| + ... | Marta Cremeny [18.Nov.11 00:11] |
| eu cu greu mai reușesc să citesc un text cu mama, tata, bunicul și alte rubedenii, cu accelerația la maxim pe panta câtorva amintiri (cârje emoționale), chiar dacă nu se vor cârlige pt agățat cititorul, nu-mi prea pot învinge reticența. textul tău mi-a plăcut însă, este plin de expresivitate, cu ritm, cu plus pe atmosferă, bine menținute, cred eu. ce am observat în textele tale este abundența de comparații. nu că ar fi ceva rău, ai asocieri interesante, de aici probabil și expresivitatea, dar, totuși, parcă e prea mult. devin sufocante uneori, ai putea să încerci să păstrezi ideea, dar în altă formă. adică nu doar comparație de dragul imaginii și în detrimentul întregului. asta a fost impresia mea, acum vezi și tu, poate nu am dreptate. vin și cu steluța, poate mai citim și alte păreri așa. | |
| = Despre comparație ca metaforă | florian abel [18.Nov.11 00:47] |
| Comparațiile par multe tocmai pentru că sunt extrem de expresive, de fapt depășesc prin sugestie nivelul comparației devenind metafore si metaforizând contextul și vecinătatea. Asocierea bruscă a șuieratului ceainicului cu legănatul trenului nu e surprinzătoare cât familială oricui, toți am trăit aceste momente de mers cu trenul în noapte undeva, în timp ce gândul ne purta spre căldura casei, Aici se întâmplă invers, iar amintirea fugară e ca o scurtă răzbunare a dorului de atunci. "Frigul care se întinde peste casă ca un animal acoperindu-și puii" e șocantă prin inversarea legilor gândului, orice ființă își acoperă puii spre a-i proteja, frigul ne învăluie spre a ne pierde, spre a smulge din noi căldura și tremurul. "Cum iese fumul din hornuri" ar fi doar descriptivă dacă ansamblul nu ar cuprinde totul într-o armonie simplă și dureroasă, din trupul mamei - mirosul zăpezii ca fumul lipindu-se de păsările călătoare... dureros dar superb spus. Ultima comparație, chipurile care se schimbă ca și cum s-ar scufunda sub gheață, e în toată strofa sentimentul unei spaime, al unui pericol iminent care se înlănțuie cu dorința de a fi acasă, de siguranță și căldură și nu știm cum se sfârșește totul, pentru că teama și spaima și dorul și plecarea nu au niciodată sfârșit. Emoționantă și adâncă poezie, ne mai citim. F. | |
| = Marta, Florian | raluca sandor [18.Nov.11 09:02] |
| Marta ma bucura semnul lasat de tine, abundenta de comparatii (totusi nu cred ca-s multe aici) e ceva ce imi asum adesea, insa dupa ce las vreme sa treaca ma intorc si mai scutur pe unde vad cu ochi mai "reci" ca se poate. te mai astept cu feedback, prinde bine. multam mult. Florian surprinzator intr/un mod f placut commentul atat de elaborat pe care ai avut rabdarea sa-l postezi sub text. iti multumesc pentru trecere si, bineinteles, pentru asa opinie magulitoare pt mine.Nu ma asteptam...:) | |