| = suntem o națiune talentată | Alina Mihai [25.Feb.12 11:38] |
| N-am de gând să spun nimic despre poetul Leonard Ancuța. El și încă vreo mie știu că-mi displac tecstele, cât și atitudinea lui față de acestea. O spun ca să n-aud, ulterior, că ete de-aia nu-mi place mie eseul, că-mi displace Ancuța. Care Ancuța, și abia acum încep ce am a spune despre eseul de mai sus, merita (ca oricine) o lucrare mai puțin jignitoare. Pentru că așa receptez eu lauda exagerată (am spus că și nejustificată?), elogiul, osanalele mascate sub epitete hazardante precum "măreț" sau declarații curajoase ca "pentru prima oară în acest secol...". Dincolo de idee, forma e, și ea, jalnică, debutând cu imagini și comparații școlărești: " Așa precum universul este plin de corpuri cosmice vizibile și invizibile, cu astre vechi și cu astre noi, în formare, cam la fel se întâmplă și cu universul poetic, cu diferența că indicele de apariție al poeților noi este cu mult mai rapid decât al aparițiilor stelelor noi de pe cer și că imensa majoritate a primilor strălucesc în fracțiuni de timp efemere, după care ei dispar definitiv în neantul din care s-au ivit." Nu înțeleg de ce autorul a simțit nevoia să-mi spună că universul e plin de planete vizibile și invizibile și că unele-s în formare. Aflu cu stupoare că "indicele de apariție al poeților e rapid"! "Mai rapid decât indicele de apariție al stelelor". Ia eu, sigură că un indice nu e RAPID, sunt uluită de siguranța autorului care-mi povestește, savant, că oamenii care scriu poezii se nasc mai iute ca planetele. Mi se spune că adevărul poate fi subiectiv sau obiectiv, corpurile cerești sunt vizibile sau nu, Ancuța e mai mult ironic decât serios! Ce-s astea? Sărăcie de idei, construcții tautologice. Eufemistic, stângăcii! "Numărul poeților a devenit o inflație"? Nu. Fiindcă un număr nu va fi niciodată un fenomen! După cum "a beneficia de sete" va rămâne o inepție. Nu, nu există "roman experimental" "în bună parte"! Iar "observațiile" nu pot fi "introvertite"! Pentru că o observație nu are trăiri interioare pe care să și le exprime. Dar nu e tot: "versuri care uneori se cer inevitabile, cu nedesăvârșiri ontologice". E ilogic, e de-a dreptul comic și-n același timp trist! Ancuța e asemănat cu Nichita, dar nu seamănă cu el decât la ambiție, se apropie de Cărtărescu, dar n-are egocentrismul acestuia ( când arunci o așa idee-n public, cum că Mircea Cărtărescu e egocentric, nu te temi s-o lași neargumentată?)însă aduce puțin cu Joyce! Hai, bre! Îmi vine atunci să strig! Dovedește-mi cum funcționează "stream of consciousness" (care e o tehnică narativă) în discursul poetic al lui Ancuța! Nu e timp! Fiindcă Ancuța devine, săracul, subit, asemănător cu Eminescu! Mai rău, ideile lui se "telescopează dintr-una în alta" semn că-s liniare! Nimic din Joyce, care va să zică! În cazul ăsta ...cum mai alternezi planurile, altfel decât paralel? Și stai așa, că aduce nițel și cu Emil Brumaru! Am, brusc, senzația că autorul acestui eseu face inventarul propriilor lecturi și trece autorii, aleatoriu, în lucrarea de față. Nu-i destul! Iată ce-mi e dat să citesc: "puterea ei de abstragere a adevărului din tot galimatiasul înconjurător înecat în ceața venalității ce sufocă tot mediul lui înconjurător". Beția de cuvinte! Frază pompoasă, scrisă de dragul rostirii, o deraiere de la bunul simț al discursului argumentativ. Din modul în care autorul folosește cuvintele, îmi dau seama că nu le stăpânește suficient. În acest scop ilustrez povestea ideilor despre care spune că sunt "exprimate între mișcare și stază". Din cunoștințele mele, "stază" se referă exclusiv la secrețiile interne ale organsimului. Eminescu are, sau a avut, nici eu nu știu, o "vârstă finală"! Aflu că Ancuța a creat un mic