| = greutate | Cristina Cirnicianu [16.Jan.11 08:39] |
| Ioan eu am văzut aici o asociere interesantă a omului supsus judecății, un cal cu privirea obosită "tăbăcită" de greutatea acestei vieți în asociere cu povara propriei morți cărată după sine la groapă. am citit cu plăcere, Cristina C | |
| = ca sa vezi! | Anca Roshu [16.Jan.11 08:44] |
| alaltaieri, adica fix in ziua in care ai scris poezia asta, lucian, am fost la judecatoria deva! hmmm, eram in sala si, pan' la cauza mea, chiar m-au batut niste ganduri oarecum similare cu ce gasesc aci, in poezia asta... numa' ca, in cazul cu pricina, omu' se ineca in timp ce trebuia sa spuna da la un divort pe care nu-l vroia nicidecum... era atat de trist, ca mi-a oprit cuvintele in gatlej... mi-a placut foarte tare poezia ta! foarte tare! comparatia asta cu martoaga si finalul cu inculpatul care isi tragea, gafaind, moartea la groapa, sunt niste imagini care greu iti mai pot iesi din minte! ma bucur ca am gasit poezia asta! :) | |
| + ioan barb-compasiune | Nache Mamier Angela [16.Jan.11 10:48] |
| un poem original,diferit de cele dinainte cu care ne-ati obisnuit,mai putin comun,propunând un univers uman dramatic,veridic,revoltant se simte indirect un sentiment de compasiune,de profund umanism,o sensibilitate ranita,o angoasa existentiala un poem cu accente sociale,angajat fara ostentatie,"ceva e putred in danemarca",poetul îsi pune întrebari radicale ,"între rânduri" ,sufletul sau fierbe si ne aduce în vâltoarea unei trageii umane ,care se desfasoara într-un tribunal indiferent transformat într-o arena nemiloasa pe scena uneori prea putin glorioasa a vietii...patetismul nu este excesiv si contribuie la lectura exacta a sentimentelor transmise de acest poem | |
| = iată | Ottilia Ardeleanu [16.Jan.11 15:55] |
| ce frumos! îmi amintesc, cândva, la o poezie pe o temă tot din domeniul tău de activitate, spuneam că ar fi bine să mai scrii despre diverse cazuri. nu cred că e bine să fii în pielea niciunuia dintre personajele prezentate de tine. și nu e ușor să dai o sentință. ai reușit, în puține cuvinte, să redai starea unui om prin fața căruia trece fulgerător viața și, indiferent de vârstă, se află la capăt, la marginea prăpastiei. dureros, dar adevărat! un poem de mare tensiune. mai trec, Ottilia Ardeleanu | |
| = re- Nache Mamier Angela | Ioan Barb [16.Jan.11 19:20] |
| Vă mulțumesc pentru interpretarea textului, pentru descifrarea mesajului și pentru semnul luminos care mă bucură. Cu stimă, | |
| = re-Cristina, Anca, Ottilia | Ioan Barb [16.Jan.11 19:28] |
| Cristina, este apropiată interpretarea ta, mulțumesc pentru citire. Anca, mă bucură semnul lăsat sub acest text, înțeleg și că avem aceeași profesie și, prin urmare, sesizezi zilnic frânturi de viață cu ecouri kafkiene. Mulțumesc pentru apreciere. Ottilia, Mă bucură mai ales faptul că încă ai reținut scrieri mai vechi ale subsemnatului cu aceași temă. Cred că este vorba de "Diminețile unui apărător din oficiu" și îmi amintesc și de comentariul tău de atunci. Cu mare plăcere. Sunteți întotdeauna bineveniți în acest loc. Cu prietenie, ioan. | |