| = * | George Pașa [31.Jul.11 19:30] |
| E fain pamfletu' ăsta în versuri, Mihai. Se strânge aici toată amărăciunea poetului, care vede că valorile naționale n-au cum să devină mai vizibile pentru cei care învârt orbește banii. Un PatriHot (de la PH, Prahova, nu de la hoț!), George Pașa | |
| = mi-a atras atenția | Mihai Robea [31.Jul.11 22:04] |
| Ar putea fi revăzut și evidențiat. | |
| = Excelent | Liviu-Ioan Muresan [31.Jul.11 22:11] |
| poem de nota 10, precum grigorescu nicolae pe bacnota maximei aprecieri. Frumos discursul. | |
| = Mihai, | marian vasile [01.Aug.11 11:14] |
| Am citit de două ori poezia aceasta atras, bineînțeles, de faptul că e recomandată și de faptul că aprecierile n-au întârzâiat să apară. Am citit-o de două ori pentru a putea să înțeleg de ce mie mi se pare banală și infantilă, iar altora nu. 1. Exprimări de genul “talentu”, “drumu” , “lu”, “nisipu” sunt, în opinia mea (nu mai repet aceasta, tot ce urmează e numai în opinia mea), fie scăpări de tehnoredactare, fie construcții voite care nu-și ating efectul, ci mai mult creează impresia de limbaj manelar, 2. Repetiția “țării mele”, cred că voit enervantă, își atinge scopul. De 20 de ori! Nu mai stau să număr și partea cu acvila și crucea în cioc, 3. Nu se pricepe de ce la Eminescu se adaugă și “ziarist”, atât timp cât la ceilalți e numai “ocupațiunea” care i-a făcut “celebri”. De ce nu s-ar adăuga și la Caragiale, nuvelist, de exemplu, iar la Blaga, poet?! 4. Imagini absolut uzitate, uzuale, defuncte: “înaintașii țării mele/ croindu-și drum către eternitate”, “aureolat de propriu-i geniu/pustiu și ne-nțeles/mare și sfânt…/ eminescu mihai”, 5. Banalisme: “bancnota de 1 leu a țării mele e verde” sau “pe bancnota de 5 lei marele compozitor al țării mele stă lângă vioara lui”, nu mai enumăr. 6. In ceea ce privește partea “pamfletară” sau “elegiacă”, există, într-adevăr, dar e atât de puerilă că mă abțin de la alte comentarii. Dau numai un exemplu pe care îl regășesc și la Puya, Paraziții, B.U.G Mafia și la toți ce care nu fac nimic altceva decât să ARATE corupția mai degrabă de a o COMBATE: “cu fruntea ca o lună plină și ochi ca două lacuri limpezi privind la niște flori de tei și la pana de gâscă de lângă călimara deschisă în care înoată și stau la plajă amante de magnați fiice de politicieni corupți neveste de îmbogățiți ai statului cu umbreluțe și cocteiluri în mână bârfind din presa de scandal pozele din tabloide moda italiană cele mai scumpe telefoane mobile rase de câini care se țin în poșetă vacanțe în fiji și hawaii cu cine dă bine să fii văzută cine are cea mai mare piscină în curte” | |
| = Completare | George Pașa [01.Aug.11 12:30] |
| Prima dată a fost o viziune de ansamblu asupra textului, insistând asupra ideii, care e bună în sine, indiferent ce alte grupuri muzicale (pe cele amintite nu le ascult) ar avea versuri asemănătoare. Pe mine m-a frapat starea poetică, dincolo de unele neajunsuri expresive. Dacă aș fi insistat pe acstea, aș fi spus și eu că nu sunt de acord cu acele cuvinte fără articol hotărât (le-am întâlnit, de fapt, în aproape tot ce scrie autorul în ultimul timp) și că nu e genul de poezie și stilul care mă atrage în special. Dar am vrut să atrag atenția (cum fac din ce în ce mai rar, din păcate) asupra unui autor ocolit de grupurile deja create pe Agonia (poezie.ro). Primele trei comentarii de aici au fost înaintea recomandării. | |
| = invocabit me | Vasile Munteanu [01.Aug.11 13:35] |
dacă ținem cont de faptul că, așa cum spune Apuleius, "cel mai bun poet și-a depus masca vieții" ("Poeta optimus personam vitae deposuit"), da, s-ar putea (am folosit anume condițional-optativul) reproșa autorului de mai sus că, așa cum este cazul multora (nu mă refer în mod expres la persoanele de față, generalizez...), nu este un poeta artifex; deși părerea mea este că suntem în prezența unui "stil" (imperfect, contestabil șamd), ceea ce înseamnă că, dacă mi se permite să parafrazez ceea ce Martialis spunea despre om, autorul scrie conștient de faptul că un poet "bun rămâne întotdeauna un începător" (Semper poeta bonus tiro est). Deo gratias! n.b. de ce am ales acest mod de explicare? pur și simplu pentru a satisface snobismul unora, grandilocvența altora; pentru că... "dintr-un lucru pământesc purced mii de otrăvuri" ("de re terrena procedunt nulle venena"). | |