univers prin "multitudinea titlurilor publicate", că scrie versuri "temperamentoase"! Aia cu "femela-capcană" e de-a dreptul duioasă! Mi se sugerează, deloc subtil, un penis captivus și frustrări sexuale! Nu, nu râd! Nu râd și e cazul să mă opresc. Poetul Ancuța e struțocămilă! La fel și viziunea lui poetică! Romantism, postmodernism, supernaturalism! Mai bine vorbeam despre ce nu are Ancuța! Ar fi fost mai scurt și, cu siguranță, mai profitabil. Sigur, Cristian Petru Balan, are dreptul la o opinie. Are libertatea să-și exprime extazul în public și chiar pe-aceea de-a nu-și argumenta alegerile. Mi-am luat dreptul de-a-mi exprima punctul de vedere în virtutea drepturilor fundamentale exercitate, mai sus, de autorul acestui text. | |
| = = O concluzie în favoarea ta... | Cristian Petru Balan [10.Dec.18 14:27] |
| Inițial, nu am vrut să-mi pierd timpul dându-ți un răspuns, pentru că nici nu prea se merită, dar văzând că este vorba de niște răstălmăciri și erori în serie ce se vor savante, întru apărarea postării mele, mă văd obligat să adaug următoarele rânduri-replică (și este pentru prima dată când lansez pe "Agonia" o opine personală): Se întâmplă uneori să descoperi mânuitori de taste electronice care simt o satisfacție fizică deosebită să recurgă la detracțiuni mai mult sau mai puțin spumoase căutând noduri în papură chiar și acolo unde el nu există. Deviza lor ne-a amintit-o cândva Beaumarchais când a scris: "Calomniați, calomniați, ceva tot rămâne". Mi-ai lăsat impresia că te antrenezi să aparții de această categorie. Procedura este tipică și relativ simplă: arunci, încă din start, câteva cuvinte de genul "forma e jalnică, imaginile și comparațiile sunt școlărești, greșelile sunt elementare" - chiar dacă așa ceva nici pe departe nu-i conform cu realitatea - și o ții așa înainte, pe gamele acestea minore, indiferent dacă lucrarea este bună sau rea. Nu contează. Apoi extragi câteva citate bănuite de flagrant și pac! cu ele, ici și colo... Este un procedeu stas. Și acum să revin la lucrarea mea despre poetul Leonard Ancuța pe care, atunci când am postat-o nu am introdus-o la capitolul "eseuri", ci la "articole", însă cineva din redactori a plasat-o unde a crezut că i-ar fi locul. Încă de la început, am precizat limpede că este o simplă generalizare, destul de succintă, despre acest poet, nicidecum o analiză profundă. Nu am pretenția că este un studiu după cum ar merita autorul, ci doar niște scurte impresii despre ultimele și reușitele sale versuri. Și de ce l-am ales pe Ancuța? Simplu, pentru că din grupul numeroșilor poeți tineri de astăzi, mi se pare unul din cei mai talentați care muncește cel mai mult pentru perfecționarea diapazonului său liric și, de la o perioadă la alta, lansează texte valoroase care pot intra cu onoare într-o nouă antologie de poezie românească. Prin câteva exemplificări, am justificat această opinie. Iar dacă ai impresia că, la mijloc, este un elogiu fals, cu laude exagerate și cu epitete hazardante, este părerea ta, percepută prin dioptriile ochilor tăi, dar să nu fii chiar atât de sigură că deții în mână talgerele cu balanța adevărului, deoarece poate că o sută în locul tău percep altfel mesajul și, în plus, nu-l interpretează ca o lucrare jignitoare. Personal, eu nu-l cunosc pe L.A., nu l-am văzut niciodată și nu am făcut altceva decât am intenționat să-l mai pun încă o dată în evidență. Până la vârsta mea de 76 de ani am încurajat, atât în România cât și în America, prin presă, radio și tv, o serie întreagă de alți tineri care au devenit acum creatori deosebiți, având diferite talente (nu numai literare) și toți, fără excepție, s-au simțit deosebit de onorați pentru acest lucru, ca să nu mai amintesc că cel puțin una din aceste persoane, lansată de