| = Vali | Kosta Vianu [05.Jan.12 13:09] |
| ceea ce scrii cu italic aduce valoare in plus textului, ca sa nu mai zic despre faptul ca tu tratezi chestiunea la modul matur. Imi vine in minte adevarul stiut de putini ca Mos Nicolae este o realitate a partii vestice a tarii noastre, in copilaria mea nu exista decat Mos Craciun, deghizat apoi in odiosul Gerila, copiat dupa Deadi Moroz (un fel de Taica Ger, in ruseste, care numai daruri nu mi se pare c-ar putea aduce!)la mine in sat porecla Sfantul nicolae era data exclusiv nuielusei cu care eram amenintat de mama, mai in gluma , mai in serios (n-am stiut niciodata care era diferentza, caci de fiecare data cand lua matura de paie si ma lovea cu cotorul, dupa cate o traznaie teribila, nu pomenea de niciun sfant!) | |
| = O, ce surpriză! | Vali Slavu [05.Jan.12 14:08] |
| Kosta, la mulți ani! Nu mă așteptam ca să găsesc un semn de lectură, la o lună de la postarea articolului, de aceea mă bucur. Probabil, alți cititori au spus ce aveau de spus, referitor la problema în cauză, în subsolul poeziei, în comentariile care mi-au adus, în doi ani, aproape 11 000 de accesări. Revenind la articol, am vrut să îmbin gândurile micuților cu propriile mele concluzii legate de această sărbătoare. Lucrând cu copiii, e greu de stabilit unde e granița dintre ludic și matur. În ceea ce mă privește, pe Moș Crăciun nu l-am cunoscut în copilărie, fusese schimbat deja din funcție cu „odiosul”. Evident, nu știam ce se întâmplă, Moș Gerilă mi se părea un personaj simpatic, atâta timp cât îmi lăsa cadouri. Și îmi lăsa, pentru că eram singură la părinți și aveau grijă să nu-mi lipsească nimic. „Joarda” care trona pe bufetul din bucătărie și care se rupea destul de des (dat fiind faptul că făceam multe boacăne) nu era ridicată la rangul de „Sfânt”, dar avea darul de a face minuni (trecătoare, e drept). | |