Comentariile membrilor:

 =  Mulțumesc pentru dedicație
Gârda Petru Ioan
[29.Feb.12 21:59]
O poezie de mare maestru, desăvârșită. Felicitări!
Aici ar fi bine să ningă cu stele...
Sună ca un vers, nu-i așa?

 =  Domnului GPI
neculai lunca
[29.Feb.12 22:20]
Mulțumesc pentru comentariu. Nu va ninge cu nici o stea...

+ A început să ningă
Dan Norea
[29.Feb.12 23:09]
Iar dacă astăzi Nicolae Luncă,
Nostalgic, ne îmbie cu o rimă,
Tăceri ascunse vin spre noi și spun că
E-un atentat, dar nu e chiar o crimă.
:)


Pentru că:
- am prins iarna din '53-'54, cea în care zmeii, balaurii și alte dihănii au troienit întreg cuprinsul țării;
- eram licean acum patruzeci și cinci de ani (anul ăsta avem întâlnirea de patruzeci de ani de la terminarea facultății! nu-mi vine să cred că am muncit atât de mult);
- balada de față ne amintește de dulceața versului clasic;
- are o muzicalitate și o cursivitate care te îmbie să o reciți cu voce tare;
- are o prozodie fără cusur;
- autorul stăpânește bine figurile de stil și alege metaforele cele mai potrivite pentru a isca fiori și nostalgie;
... vin cu o primă stea din ninsoarea prezisă de Nelu Gârda.





+ ...
radu stefanescu
[29.Feb.12 23:10]
în ciuda unor (cred eu, aproape inevitabile) clișee asociate formulei poetice alese (unele dictate de necesități de ritm și rimă, altele, devenite, după îndelungată utilizare, aproape rituale), o fină autoironie, știința construcției, și lejeritatea discursului salvează acest poem clasic nostalgic de patetism și melodramă, de vetust.
da, și tehnica - impecabilă.
aprecierile mele, domnule.

+ Impresii de moment
Rodean Stefan-Cornel
[01.Mar.12 08:04]
Da, mi-a plăcut și mie, foarte mult, aș putea spune chiar că "m-a răscolit", deși, după primele două citiri, sentimentele îmi sunt ușor confuze.
De fapt, cred că aceasta este o caracteristică importantă a poemului: pe lângă mesajul principal, relativ ușor de decriptat (legat de nostalgia vremurilor de altădată) el transmite și alte trăiri ale autorului, "în doze diferite", funcție de capacitatea de receptare și de particularitățile temperamentale ale fiecărui cititor; spre exemplu, autorul pare în același timp optimist, încrezător, dar dă și semne de resemnare.
De mare efect mi s-au părut figurile de stil și termenii folosiți pentru crearea unei atmosfere de oarecare mister, iar includerea, cu mare artă, a unor arhaisme (sau regionalisme) în construcții metaforice "elevate" cred că face parte deja din marca, din amprenta celui care semnează această baladă.
Structura poemului a fost, în opinia mea, foarte bine "cumpănită", revenirea spre final la prima strofă, demonstrând cum doar prin schimbarea unui cuvânt ("Iar" în loc de "Chiar") și a unui semn de ortografie și de punctuație (puncte de suspensie în loc de virgulă), un poet talentat poate schimba o introducere în încheiere, un punct de plecare, sau un pretext, într-o sentință, într-o concluzie. Și mai mult, cum te poate emoționa și pune pe gânduri...
Despre tehnica și (mai ales) arta versificației ar fi prea multe de spus (cu caracter laudativ, bineînțeles), așa că închei, cu felicitările de rigoare.
Cer scuze autorului și celor care au analizat mai profund acest poem, dacă impresiile mele, de moment, sunt diferite de ale lor, sau dacă am spus vreo "prostioară"; precizez că eu nu am încercat să fac o analiză literară, am exprimat doar câteva impresii de moment, care sunt doar opinii de simplu cititor...
Cornel

 =  ...
neculai lunca
[01.Mar.12 16:32]
Dan Norea,Radu Ștefănescu, Cornel Rodean,
Vă rog să primiți mulțumirile mele pentru distinsele și generoasele aprecieri ale domniilor voastre la balada mea. Se pare că Petru Ioan Gârda a avut pana aurită...
Cu toată sinceritatea, N.L.

 =  .
Alina Mihai
[03.Mar.12 12:21]
am avut senzația aia de "vechi și bun". semn că nu versul cu rimă e vinovat pentru modul în care e perceput astăzi, ci autorii care nu-l strunesc competent.
aprecierile mele autorului.




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !


Warning: Unknown: write failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/www/dynamic/-agonia.v3-2/www/tmp) in Unknown on line 0