mine, a ajuns un scriitor de elită, cu câteva premii internaționale, având o funcție culturală de vârf. Nu cred că Ancuța s-a simțit jignit de publicarea acestui eseu; ba aș îndrăzni să cred că nu s-ar supăra dacă ar mai apărea și ale câteva jigniri de acest fel de la cât mai diverși critici... Răspund în continuare la dreptul tău de a-ți exprima punctele de vedere... Să începem cu observația cu privire la viteza de proliferare a astrelor cerești versus viteza de creștere a creatorilor de poezie. Nu ești de acord cu afirmația că numărul poeților crește cu rapiditate. Oricum ai lua-o, comparația nu poate fi învinuită că ar fi un loc comun, o banalitate din arsenalul "limbajului școlăresc" iar eu aveam nevoie de ea ca să pot dezvolta ideile subsecvente. În categoria de timp, nu se poate face o comparație între rapiditatea de înmulțire (lunară, anuală) a numărului oamenilor cu talent (poetic, în cazul nostru) și rapiditatea formării corpurilor astrale, fiindcă o stea are o geneză foarte lentă, care se produce în milenii de milenii, pe când "stelele poetice" apar mult mai repede. Nu este câtuși de puțin o comparație de loc comun. Alte observații. Tu spui: "Numărul poeților a devenit o inflație"? Nu. Fiindcă un număr nu va fi niciodată un fenomen! Iar eu îți răspund: nu numai că un număr nu va fi niciodată un fenomen, dar că un număr deja este un fenomen, lucru bine demonstrat de matematicianul Edmund Husserl. Mai recent au apărut și studii moderne de fenomenologia structurilor matematice, devenită chiar o știință. Nu te arunca în lupta de toreador cu Husserl și cu alți matematicieni fluturând victorioasă mantila roșie, dacă nu te pricepi la alde d-astea, făcând atâta bravadă cu închipuita-ți măestrie de vânătoare de greșeli! Judecă de doua ori înainte de a ieși la atac. ALTÃ OBSERVAȚIE: Spui: "a beneficia de sete" va rămâne o inepție." Răspuns: A beneficia de sete (de absolut, de cunoștere, de etc.) nu este o inepție, ci un atribut al ființei umane (viermii nu beneficiază de setea de cunoaștere universală, de pildă!) ALTÃ OBSERVAȚIE: "Nu, nu există "roman experimental" "în bună parte"! Iar "observațiile" nu pot fi "introvertite"! Pentru că o observație nu are trăiri interioare pe care să și le exprime. RÃSPUNS: Nimeni nu interzice scriitorilor conceperea unui roman experimental în totalitate sau în bună parte. Este perfect fezabil. Iar când zicem că, la cutare persoană, predominante sunt observațiile introvertite sau extrovertite, folosim o prescurtare: observația atitudinilor introvertite sau observația atitudinilor extrovertite. Despre ele este vorba. Sunt prescurtări mai rar folosite. ALTÃ OBSERVAȚIE: "Dar nu e tot: "versuri care uneori se cer inevitabile, cu nedesăvârșiri ontologice". E ilogic, e de-a dreptul comic și-n același timp trist!" RÃSPUNS: Nicidecum! Și nu este nici ceva comico...trist! Și iată și de ce: Când versurile cer imperios să fie scrise sau spuse, ele sunt versuri inevitabile, greu de reținut a nu fi exteriorizate. Ce este greu de înțeles în această îmbinare de cuvinte, foarte perceptibilă? Cât privește "nedesăvârșirile ontologice", este la mintea cocoșului că realizările ființei umane, neduse până la capăt, pot fi numite, în termeni livrești, nedesăvârșiri ontologice ("ontos", în gr. - "ființă"). În critica literară contemporană a folosi termeni livrești nu este o crimă. ALTÃ OBSERVAȚIE (despre adevăr). Alina nu crede că adevărul poate fi obiectiv și subiectiv: "Ni se spune că adevărul este subiectiv și obiectiv..." RÃSPUNS: Caută la Wikipedia română despre adevăr, unde scrie clar (citez prin copy past): "În consecință, putem propune următoarele distincții : 1. Adevărul material, care reprezintă corespondența între ceea ce este și judecata care a dus la enunțarea