| = A fi este o dramă?! | Ottilia Ardeleanu [23.Oct.11 11:17] |
| “paharul întâi” – despre adevărul dureros, care schilodește sufletul unui copil și se reflectă mereu înr-o oglindă a amintirilor. “mai ales că oferta compensează întotdeauna cererea” vine să se explice în “al doilea pahar” – o revanșă a frustrărilor, a acelei dureri imense și tăinuite, o răsturnare a postùrilor în care iubirea devine detestare și invers etc. și “in veritas” – aici, impresia mea este de a fi „ascultat vocea” lui Paler. un pasaj filosofic despre viață, perpetuarea speciei, preluarea genei și transmiterea mai departe a ceea ce nu mai ține de puterea umană, atât de profund și sensibil explicată această trecere prin noi , prin existența celorlați, adică... „nici un părinte nu moare. el trece în ceea ce suntem și ne ajută să repetăm greșeli”! cu plăcerea lecturii, Ottilia Ardeleanu | |
| = . | Vasile Munteanu [23.Oct.11 12:03] |
mulțumesc, Ottilia, pentru acest mereu aproape. | |
| + ... | radu stefanescu [23.Oct.11 13:19] |
| la o adică, ce face fiecare om? se ispășește pe sine însuși - Emil Cioran / cam în contrasensul ăsta, probabil simplificînd excesiv, am citit. realizare poetică admirabilă, pe alocuri sclipitoare (mama și-a scormonit pântecul de dorul lipsei de mine; în plisc ferind un ou. al nu se știe cărei păsări, și multe altele), pe alocuri eșuînd în scremeri ironice fără sens (fără perpetuarea aceasta am deveni neoameni. în loc să ne iubim copiii i-am mânca). tehnic, cîteva mici erezii gramaticale, de ex. punct și virgulă după punctele de suspensie, sau virgule lipsă, sau alta, de logică formală - adevărul nerostit tace - pe care, oricît mi-ai explica-o, n-am s-o accept, așa că nu te osteni. aici: "păstrându-i în viață le putem purta sufletul. ne putem ierta pe noi înșine încurajându-le visele dar însoțindu-le neputința." / am citit "și" în locul lui "dar". pentru mine visul fiind o expresie a neputinței, n-am văzut nicio antinomie. un cititor | |
| = . | emilian valeriu pal [23.Oct.11 13:35] |
| Mi-a luat-o Radu inainte, dar o sa spun ce am de spus. Din punctul meu de vedere, eu nu mai privesc poezia ca pe niste versuri. Ca pe niste strofe. O privesc ca pe o stare. Reusesti sa ma faci sa las un semn? Prin vietile altora? Ei, atunci cred ca ce ai scris nu e poezie. E un drept de trecere. | |
| = "contrasens" | Vasile Munteanu [23.Oct.11 14:04] |
dacă m-ați pune să aleg între Paler și Cioran, aș alege Levi, Bernard-Henri (ex. "Barbaria cu chip uman"). observațiile tale, Radu, sunt valabile (într-o oarecare măsură) numai la suprafață; dacă nu te-ai lăsa infulențat de prima receptare (pur gramaticală, asumată), ai vedea că dpdv logic sunt introduse anumite nuanțe (mai simplu spus, sau am folosit anumite construcții "ca prostu", sau am vrut astfel să comunic ceva, un ceva incomunicabil în forma elementară); în plus, acele pasaje nu sunt deloc ironice (presupun că ai o predispoziție. din nou); despre "antinomii" nu am să mă apuc să combat aici ("Adevăr dincoace de Pirinei, eroare dincolo"); punct și virgulă după punctele de suspensie consideră-le (dacă academismul îți permite)... cezură. sau pauză de lectură. sau treaba ta. treaba mea a fost să scriu. astfel. și, crede-mă, știu cum am scris (și de ce); mai aveai să-mi reproșezi că nu am scris Dumnezeu cu d mare (dacă am folosit, dumnezeu, nu țin minte și nu recitesc, ceva-ceva era). Emil: cred că, în fond, "poezia" (când și dacă o scriere poate fi considerată astfel), aceasta și este; de vresuri, de strofe șcl au nevoie cântecele (și epigramele); de acord, poezia este și așa ceva. când este. mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre. | |
| = ... | radu stefanescu [23.Oct.11 14:42] |
| Vasile, de acord. treaba autorului e să scrie, a cititorului, să-l enerveze. în (și doar în) acest sens, un cititor de suprafață ca mine își poate evalua limitele, iar uneori, de ce nu, succesele. suntem aici ca să (ne) învățăm. | |
| = regretabil | Vasile Munteanu [23.Oct.11 14:47] |
că) învățăm cu adevărat abia când începem să uităm. | |