| = . | nica mădălina [01.Aug.11 16:30] |
| mie găselnița din tzitlu îmi place- îmi pare că e mai statement decât orice paret din text și chiar decât textul luat în ansamblu. | |
| = o impresie | Paul Gabriel Sandu [02.Aug.11 02:28] |
| Revolta din titlu mi se pare o poanta extrem de bine reusita. Ca si cand, patriotismul, daca n-ar contine in el o asemenea revolta, ar suna gol. Versurilor care ii urmeaza (titlului) nu pot sa le negi verva si cinismul agresiv, condimentat cu umor, dar, cu toate astea, poti sa le condamni, nu de putine ori, pentru puerilitate scandaloasa, pentru batut apa in piua cu expresii repetate pana cand cititorului i se usuca glandele salivare si daca citeste in gand, de neglijente care, voite sau nu - iar aici subscriu celor spune deja, foarte bine, mai devreme - suna rau. Poemul ar merita scuturat bine de niste versuri. Eu as scoate, in primul rand, o jumatate din maneaua aia. Cititorul prinde ideea dupa 3,5 versuri. Dincolo de (prea) multele imperfectiuni, ideea ramane valabila iar revolta autentica. | |
| = ... | Maria Marinela Circiumaru [02.Aug.11 13:37] |
| Mie mi-a plăcut textul tocmai pentru că în ciuda repetițiilor, a cuvintelor corijibile, a exprimărilor care ar putea fi acuzate de neglijență, puerilitate sau mai știu eu ce, este foarte viu, purtător al unor emoții și al unui mesaj. Tocmai în asta îi și văd farmecul: nu caută să iasă în evidență prin limbaj- pe chipul revoltei exprimate, un altfel de limbaj ar semăna cu un machiaj strident, total nepotrivit. | |
| = puerilitatea | mihai curtean [02.Aug.11 20:30] |
| mulțumesc pentru păreri. toate chestiile pe care le-ați aminitit sunt intenționate (repetițiile, expresiile desuete și bombastice etc.) și sunt pe un ton sarcastic pe care unii nu l-au prins sau nu l-au gustat, ceea ce e, în fond, în regulă, ține de așteptările fiecăruia și de gusturile fiecăruia. ceea ce mă interesează foarte mult e să știu ce se consideră pueril aici. dacă unii dintre dvs. ar explica mai pe larg și ar argumenta/exemplifica părerea cu privire la chestia asta, m-aș bucura și poate așa aș înțelege mai bine la ce se referă acea puerilitate numită chiar "scandaloasă". așadar, aștept cu interes. voi mai face un comentariu cu privire la scrierea fără "L" final, însă îl voi face separat, pentru că s-ar putea să fie catalogat off-topic. | |
| = cu privire la limbaj | mihai curtean [02.Aug.11 21:01] |
| scriu fără art. hot. enclitic "L", pentru că scriu cum vorbesc și mi se pare mai "sincer" așa (o "sinceritate" lingvistică), mai ales în poezie. se pot aduce și argumente pro, și argumente contra. susținându-mi cauza, o să aduc argumente pro, firește: 1. face parte din limba vorbită, care în alte țări e deja transferată în scris. nu văd nicio opreliște logică pentru ca și la noi să se întâmple același lucru, mai devreme sau mai târziu. limba română e o limbă relativ nouă (mă refer la stabilirea normelor limbii literare), pe când limba franceză, de exemplu, e mai veche. în franceză există un nivel lingvistic intermediar, între limba literară și cea argotică, numit "la langue populaire et familiaire". se regăsește și în literatura franceză, cel puțin începând cu boris vian. în literatura engleză, încă din sec. al XVIII-lea, burns scria într-un dialect scoțian colocvial. colocvialitate e și la byron. ce să mai vorbim de postmodernismu american, "tonite" în loc de "tonight" etc. etc., nu mai dau exemple. 