sa în propoziție : această corespondență este confirmată de experiență. Dar natura acestui tip de adevăr este variabilă, pentru că acesta poate fi un adevăr obiectiv, relativ, subiectiv etc., după teoria cunoașterii care îl susține (realism, relativism, criticism etc)." ALTÃ OBSERVAȚIE: "Ancuța e asemănat cu Nichita, dar nu seamănă cu el decât la ambiție, se apropie de Cărtărescu, dar n-are egocentrismul acestuia (când arunci o așa idee-n public, cum că Mircea Cărtărescu e egocentric, nu te temi s-o lași neargumentată?) etc..." RÃSPUNS: Așadar, vrei o argumentare fermă?... Iat-o: La pagina 1349 a "Istoriei critice a literaturii romane" (Editura Paralela 45, Pitești, 2008), coloana a doua, criticul Nicolae Manolescu scrie clar că Mircea Cărtărescu a fost - citez - "acuzat de egocentrism, ca și cum nu tocmai interioritatea ar fi esențială într-o astfel de scriere". Precizez aici că egocentrismul exprimat de scriitori în literatură nu trebuie asociat niciodată cu ceva negativ. Scriitori egocentriști, precum Proust, în "À la recherche du temps perdu" sau Bacovia, în poeziile sale, au creat opere de mare valoare, după cum sunt și majoritatea scrierilor lui Mircea Cărtărescu pe care eu, de asemenea, îl prețuiesc în mod deosebit. Ne cunoștem și ne-am citit reciproc unele din cărțile noastre. ALTÃ OBSERVAȚIE: "Eminescu are, sau a avut, nici eu nu știu, o "vârstă finală"!" RÃSPUNS: Păi, firește, din păcate, cum toată lumea știe, vârsta finală a lui Eminescu a fost aceea de 39 de ani (de ea se apropie L.A.), însă se înțelege că era vorba de vârsta existenței lui fizice și nicidecum la eternitatea lui sprituală, căci în acest sens Luceafărul nostru nu are nici o vârstă finală, iar subsemnatul nu aș fi îndrăznit să-i întinez memoria idolului meu și al milioanelor de români, a cărui viață (pe când eu aveam vârsta... "nefinală", de 28 de ani), i-am descris-o într-un scenariu cinematografic, "Geniu sublim", contractat cu acte în regulă și remunerat de Studiourile Buftea, fiind, în acea perioadă, primul scenariu de film "Eminescu" admis de forurile de atunci ale cinematografiei române. Nu am mai auzit de vreun alt scenariu pe această temă. ALTÃ OBSERVAȚIE: ""Din modul în care autorul folosește cuvintele, îmi dau seama că nu le stăpânește suficient. În acest scop ilustrez povestea ideilor despre care spune că sunt "exprimate între mișcare și stază". Din cunoștințele mele, "stază" se referă exclusiv la secrețiile interne ale organsimului." RÃSPUNS: Iartă-mă, dar și de data aceasta dai încă o dovadă că nu poți înțelege sau că te prefaci a nu înțelege limbajul figurativ. Dar obligația scriitorilor a fost dintotdeauna și este în continuare încercarea de a îmbogăți și extinde înțelesurile limbii române pe orice cale, una fiind aceea de a împrumuta termeni lexicali din diferite domenii ale științei, filosofiei, tehnicii etc, în cazul nostru al medicinii. Substantivul "stază", într-adevăr, este termen medical, dar nu se referă "exlusiv la secrețiile interne ale organismului", cum spui, ci la oprirea sau încetinirea circulației sângelui ori a secrețiilor interne, deci la blocarea lor, ceea ce este cu totul altceva. Așadar, ideile pot fi "exprimate între mișcare și oprire (stază)". Nu este prima dată când putem introduce termeni medicali, dându-le un înțeles subsidiar. Spunem, de pildă, "individul acesta este un tip constipat", referindu-ne la comportamentul lui de om optuz, "cu vederi înguste, lipsit de orizont, necomunicativ", cum zice DEX-ul. ALTÃ OBSERVAȚIE: " Mi se spune (...) corpurile cerești sunt vizibile sau nu... Ce-s astea? Sărăcie de idei, construcții tautologice. Eufemistic, stângăcii! RÃSPUNS: Da, corpurile cerești pot fi vizibile sau nu, din perspectiva ochiului uman care privește de pe