Comentariile membrilor:

 =  Incursiune în abisul cunoașterii
Vali Slavu
[28.Dec.10 15:35]
Foarte interesant mi se pare faptul că poemul surprinde multe ipostaze ale fântânii. În primul rând, redă visul fiecărui individ de a „săpa” în necunoscut, năzuința spre adâncurile cunoașterii (Ani de zile am orbecăit/ În căutarea fântânii). Apoi, sunt prezente, pe rând, simbolul maternității (Din freamătul acela dulce/ Se năștea viața), al vieții, apa fiind un element dătător de viață (Iar în adânc/ susura izvorul/ cu apă vie), al purificării (Înmuiam degetul,/ Să-i gust nemurirea). Fântâna este și „poarta” dintre lumea subterană și cea diurnă, dintre necunoscut și realitate. „Începutul și sfârșitul/ A toate câte sunt”

 =  Percepție
Nicolae Diaconescu
[29.Dec.10 07:43]
Salut Vali Slavu și la mulți ani!
Acum câte ceva și despre locul cu pricina, "profunzimea adâncimii abisale".
La o ședință lungă și plicticoasă, îi întind tizului meu Vasile Diaconescu o hârtie mâzgălită și-l întreb ce părere are. Îmi șopăcăiește la ureche, colosal, abisal, vertical, dar schimbă-i numele în "Odă păsării negre". De fapt n-a folosit nici diminutivul pentru "pasărea neagră", i-a spus pe nume direct, într-o limba neaoșă, dacă. Am râs deși la prezidiu se discutau lucruri foarte serioase! "Las' că-ți fac analiza pe text! Să mi-o dai și mie, neapărat! a mai zis el." Cum limbuția noastră atrăsese deja atenția am continuat discuția după ședință.
Încurajat de euforia tizului îi prezint "oda" sub numele inițial, "Fântâna" și cenzorului de acasă. Dezastru total, arunc-o, nu e nimic de recuperat, mi-a zis, dacă vrei să te compromiți iremediabil postează porcăria pe site. Mi-a fost imposibil s-o fac să-mi explice de ce, așa că am renunțat.
După câteva luni mă văd la altă ședință cu Vasile. Să-mi dai neapărat Oda, am inaugurat standul "Creații artistice neconvenționale ale inginerilor absolvenți ai Școlii Politehnice din București". Mie asta îmi place, a mai adăugat el, nu mă interesează ce părere au alții.
Bine Vasile, postez " Oda" pe site și ia-o de acolo, fă ce vrei cu ea.
Acum dragă Vali, dacă și ție ți-a plăcut, eu ce să mai zic, Vasile a avut dreptate, deși sunt pudic, pasărea neagră e-nceputul și sfârșitul a toate câte sunt.
Mulțumesc pentru comentariu, "incursiune în abisul cunoașterii", e tare!

 =  Ha, ha, ha!
Vali Slavu
[29.Dec.10 07:58]
Acuma, eu am amintit și de simbolul maternității, dar am încercat să văd mai mult de atât. Dacă poezia se vrea a fi o odă închinată "păsării negre", să-mi fie rușine că gândurile mele au fost cuminți. :)




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !


Warning: Unknown: write failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/www/dynamic/-agonia.v3-2/www/tmp) in Unknown on line 0