| = Mă apuc de jogging | Elena Marcu [01.Mar.11 15:59] |
| Am avut proasta inspirație să citesc textul la serviciu, nununu, nu că aș avea activități extraprofesionale în timpul serviciului, să zicem doar că “îmi provocam destinul”, “că mi luasem avânt să săgetez atmosfera”… virtuală. Zic proasta inspirație pentru că după ce am râs ca descreierata prin birou, după ce colegii mei s-au îngrijorat peste măsură și m-au invitat politicos, din priviri, afară din birou, a trebuit să linkuiesc textul și pe la ei, chestie care mi-a redus din eficiența muncii. (cu siguranță citește vreunul așa că eram nevoită să-i pomenesc și să-i incriminez). Foarte, foarte, foarte simpatic textul! Aștept următoarea aventură. | |
| = Elena | mihai nedelcu [01.Mar.11 19:32] |
| Mesajul și numele tău mi-a amintit o fază similară. Maică-mea (tot o Elenă) făcea acum mai bine de 30 de ani naveta cu trenul. Mama e o ființă extrem de sobră iar pe vremea aceea avea o frumusețe glaciară care ținea oamenii la distanță. Taică-mio, (pe nume Mircea, nu Menelaus cum te-ai fi așteptat) n-a avut de lucru decât să-i recomande cu toată seriozitatea "Aventurile bravului soldat Sveik". Așa că în fiecare zi pe tren, la 6 dimineața mama se pornea pe un râs isteric în fața celorlalți navetiști. Câțiva au întrebat-o dacă e bine și n-are probleme acasă. Altfel foarte mă bucur că ți-a plăcut, mai am câteva pe țeava puștii, vreme să fie și inimă ușoară. Numai bine! | |
| + Oamenii nu sunt făcuți să alerge | Dan Norea [01.Mar.11 22:53] |
| Mă bucur să constat că a apărut pe aici un prozator umoristic sânge pur. M-am bucurat eu la fiecare proză care-mi stârnea câteva zâmbete, cum să nu mă bucur la una care, citită la serviciu, te face de râsul lumii. Pentru un limbaj bine ales, pentru o limbă românească pe care o întâlnești din ce în ce mai rar, pentru autoironie cât cuprinde și pentru tone de umor pe metru pătrat, vin cu o steluță, care să recomande textul și altor amatori. Și acum revin la oile noastre - la alergare. Acum doi ani, prin mai, pe o vreme superbă, fiica mea s-a hotărât să facă alergare dimineața, pe malul mării, împreună cu soțul ei. - Nu vii și tu? Cam bănuitor, am întrebat: - Cât timp alergați? - A, puțin, 15-20 minute. - Hai că vin. Și câteva săptămâni mi-am dat toată silința. Mă trezeam cu o oră mai devreme, mergeam pe malul mării, pe plajă, cam pe unde începe Mamaia și, în șort, tricou și adidași, înotam prin nisip. Plaja era pustie, rar mai apărea câte o pereche sosită să admire răsăritul din mare sau invers, câte un bețiv întârziat care n-avea putere să meargă la culcare. Numeric, câinii ne depășeau de câteva ori și, ai naibii, alergau în jurul nostru cu o vioiciune care ne spunea că ei, și nu noi, formează rasa de alergători din areal. Ajungeam acasă transpirat, făceam un duș și mă târam la serviciu. Unde nu mai aveam chef de nimic. Mai obosit ca în săptămânile alea n-am fost niciodată în ultimii ani. Când am aflat că fiică-mea a rămas însărcinată și că renunțăm la alergare, m-am bucurat teribil... că voi fi din nou bunic. Cât privește cărțile care să îți stârnească râsul, vă recomand "Jeeves intră în acțiune", o culegere de povestiri de P.G.Wodehouse. Personajul Jeeves apare în multe romane de Wodehouse, dar acolo umorul e un pic diluat. În schimb, la a treia lectură, povestirile îmi stârneau aceleași hohote sonore ca prima oară. | |
| = Dan Norea | mihai nedelcu [03.Mar.11 11:08] |
| Spre rușinea mea n-am citit nimic de Wodehouse, am râs doar la la momentele comice TV cu Stephen Fry și Hugh Laurie "Jeeves and Wooster". Așa că am trecut cartea în "Lista Găleții" personală (cum ar fi trebuit să fie tradus "The bucket list" nu "Ultimele dorințe", total neinspirat traducătorul). Mulțumesc pentru steluță și comentariu, ce pot să zic? Sunt fericit că v-au încântat suferințele mele, nu? Faptul că am asemenea cititori îmi dă energie, veți citi în curând despre alte chinuri, sper că la fel de amuzante. | |