Terra (astronomia include și "black holurile" între corpurile cerești, iar acestea nu pot și nu vor putea fi niciodata vizibile. Pune mâna pe o carte de astronomie elementară și ai să vezi și de ce). Păi... ce-s negările astea? "Sărăcie de cunoaștere științifică, afirmațiii ilogice, Eufemistic, stângăcii!" - ca să-ți însoțesc, la întoarcere, bumerangul lexical!... ALTÃ OBSERVAȚIE: "Mai rău, ideile lui se "telescopează dintr-una în alta" semn că-s liniare! Nimic din Joyce, care va să zică! În cazul ăsta ...cum mai alternezi planurile, altfel decât paralel? RÃSPUNS: Afirmația făcută vrea neapărat să fie un adevăr tras forțat de coadă până ajunge în dreptul tău, prin metoda absolutizării, a exagerării și forțării înțelesului. Să revedem fraza: "...imagini care ne amețesc prin zig-zagul lor efervescent, fiindcă ideile uneori se telescopează dintr-una într-alta, semănând puțin cu tehnica folosită de James Joyce în romanul său "Ulise". În plus, Ancuța știe să alterneze planurile iar descrierile lui au o dinamică surprinzătoare..." Când eu afirm că ideile se aseamănă puțin cu tehnica lui Joyce (și nu toate ideile) - și că numai câteodată aceste idei răsar una din alta, se deduce ușor că restul lor nu derivă una din alta și, așa stând lucrurile, aceste idei poetice, pot avea planuri alternate sau orice alte planuri. Deci nu este vorba de o totalitate de idei care alternează și nici de o asemănare absolută, ci de o vagă similitudine cu tehnica joyceană, ceea ce nu vine nicicum în contradicție cu logica primară. Extinzând metoda absolutizării și a forțării înțelesului, te agați apoi de o frază cuminte ("Idealul iubirii - ce ar fi trebuit să fie și idealul purității feminine - este întruchipat de o ființă mai mult sau mai puțin reală, mult adorata Jusa - un simbol al iubitelor polivalente din zilele noastre, lipsite de spirit ingenuu - femela-capcană, fatală și apetizantă, dar cu rol și puteri magice, de buldozăr distructiv pentru viața bărbaților care o cunosc") - și, ca să stârnești neapărat o atmosferă de haz, explici: "Aia cu "femela-capcană" e de-a dreptul duioasă! Mi se sugerează, deloc subtil, un penis captivus și frustrări sexuale! Nu, nu râd!" Dar nici noi nu râdem, ci ne abținem să chemăm salvarea și ne întrebăm serios cum, Doamne ferește, ți-a venit să lansezi această comparație trăznită, aiurea plasată, această afirmație stupidă și de-a dreptul morbidă, care ne face să bănuim că numai o persoană care a trăit intempestiv un asemenea ghinion inubliabil poate fi obsedată cu teamă de o așa grotescă amintire, reiterând-o aici. Ce legătură are ea cu textul incriminat? Dacă faci afirmația în bășcălie, este o glumă proastă. Verbiaje ca acestea echivalează cu niște excremente lăsate pe zăpadă, ca să spun așa, pentru a nu folosi cuvântul popular care-ți place mult să-l folosești în termeni neaoși. Însă nici nu ar trebui să părem atât de surprinși că apelezi la asemenea cuvinte, de vreme ce te complaci să scrii cu înjurături cumplite și cu termeni pe care îi manevrezi cu mare pasiune și dezinvoltură, motiv pentru care lucrarea ta în proză publicată pe Agonia a trebuit să fie trecută la scrierile ferite de ochii minorilor care, se știe că sunt primii care le citesc, curioși, învățându-ți expresiile pe de rost. Concluzia finală din toate aceste discuții poate fi în favoarea ta. Cum? Simplu: cu asemenea interpretări înșirate cu meticulozitate, poți fi de mare folos celor care concep în scris fel de fel de teorii ale conspirației. În plus, ei plătesc foarte bine. Scriind aici nu știu cât de mulți sunt de acord cu tine. Chiar dacă, prin absurd, nu ar fi nici unul, eu te asigur că, din partea mea, ai tot respectul și te salut prietenos, mai ales după ce am ți-am văzut fotografia, unde semeni foarte mult cu una din fiicele mele. Oricum, mă abțin să-ți răspund la o nouă replică, indiferent de conținutul ei. | |