2. poate fi considerat un idiolect, o particularitate de limbaj a unui individ. de fapt, e mai mult, e un sociolect, pentru că mai mulți cetățeni români vorbesc așa, deci, chestia e răspândită pe scară largă, n-am inventat-o io, deși în scris unora le pare ciudată. (despre idiolect vorbea b. bloch sau u. eco, cel din urmă numindu-l "strategie textuală".) cred că tinde să devină un nivel lingvistic și la noi, așa că nu fac altceva decât să anticipez. 3. cred că e limpede că dacă spun "PICIORU", vocala de sprijin își asumă rolu articolului hotărât, după cum argumentau și unii lingviști. nimeni nu va înțelege că e nearticulat, pentru că e intrat în vorbire exact așa, de secole bune (mă refer la limba populară). mihai viteazu, de exemplu, apare scris pe un document al vremii exact așa, fără "L". pe omu obișnuit și pe țăran nu-l va învăța nimeni niciodată să spună "PICIORUL" și nu "PICIORU". 4. în ultimele două volume de poezie ale mele am folosit idiolectu/sociolectu respectiv, în care vorbesc. dacă ar fi fost o inepție, s-ar fi arătat deranjați criticii și poeții în cronicile despre volume. s-ar fi arătat deranjat al. cistelecan, ioan es. pop, horia gârbea etc. dacă ei nu spun nimic în legătură cu asta în textele critice despre cărțile mele, înseamnă că totuși s-ar putea să fie în regulă. în concluzie, cred că a pretinde că asta sau asta e singura modalitate "corectă" de exprimare e o absurditate academistă, care nu ține cont de limba ca organism, ca produs al celor care o folosesc. în definitiv, nu te poți pune împotriva cursului firesc al limbii, așa cum îl dictează factorii sociali. (să nu uităm - ca fapt divers - că la baza limbii române nu stă latina cultă, ci stă cea vulgară, adica cea a vulgului.) așadar, singura aparentă problemă ar fi că io folosesc modu ăsta de exprimare în scris, făcându-l o marcă proprie care pe unii îi deranjează din cauza unor prejudecăți sau din cauza lipsei unei viziuni de ansamblu asupra limbilor. marele lingvist e. coșeriu spunea că poporu are dreptate în ceea ce privește limba. io zic să scăpăm de prejudecăți și să-l credem. | |
| = *** | Bot Eugen [02.Aug.11 21:37] |
| Foarte bun text. Am rezonat pe deplin cu spusele de aici. Îmi place atât ideea, cât și felul(naiv?oare?) cum o abordezi. Mă refer la simplitatea discursului. Neajunsuri ar fi... Spre exemplu repetițiile care abundă în special în primele strofe. Oricum, l-aș fi văzut ceva mai condensat și mai puțin „lălăit” ... Citit cu plăcere, Eugen. | |
| = Cu privire la limbaj | Cristina Andrei [04.Aug.11 08:00] |
| Mihai, argumentația ta privitoare la articolul hotărât este excelentă. Din păcate însă nu este "marcă proprie Mihai Curtean", ci marcă a semi-analfabetismului generației tinere. Hai să te bag puțin într-o situație de viață: eu am un elev pe care mă străduiesc să-l fac să scrie corect românește, ca să reușească la examene, vreau să-i intre în reflex scrierea articolului în coadă, conform limbii literare. Ce mă fac, domnule, dacă el o să-mi vină cu citate din poeziile tale și cu argumentații d-astea,invocându-l pe Eco și susținând tot felul de idiolecte și sociolecte? :))) Glumesc, desigur, mi-ar plăcea să mă dea pe spate cu o argumentație ca a ta. Nu știu, ori ești prea revoluționar pentru mine, ori nu pot eu pricepe revoluția asta a limbajului. Părerea mea (și nu numai a mea) este că normele academice ale limbii române sunt MULT prea permisive, mult prea permeabile la tendințele limbii populare, ceea ce în alte limbi NU se întâmplă. În rest, cu privire la textul tău, îmi place mult găselnița din titlu, îmi place mult ideea centrală, dar poate ar trebui "scuturat" un pic, esențializat, ca să zic așa | |
| = bani de nisip | Florina Daniela Florea [04.Aug.11 14:46] |
| spre deosebire de alte texte, cel de pe aceasta pagina transmite ceva, o traire omeneasca, pare viu. ca orice organism, evident, poate suferi evolutii sau involutii, dar important e ca e viu. am citit si am gasit interesant formulata legatura autohtona intre oamenii de cultura si bani. (gustul amar pe cerul gurii mi-e dovada ecoului acestui text) de acord cu motivarea lui Vasile Munteanu, el oricum se exprima mai bine decat mine in comentarii, asa ca subscriu alegerii lui de a recomanda textul. (marunte obiectiuni de forma ar fi, dar sunt convinsa ca autorul le va da de capat intr-un fel sau altul, de exemplu la cele de genul "peste hotarele țării mele în care m-am născut". ) numai de bine | |
