| = „Singur e greu să pornești la drum/ cu atâția în spate” | Florentina-Loredana Dănilă [19.Feb.11 00:24] |
| Cutremurătoare și minunată această poezie, ca, de altfel, și celelalte pe care le-ați postat pe site. M-am oprit asupra acesteia să comentez, întrucât s-au activat niște resorturi. E ca un legământ (jurământ?) al Preotului, cel care nu se poate purta numai pe sine până la Dumnezeu. Dacă n-am cunoaște răsplata, misiunea ar putea părea de-a dreptul ingrată. Să-i duci așa „cum maica își poartă pruncul în pântece,” fără ca ei, de multe ori, să ajute... Că, de cei care nu vor, nici nu mai facem vorbire. Finalul încununează și dă greutate întregului poem: „Până la Dumnezeu v-am purtat cu mine, (de) aici sunteți liberi!...” Strălucit! | |
| = Vă mulțumesc pentru vorbele frumoase! | Raul Dorin Vasile But [19.Feb.11 19:13] |
| Stimată Doamnă, aprecierile Dumneavoastră îmi fac cinste și nu cred că le merit...Poemele mele nu sunt așa de profunde, ele vor să treacă dincolo de înțelesuri prin experimentarea concretă a mesajului.Ele spun multe despre propria-mi viață... Și într-adevăr, chiar dacă pare ingrată și poate nejustificată, misiunea unui preot este minunată, divină...porți în tine dorul după Creatorul Tău, care nu te vrea în Bucurie de unul singur, ci alături de toți cei încredințați spre păstorire! Când simți asta, nici de bucurat, nici de trăit nu mai poți fără ceilalți. E dăruire! Ca de altfel, toată viața unui preot! Vă mulțumesc pentru vorbele frumoase! Dumnezeu să Vă dăruiască Pace! | |