| = domnule Cristian Petru Bălan | Leonard Ancuta [03.Mar.12 01:59] |
| în primul rînd nu pot decît să vă mulțumesc pentru efortul depus, asta ca sa nu mai spun de timpul alocat mie în condițiile în care sunt convins că timpul este cu atît mai prețios pentru o persoană la vîrsta dumneavoastră. mă bucur mult pentru acest articol fără a minimaliza aprecierile - e drept, sunt măgulitoare pentru mine și aveți dreptate, da m-aș mai lăsa ”jignit” de astfel de ”insulte” critice și sper că ele or să mai vină, mai ales după ce voi lansa volumul. într-un fel e o premieră pentru public, atît cel de aici cît și pentru cel de pretutindeni că află deja că mă străduiesc să ofer un nou volum de poezie și că are în avampremieră cîteva fragmente din volum. m-aș fi așteptat atît din partea domnișoarei care critică, cît și din partea altora, la puțin respect pentru munca mea, adică măcar la un cuvînt de întîmpinare pentru viitorul volum, despre care încă nu pot da detalii, cert e că va apărea undeva spre finele anului (pînă atunci însă voi pulblica un volum de proză scurtă, o altă premieră pentru mine). cum din partea publicului prea puțin respect, vă mulțumesc înmiit dumneavoastră și aș vrea să știți că am foarte mare încredere în cuvintele dumneavoastră și că mă bucur enorm pentru gestul acesta. într-un fel are dreptate domnișoara sau doamna întrebînd de ce m-ați ales pe mine (sunt convins ca are o fobie în ce mă privește, dar asta ține probabil de alte lucruri)dar deja daca tot ați făcut această alegere mă pot mîndri de două ori, mai întîi că e vorba de mine și nu de altcineva, apoi că îmi place ce se spune despre cele scrise de mine. și nu vă faceți griji de ce spune lumea, cred că avea mare dreptate Beaumarchais în citatul oferit de dumneavoastră. Multă sănătate și o strîngere caldă de mînă de pe meleaguri natale. Leonard Ancuța | |
| = tot înainte! | Cristian Petru Balan [04.Mar.12 17:20] |
| Aceasta era una din devizele organizației pionierești din perioada comunistă (de fapt, traducerea devizei pionierilor sovietici "Vsegda vperiod!") schimbată (românizată) ulterior cu "Totdeauna gata!). Amândoi ni le amintim, căci și eu am fost pionier, și indiferent de ideologia din care izvorau, ele sunau încurajator, motiv pentru care găsesc de cuviință să le refolosim, în noile accepții, trăindu-le productiv în viața de zi cu zi, mai ales pe prima, dar nu reactualizată cu păstrarea culorii purpurii, precum o folosesc nostalgicii de astăzi, când spun: "Tot înainte, căci înainte era... mai bine!" - ci în opțiunea ei literară de "Sturm und Drang" (Furtună și avânt"), folosită de poetul Goethe și de filosoful Herder, teoreticianul mișcării respective care, printre altele, afirmau că scriitorii trebuie să se angajeze într-o luptă furtunoasă și continuă pe frontul literelor, înaintând fără oprire și trecând peste toate impedimentele. Eu consider că Pagasul pe care ai încălecat, are deja aripi suficient de mari ca să zboare peste orice piedici; mi-am exprimat toată încrederea în capacitatea talentului tău și, cu riscurile inevitabile asumate, ți l-am susținut, precum voi face și pe viitor. Îți doresc mult succes în elaborarea volumului de proză scurtă și al celui de poezie, precum și o lansare de zile mari. Nu am nimic cu Alina Mihai. Îi apreciez curajul, istețimea și talentul poetic, mai puțin graba în unele afirmații, însă nici nu avem dreptul să-i punem mâna la gură. | |
| = Scuze | Cristian Petru Balan [06.Mar.12 21:15] |
| Alina, revin cu asigurarea că ai tot respectul din partea mea, însoțit de salutul meu prietenos, rugându-te să mă ierți pentru cuvintele mai dure pe care le-am folosit. | |