| = limbă, limbaj, educație | mihai curtean [04.Aug.11 16:40] |
| am reținut problema "lălăielii"/condensării. de obicei scriu destul de condensat (în ultima vreme). aici mi-am permis să mă "lălăiesc" un pic. o să văd cum o să-l modific după ce trece o vreme. în legătură cu sociolectu respectiv, nu e semianalfabetism. ăsta e un punct de vedere cu care nu sunt de acord și o să spun imediat de ce. marcă proprie e, cel puțin în poezie. n-am văzut la alți poeți asta. în proză mai există, de exemplu la fănuș neagu. mă refer la eliminarea art. hot. "L", fără a pune apostrof. să revin la semianalfabetism. după cum se știe (sau nu), în germania, de exemplu, există nenumărate dialecte. limba literară se folosește exclusiv în presă. nici măcar la școală nu se folosește limba literară întotdeauna. știu din surse sigure, io trăind în sibiu, un oraș cu destule legături cu germania. acolo profesorii predau la școală în dialectu local și asta-i ceva normal, nu-i nicio rușine. noi ne-am ferit de treaba asta cu dialectele, militând pentru unire și unitate. dacă ne uităm la germania, tocmai diferențele și concurența dintre landuri aduce progres. la noi, suntem toți "o apă și-un pământ", ca să zic așa, din cauza unui complex al unității care nu-și mai are acum, în momentu ăsta al istoriei, niciun rost. e bine că există normele limbii literare, însă doar ca reper. asta-i părerea mea. după cum zicea nae ionescu citat de noica, "școala e bună, cu condiția să n-o iei în serios". niciodată n-o să ajungă o formulă instituționalizată a educației și a limbii pentru un om cu o perspectivă largă și o gândire, să-i zic așa, vie. | |
| = Dialecte, idiolecte etc | Cristina Andrei [04.Aug.11 23:00] |
| Dragă Mihai, ești în confuzie. Limba română ARE DIALECTE: aromâna, meglenoromâna și istroromâna – cu o cultură aproape exclusiv orală - și dacoromâna, cu o cultură atât orală, cât și scrisă, dialect împărțit, la rândul său, în graiuri: moldovenesc, bănățean, oltenesc etc. Pe de altă parte, limba literară de ORIUNDE are la bază un anumit dialect – de regulă cel în care s-au scris MARILE opere ale culturii respective, aparținând unor MARI autori, care au fost totodată creatori și inovatori ai limbii, prin idiolectul lor. Rostirea sau nerostirea articolului hotărât enclitic ține de limba literară, respectiv limba română populară, NU unui dialect (grai în cazul nostru) aparte. Pe scurt, tu scrii în limba literară (constituită pe baza graiului muntenesc), fără NICI O altă particularitate dialectală (regionalisme). "Idiolectul" tău se bazează pe două elemente predominante: omisiunea articolului hotărât și forma pronumelui personal de pers. I sg. Dacă vrei cu adevărat să-ți creezi un idiolect pe bazele pe care le susții și teoretizezi, te invit să scrii: egzamen, adegvat, uaie, uom, iel/ia, egzistă, egzemplu, egzact etc. Dacă-i bal, bal să fie! Sau, mă rog, idiolect… În ceea ce privește corectitudinea și norma, așa cum am spus mai sus, normele academice ale limbii române sunt foarte permisive, permeabile la limba populară, spre deosebire de alte limbi, fapt care l-a dus pe Alf Limbard la concluzia că limba română este limba romanică cea mai puțin fixată. Oare de ce? Pentru că regulile limbii vorbite invadează cu rapiditate și în permanență limba standard scrisă… Cât despre marca proprie... nu ai făcut decât să preiei una dintre mărcile semianalfabetismului și să o popularizezi prin poezia ta. O altă tendință semianalfabetă este aceea de a pune în scris doi i acolo unde nu-și are locul decât unul, în exemple ca: un monstru - doi monștrii, un ministru - doi miniștrii etc. Dacă de dragul fonetismului ai anulat articolul definitiv, de ce nu ai mai pune un i în plus, acolo, să se încadreze în idiolectul / sociolectul / stilul tău? | |
| = *Lombard | Cristina Andrei [05.Aug.11 22:06] |
| *Alf LOMBARD,nu Limbard, scuze, cu gândul la LIMBA română mi-a luat-o tastatura înainte :))) Profit de ocazie ca să adaug că eu cred că în școlile noastre profesorii vorbesc graiul local, așa cum în Germania vorbesc probabil în dialectul aferent regiunii. Numai bine! | |
| + . | dan tristian [05.Aug.11 22:28] |
| Aspru si inspirat. Bravos! | |
| = tot despre limbă | mihai curtean [07.Aug.11 15:46] |
| da, sunt dialecte. mă refeream la cele de la noi din țară pe care ne ferim să le numim subdialecte, cum ar fi normal. le numim graiuri, tocmai dintr-un complex al unității despre care vorbeam și despre care cred că-i anacronic în momentu istoric de față (unirea fiind înfăptuită cam de multișor). e doar o părere. cred că ar trebui să le numim clar subdialecte și să nu ne fie rușine de diferențele ăstea, pentru că ele exprimă un spirit al locului și au un farmec aparte, mai ales în literatură. pe de altă parte, nu cred că mi-ai citit cărțile pentru a ști exact în ce constă idiolectu respectiv și pentru a fi în măsură să afirmi că el constă în doar două chestii. nu înțeleg de ce mă "inviți" să scriu cuvintele în formele pe care le indici. repet, scriu cum vorbesc, însă limba română nu-i o limbă perfect fonetică și nu-mi propun io s-o fac așa. (atunci tre să marcăm și nazalizarea din, de exemplu, "rampă", nu? în sanscrită, absolut toate sunetele și deformările de genu ăsta sunt marcate în scris. la noi, nu.) sigur că cineva poate să scrie așa cum ai indicat, pentru a exprima o atitudine, să-i zicem așa, șmecherească (sau jmekerească) sau pentru a da o tentă de umor textului. de ce ar fi așa de "greșit" să faci asta? pentru că "strici" limba literară? în concluzie, dacă am preluat o marcă a semianalfabetismului, cum zici, înseamnă că mulți sunt semianalfabeți în țara asta, fiind totodată oameni inteligenți și educați. jos cu ei! | |
| = Tot despre limbă | Cristina Andrei [08.Aug.11 21:01] |
| Dragă Mihai, în termeni strict lingvistici se numesc subdialecte :) Care la rândul lor cuprind graiuri… Dar nu putem fi toți lingviști, nu-i așa? Ne adaptăm la limba populară, în care nu ai să găsești cuvântul "dialect", cu atât mai puțin "sub-dialect" :) Nu cred că suferim de un complex al unității, limba română (recte dialectul dacoromân) ESTE unitară, indiferent de părerea sau complexele noastre, care, între noi fie vorba, când există, se manifestă doar la nivelul intelectualilor, nicidecum în rândul maselor… În același timp,în română, limba literară este PUTERNIC pătrunsă de limba populară, mult mai mult decât în alte limbi, nu te înfierbânta atâta, pentru că oricum tendința de a accepta aceste penetrări la nivel academic este FOARTE puternică actualmente, dacă se va continua așa vom ajunge toți să vorbim și să scriem agramat. Doar două chestii am remarcat eu, o să le descopăr pe celelalte când și mai ales dacă îți voi citi cărțile :) Afirmi tu la un moment dat că româna nu este o limbă perfect fonetică, cred că ești în confuzie, SCRIEREA poate fi preponderent fonetică sau preponderent etimologică (puritatea este practic imposibilă), Și da, astfel de mărci sau de adaptări fonetice strică limba literară, MAI ALES DACÃ SUNT FORȚATE. Revoluții au încercat mulți să facă în diverse limbi, dar NU au reușit, pe alocuri au lăsat ceva urme, mai mult sau mai puțin importante, dar niciodată nu s-a petrecut o adevărată revoluție. De ce? Pentru că limba are legile ei interne și nu se sinchisește de discuțiile savante și reglementările academice, nici de inovațiile unuia sau ale altuia. G. B. Shaw, de pildă, avea unele idei foarte pertinente în legătură cu inconsecvența ortografiei englezești pe care o dorea revoluționată pe principiul fonetic. Argumentațiile sale erau logice, de bun-simț, dar… deocamdată