că eu scriu ceva ce mă amuză în primul rând pe mine :), și, bineînțeles, sper să îi amuze și pe cititori. mai departe... încadrările în categorii stricte, nu mi se par atât de relevante (dar este posibil să fiu în eroare, desigur). eventual, voi modifica încadrarea, deși (cel puțin pentru mine) este destul de dificil, în general vorbind, să afirmi tranșant care strofă este un "catren" și care o "epigramă".
în încheiere, îți mulțumesc, Cornel, pentru intervenție, și pentru interesul arătat acestui subiect. te asigur că reflectez de fiecare dată asupra observațiilor-sugestiilor pe care mi le faci.
cu bine, și o seară plăcută!

 =  carevasăzică
Eugen Sfichi
[28.Jul.12 17:32]
Îmi place epigrama Danielei și mă bucur că Dan i-a acordat o steluță. Dincolo de prejudecățile lui politice, Norică are spirit de epigramist și a demonstrat-o și acum.
Epigramele lui Cincinat Pavelescu erau atât de gustate în epocă, încât contemporanii lui fremătau de nerăbdare să afle ce a mai scris Maestrul. Erau spumoase, rafinate, încântau. Multe făceau apropouri la lucruri știute de toată lumea. Și de aceea Maestrul nu le-a explicat. Azi au fost uitate acele lucruri știute atunci de toată lumea și nu mai putem gusta savoarea acelor epigrame pentru că ne lipsește o informație. Dacă Maestrul ar fi făcut câteva notițe în volum, explicând câte ceva în proză, poate contemporanii lui ar fi fost puțin agasați, deoarece ei știau despre ce era vorba, dar i-ar fi trecut-o cu vederea, că prea erau încântați de versuri. Dacă ar fi inserat câteva notițe, ne-ar fi făcut nouă un serviciu pentru că am fi avut câteva informații și i-am fi putut gusta toate sclipirile de spirit așa cum i le gustau românii din vremea lui. Și și-ar fi făcut lui însuși un serviciu, asigurând longevitate unor epigrame.
Poate aici pe site explicațiile în proză ar fi fost mai puțin necesare, dar Daniela a vrut să ne comunice un mesaj și să ne facă sensibili la câteva nuanțe și atunci proza introductivă începe să se justifice.
Într-un volum, la epigramele izvorâte dintr-o anumită conjunctură, explicația în proză este obligatorie, ca să poată fi citite și înțelese peste câțiva ani.
O epigramă care nu are nevoie nici de titlu e ideală și am discutat acest lucru cândva cu Norică, dar sunt situații care cer o scurtă notiță.
Dane, ai scris acum câteva minute că eu aș fi în tabăra lui Băsescu. Îți spun că nu fac parte din niciun partid și nu am scris aici din spirit partizan. Sunt doar împotriva acestui referendum și îl voi ignora total, voi merge la iarbă verde și atât.
Salut și intervenția lui Rodean Ștefan-Cornel. E la obiect, dar nu în sensul în care crede el. Cornel ilustrează oportun rolul Cetățeanului Turmentat. Că a luat în plus un pahar sau o supradoză de orgoliu, nu mai contează.
E.S.

 =  re: Eugen
Goea Maria Daniela
[29.Jul.12 16:09]
parol că ai rezon, coane Jenică! până la urmă, suntem oameni ai cuvintelor (potrivite, sper eu), deci a folosi acest material, cuvântul, într-un mod multilateral, mi se pare un act natural și benefic, în beneficiul ambelor părți: autor și cititor.
înțeleg și respect punctul de vedere al lui Cornel, care pledează pentru epigrama de esență tare, expresia supremă a profesionalizării actului epigramatic.
probabil că eu am un spirit ludic ceva mai pronunțat, care mă îndeamnă să mă hăhăiesc într-o manieră un pic mai - aparent! - derizorie, vizavi de comicăriile pe care le întâlnesc la tot pasul.
acestea fiind zise, carevasăzică îți mulțumesc, musiu Jenică, de vizită și de cuvințele, căz doar așa mă gâdilară pe la urechiușe, că n-am ce-ți zice! :)
și închei, în aceeași notă neaoș românească (conform standardelor actuale) : see you soon, my friend!




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !