| = Poteci în lumină - brazde în pământul ființării sunt! | Maria Elena Chindea [11.Mar.12 20:41] |
| "Pământul acelor poteci care duc întotdeauna sub cerul deschis" este costanța drumurilor noastre teriene, ieșirea din "pasivitate", repotențarea "curcubeelor" în privirea în care înghesuim viața trăită, nu legumită. Întradevăr, hățișurile în care rătăcim, umbrele și întunericul ce ne rănesc, se datorează fricii și uitării "că-n lumină ochiul își deschide vederea" interioară, făcând punte către sinele nostru divin! Conform enunțului lui E. că "întunericul este absența luminii" asta avem de făcut: să ieșim curajoși în luminiș. Oricum asta e calea pe care-o va urma manifestarea întreagă, mai devreme sau mai târziu. Un poem al căutărilor identității solare, al jupuirilor din umbră, o altfel de ars-poetica din ciclul "niarne! Plăcut modul delicat în care ne dezvelești oglinzile de lumină, să ne vedem! Cu drag, Maria P.S. Citește te rog și OffTopicul la "Deznădejde"! | |
| = Ȋntrutotul de acord | Rodica Lupu [12.Mar.12 12:01] |
| cu vederea ochiului tǎu care pǎtrunde atât de adânc în "hǎțișul" acestor umbre care ne înconjoarǎ. Ȋn micimea noastrǎ încercǎm sǎ defrișǎm zilnic din ele, dacǎ reușim sau nu, puțin probabil sǎ știm, mǎcar trǎim cu iluzia cǎ am încercat! Cǎutarea, este singurul mod spre aflare și unicul care ne trezește din pasivitate! Ȋmprejurul e plin de luminǎ, uneori ochiul ne este acoperit de o piele opacǎ, nu îndrǎznim sau ne temem(de ce?) sǎ o dǎm la o parte! Și câte i-ar fi dat lui sa vadǎ! Mulțumesc de trecere și semnul lǎsat de tine aici. Cu prietenie, Rodica! | |