| = iata... | Ștefan Petrea [07.Dec.10 10:30] |
Iata un superb poem rimat si ritmat scris inainte chiar de a ma naste eu. Nu-ti pot spune despre continut prea multe, prea am fost acaparat de rima. Cred ca aduce putin cu Stanescu prin formularile inovate. De citit! | |
| = dap, maître | rechesan gheorghe [07.Dec.10 13:14] |
| sunt cîteva inovații care m-au zăpăcit și-am rămas la final, oleacă țuț de mirare; nu mă pricep îndeajuns la ritm, prozodie, chestii d' astea da' m-a făcut să suspin...iar la juma' de secol etate(deși uneori gîndesc ca un adolescent aiurit) trebuie să recunoască și damicelele agonice pre- post și post PoMO e lucru rar! | |
| = Greșesc... | Miclăuș Silvestru [07.Dec.10 19:54] |
| poate spunând că vă recunosc mai puțin în acest poem! (33 de ani în urmă?) Dv îmi veți spune: da, ai greșit...! Nu mă va ofensa poziția răspunsului dv, pro sau contra... În jurământul mirilor, la altar, e drept că se rostește "până ce moartea ne va despărți"(la catolici!) Cred că aici, ați adus cuvântul "morții" doar forțat de rimă! Poi, versul doi din a doua strofă "deșertul trebui să cutreier", iese din măsură și... ! //deșert trebui să cutreier// l-am interpretat a fi fost și în intenția domniei voastre. Îmi cer scuze pentru obiecțiile afișate... vă aștept cu nuielușe care să mă cumințească! În plus, dacă ne aduceți și motivații la inovații, cu siguranță, printre cititori veți afla și... adepți! cu tot respectul cuvenit | |
| = Cuvinte pentru oaspeți | Aurel Sibiceanu [07.Dec.10 23:19] |
| Meître Reche - Ești prea generos cu mine... Poema nu am gândi-o și scris musai prozodic. Am eu o "frazare" aparte, pentru recitanie! Cât privește jumătatea cealaltă de secol... cu bucurie să o luăm la palme! Ori ea, ori noi! Domnule Silvestru - Un răspuns la obs. se află mai sus... E normal să nu mă recunoașteți în acest text... Dar dacă le-ați vedea pre toatele în stil clasic, 70 la număr, câte le-am scris, ați vedea că am o unitate, ceva care mă face recunoscut. Cu moartea de-acolo nu e o chestiune doar de rimă... Cu cât dragostea este mai mai mare cu atâta și faima morții este mai grozavă... De nuielușe... nici vorbă! Într-o lume excedată de numărul posesorilor adevărului absolut, prefer dialogul și buna înțelegere; acestea două sunt un dar ceresc. Cu drag și bucurie! Finule Petrea - nu te mai burzului la Taica Reche, el e aproapele nostru și, așa acru cum este, uneori, șugubăț, e simpatic tare. Așa că lasă-n pace etno-botanica !!! Mă bucur că ți-a plăcut năzdrăvănia veche. De nou născuți ce să zic? Îi mai las să crească, lumea cuvintelor merge mai departe și fără ei; așa mi-i păcătoasa fire... De Securitate numai de bine! Așa cum spui, ea se va cuprinde într-o carte care crește. Într-un fel, pârdalnicul serviciu secret mi-a făcut un bine. Sutele de pagini de documente mă ajută să-mi reconstitui un traseu de viață, sunt chiar vindecătoare terfeloagele... Episodul care va urma, mâine ori poimâine, te va ajuta să vezi mai limpede demersul meu. Tuturor prețuirea și mulțumirile mele! | |
| + an rău, poet bun | Petre Anghel [14.Jan.11 20:22] |
| Dacă luăm de bună precizarea autorului (și nu avem niciun motiv să o respingem), după care poemul este scris în anul 1977, atunci, pe lângă valoarea intrinsecă, putem aprecia și surpriza pionieratului. Aceasta fiindcă în a doua parte a deceniului poezia română dădea semne de zburdălnicie și începuse (”inconștient”) să facă pârtie optzeciștilor suavi zurbagii, culți pe furate și șugubeți de salon cenaclist. Poemul lui Aurel sibiceanu este o cursă estetică: sub aparența unei versificații rimate și ritmate ar sugera o încrâncenare clasică în forme și fonduri cu succes la criticii cuminți, crescuți la umbra boierilor în cerdac. Dar rima este înșelătoare și și-a însușit lecția elegantă și sobră, ca a stilului bidermaier, prin filieră barbiană, bag seama, iar fondul are gravitate bacoviană, fără să se poată observa însă și vreo influență, oricât de superficială. Aurel Sibianu era, cu trei decenii în urmă, când data acest poem, un poet format. Somn ușor, critici literari osificați înainte de-a fi putut ridica fruntea spre lumina venind dinspre cămărilor în care desenau litere poeții! Anul era rău, dovadă cutremurul și demolările la propriu și la figurat pe care le declanșează. | |
| = . | nica mădălina [14.Jan.11 20:42] |
| am citit cu voce de mai multe ori și de fiecare dată mi-a dat cu minus, adică e un text deficitar la nivel de ritm. și apoi, ar fi fost ceva dacă rimele ar fi fost mai lucrate. observ doar de două ori altceva decât verb-verb sau substantiv-substantiv. | |
| = Răspunsuri pentru oaspeți | Aurel Sibiceanu [15.Jan.11 12:49] |
| Doamnă Nica Mădălina, mulțumesc frumos pentru efortul de a executa o numărătoare în ceasurile serii. Nici mie nu mi-a ieșit, la vremea respectivă. D-l Anghel a intuit cam cum stă treaba cu acest poem de greșitoare tinereță. Pe de altă parte, lucrurile stau și cum spunea un alt comentator, acum aflat în underground-ul acestei pagini - eu rostesc altfel această poemă, cu o frazare mai specioasă, remarcată și uzitată, vai ce neologizm barbar, de niște actori cam cunoscuți; nu le dau numele pentru că vreau să rămân doar cu sărmana mea strălucire personală. A propos de efortul de a înțelege spusa cuiva - de vreo 37 de ani mă chinui să înțeleg cum devine cazul cu o propoziție a lui Arghezi, pusă de el în romanul "Cimitirul Buna-Vestire" - "Olteanca ofta la perfectul simplu", zicea acolo Arghezi. Era vorba de oftatul femeii în timpul unui act intim; o fi oare din romanul pomenit de mine, ori o fi în "Ochii Maicii Domnului"? Vă mulțumesc pentru trece, distinsă și exigentă Doamnă. Domnule Petre Anghel - mulțam pentru crochiul ce mi l-ați făcut precum și pentru luminița ce ați adus-o la ceasurile 20:22. Să ne citim cu spor, cu exigență dar și cu bună-voință. | |