scrierea englezilor tot preponderent etimologică este… Ideea este că limba literară își are rostul ei, reglementările academice (eu le-aș prefera mai rigide decât sunt acum) au și ele rostul lor. Din punctul meu de vedere importanța cea mai mare o reprezintă legătura dintre generațiile purtătoare ale aceleiași limbi. În fine, omisia articolului hotărât ESTE o marcă a semianalfabetismului, Mihai (spun semianalfabetism, nu analfabetism sadea pentru că analfabetul nu știe să scrie deloc, spre deosebire de semianalfabet, care știe el câte ceva, deci să-i dăm Cezarului ce e al Cezarului :))) ), dacă tu vrei să o preiei și să o ridici la rangul de marcă proprie, încadrând-o în idiolectul tău, ești liber să o faci. Nu va face acest lucru din tine un semianalfabet, pentru că este un act conștient, asumat, chiar foarte bine argumentat, nu e nevoie să fii tendențios Discuția este foarte amplă, Mihai, noi aici nu facem decât să ne schițăm punctele de vedere și sunt convinsă că fiecare poate argumenta la nesfârșit… În încheiere, îți dau dreptate în următoarea afirmație: "mulți sunt semianalfabeți în țara asta" (însă evident nu inteligenți și educați, ăștia sunt prea puțini, nu-i punem la socoteală :))) ) și din păcate se înmulțesc încontinuu… Iar tu și cei ca tine… le dați apă la moară… Succes! | |
| = . | mihai curtean [09.Aug.11 18:37] |
| verificasem înainte să scriu. ceea ce se numește la noi "grai" e chiar subdialect, nu e cum spui, subdialectele nu cuprind graiuri. faptu că limba literară de la noi e permisivă în fața limbii populare nu mă interesează pe mine foarte mult, pe tine pare să te deranjeze și nu discut asta. a fi pur fonetică scrierea unei limbi o fi imposibil, nu am de unde să știu, nu sunt lingvist, însă din câte știu, sanscrita se apropie foarte mult de chestia asta. după cum am spus, nu urmăresc să scriu perfect fonetic în română. nu e o marcă a semianalfabetismului, am adus destule argumente și am explicat destul, nu mai reiau. am încercat să te fac să înțelegi că masei unui popor nu-i pasă foarte mult de regulile făcute de o mână de oameni și că asta nu-i neapărat un lucru greșit. "greșit" e doar dintr-un punct de vedere și cred că ar trebui să vedem imaginea de ansamblu, limba ca organism, ca parte organică a existenței poporului care o vorbește. (era un țăran din maramureș care-i zicea fiului lui într-un documentar "dacă te-nsori cu aia, te... dezesfiez". limba nu se creează întotdeauna după reguli lingvistice clare. a spune că acel cuvânt e greșit, e doar un punct de vedere. pe de altă parte, e ca o mutație care la început pare monstruoasă, apoi devenind, poate, regulă. ca-n evoluție. primele forme de aripi, apărute prin mutații genetice, i-ar fi părut cuiva de atunci monstruoase și împotriva naturii.) oricum, n-ar trebui să uiți, în primu rând, că vorbeam despre limbă în contextu literaturii, unde parfumu local are rolu lui. în fine, nu mai bat apa-n piuă, discuția se lungește inutil și o consider încheiată din punctu meu de vedere. | |
| = , | Cristina Andrei [09.Aug.11 19:04] |
| Mihai, dacă tu ai decis să preiei o marcă a semianalfabetismului și să ți-o faci marcă proprie, asta nu o face mai puțin marcă a semianalfabetismului, fiind totodată și marca ta proprie. Cum am spus, este alegerea ta. Pe de altă parte, exact asta am spus și eu, că limbii nu-i prea pasă de reglementări, nici de părerile mele sau ale tale, are evoluția sa proprie. Iar parfumul local este incontestabil, nu te-am contrazis aici. Doar că "idiolectu" tău nu prea are a face nici cu parfumul local, nici cu limba populară, este doar un gest de frondă care nu va schimba nimic, nici nu te va ajuta cu nimic, decât, cel mult, să mai ieși în evidență din când în când, prilej de explicații savante pentru atitudinea ta. În rest, eu voi lupta în continuare pentru limba română literară, tu vei lupta pentru pătrunderea semianalfabetismului în literatură... C-așa e-n tenis :))) Succes! | |