| = "ne va aduce cândva o toamnă în care nu va mai fi ziua lui" | Codrina Verdes [06.Sep.05 20:24] |
| Imi pare cunoscuta conversatia fiicei cu tatal. Sa fie aievea... Frumos si trist, nu pot spune de ce l-am simtit atat de dinspre tata, de dinspre ingeri. Arar las semne, dar citesc tot ce postezi. "lucrurile nu sunt, dar devin firești până la urmă " | |
| = "nu plânge fetițo, tatăl tău e și el un înger acum " | Ioana Tarnea [06.Sep.05 20:42] |
| Poezia aceasta spune mai bine decat as fi putut eu explica ce e in inima mea de fiecare data cand merg in vizita la tata...la mormant. Nu stiu daca puteai inchide mai multa durere in versurile tale....dialogul cu ingerii cu inima de piatra imi e atat de cunoscut...si inuman...dar tot timpul,neputincioasa trebuie sa accept ca sufletul meu e dincolo de marumura aceea cu forme de inger...si ca "lucrurile nu sunt, dar devin firești până la urmă"... | |
| + "suntem iertați. suntem de piatră" | Dana Lucaci [06.Sep.05 22:08] |
| Poem al durerii, între pietrele grele ale tăcerilor îndoliate și cântul îngerilor, un discurs mărturisire, un dialog cu lumea din noi, de dincolo de noi. Gravitate, liric prelucrat prin spiritualitate cu tentă mistică, adâncuri explorate cu grijă, închinare către tatăl coloană a sufletului vital, către tatăl celest, mai departe. Un timp al meditației, al re-așternerii și al devenirii: "tu vei crește la loc din coasta lui. doar știi că pântecul tău e începutul unei alte ființe" Singura mea sugestie, aș șterge prepoziția "dar" (se aude implicit)din versul: "lucrurile nu sunt, dar devin firești până la urmă "(devin firești..., fără ea păstrezi cântul ansamblului. Deosebit mesajul din a doua strofă și o las aici, încă o dată, pentru a o evidenția, adaug versul de dinaintea ei, fiindcă astfel se conturează un alt poem în sine: suntem iertați. suntem de piatră. nu poți să te rogi când plângi. ai păcătuit de la prima ta lacrimă necrezând că mai există ziua aceasta. acum lasă totul aici. mai bine ascultă cum te strigă din ultimul clopot adevărata durere Poem ca un recviem. Poem ca o cantată a îngerilor. Poem în liniștea catedralelor. Nimic nu poate atinge cuvântul aici, altfel decât cu smerită reverență. Prețuirea mea, Ioana. | |
| = vocea tatălui | ioana cheregi crișan [07.Sep.05 00:42] |
| Dragele mele, vă mulțumesc mult pentru că-mi sunteți aproape. Acum îmi amintesc tot mai bine vocea lui... | |
| = orbecaind de atata iubire | Cristina Hasse [07.Sep.05 13:13] |
| un titlu suav care ascunde un poem trist, dar uite ca acolo la sfarsit exista o resemnare, iubirea si continuitatea vietii... | |
| = lacrimi secate | copaceanu dora [07.Sep.05 13:50] |
| Nimic nu mai poate fi ca inainte, irevocabil fara cineva...numai iubirea mai poate sa reintregeasca puiul de soparla amputat, din greseala, de un tavalug. El credea ca poate sa stea nestingherit la soare pe o piatra si sa contempla intreg universul. | |
| = scara cereasca | dumitru cioaca-genuneanu [07.Sep.05 20:51] |
| "poem cu fluturi si ingeri" (Ioana Cheregi-Crisan) pe-acest poem ca pe-o scara urc spre-imparatia Lui c-a fost scis de o fecioara spre cinstirea tatalui | |
| = treceri | ioana cheregi crișan [07.Sep.05 23:54] |
| Cristina, Dora, vă mulțumesc mult pentru trecere; da, e tristă despărțirea dacă e definitivă. de aceea încerc să-l păstrez viu în mine cât pot de mult... Dumitru, e o surpriză tare plăcută trecerea ta. mulțumesc. | |