| = "Neodihnită-i cântarea ce-i urmează-n trezvie" | Elia David [14.Nov.10 17:19] |
| M-a intrebat Batranul, ce mai face Profesorul acela, Zelkanu. Eu i-am raspuns: Bine! Mai umple o fila din povestea care se scrie si se continua cu "Sa fie!" | |
| = Un scaun gol înseamnă un scaun care așteaptă | Călin Sămărghițan [14.Nov.10 20:50] |
| Liniile acestui des-cânt pleacă din mundan, dinspre masa cu scaune goale împrejur, și se întind spre străfundurile ființei auctoriale, unde sălășluiește o altă așteptare, "rotundă" de ou. Odihna "luminilor privirii" pe "tainele firii" intră în contrast cu "neodihnita cântare" a trezviei, universul interior fiind amprentat de cel exterior. Dualismele suflet/ trup, viață interioară/ aparențe exterioare, așteptare/ întâmplare sunt exprimate plastic și primesc, prin sublimarea proiecției poetice, conotații universaliste: eu - tu - semne, masă - scaun - piramidă, haos - ordine - nod. "Să fie! Să fie! Să fie!" este un crud și mult-prea-manifest evenimențial exclamație a echilibristicii dintre haos și ordine, o echilibristică spirituală disimulată de faptele mundanului imediat. Adaosul "stări sufletești" aproape că n-ar mai trebui amintit pe parcursul textului, căci mișcarea afectelor este mai mult decât evidentă. Și totul, totul disimulat în spatele unui gest simplu pe genunchi, în spatele unui "semn de licornă" care îl face pe autor să alunece în străfunduri. Scuzați de off-topic: nici acum nu-mi pot explica, domnule Popovici, cum de n-am încercat să vă contactez când am poposit câteva zile la Constanța astă vară. Cred că atracția mării, pe care n-o mai văzusem de mult. Și semnul de licornă a altei Dorre. | |
| + "Să fie!" | George Pașa [14.Nov.10 20:14] |
| Nu știu de ce, dar totdeuna când îți citesc textele, ma tendința de a găsi noi și noi dugestii, chiar dacă poate totul nu ar fi decât o trimitere la un plan imediat. Însă imediatul acesta nu poate să fie decât o altă apropiere ceea ce leagă totul într-o geometrie firească a începuturilor. Uite, scaunele acestea nu ar însemna, cum văd eu, o simplă invitație la comuniune întru cele ale sufletului și ale firii, ci, mai mult, o demnitate la care nu poți accede dacă nu ai ajuns la statutul de om. Și acest lucru nu se poate atinge, așa cum se spune aici, decât prin "muncă, educație și credință". Știu că nu este unul dintre cele mai bune texte ale tale, dar voi fi subiectiv, întrucât m-am atașat mult de el. | |
| = Corectare | George Pașa [14.Nov.10 20:16] |
| "am tendința", "sugestii", "de ceea ce" | |
| = cvartetul își lasă ecoul | Ioan-Mircea Popovici [15.Nov.10 19:58] |
| Mic, Te-a intrebat Batranul, ce mai face Profesorul acela, Zelkanu. Stii ce mi-a spus Batranul? Ca tu inca-i confunzi pe Z(elkanu) si S(loterius) George, Ma bucur ca zici: “voi fi subiectiv, întrucât m-am atașat mult de el.” Mai important sa ajunga la tine un text de care sa te atasezi decat sa-ti trimit “un text bun”. La texte nu ma preocupa daca sunt bune sau mai putin bune. Cert este ca pe “scara fara nume” nu am decat textele “perioadei Alexis”. Domnule Sămărghițan, Pe langa “un crud și mult-prea-manifest evenimențial exclamație a echilibristicii dintre haos și ordine, o echilibristică spirituală disimulată de faptele mundanului imedia”, pe langa dualismele “suflet/ trup, viață interioară/ aparențe exterioare, așteptare/ întâmplare sunt exprimate plastic și primesc, prin sublimarea proiecției poetice, conotații universaliste: eu - tu - semne, masă - scaun - piramidă, haos - ordine - nod” enuntul esential: “Scaunele-și așteptau oamenii” e cu bataie lunga. Ma bucur ca-n cantecul valurilor, cvartetul isi lasa ecoul… Pe linia dintre haos și ordine În calendarul acesta, din veac nou, Îmi potrivesc luminile privirii pe tainele firii Cerând rotundului să țină toate într-un singur ou. Din fire de in, cânepă, funigei Și stări sufletești. | |
| = Odihna Scaunelor | Călin Sămărghițan [16.Nov.10 02:09] |
| Da, domnule Popovici, eu am văzut scaunele noastre din cer. Pe care ne vom odihni. De aceea și spuneam "odihna 'luminilor privirii' pe 'tainele firii'..." acolo. Expresia descrie una dintre cele mai tainice "mișcări" din sânul Treimii. Știu că aveți deschidere spre așa ceva. Pe de altă parte, se poate întinde însă și spre acea ceată supremă a Scaunelor, dinainte de Heruvimi și Serafimi. "Bătrânul" își face nodurile lui marinărești. | |
| = "Cărarea ține numai și numai prin vie." | Elia David [16.Nov.10 07:51] |
| Un Om cu multe chipuri statea in fata mea. Si eu vedeam ca-i Unul. Si Unul el era. | |
| = in atelierul lui Alexis | Ioan-Mircea Popovici [20.Nov.10 03:22] |
| Despre scaune si fotolii, s-ar potrivi o discutie in atelierul lui Alexis. Cand mai treceti prin Constanta, cautati numarul 17 de pe Stradela Vantului. Va luati dupa tablitele din curte si sageata indicatoare. In prima sala va veti aduce aminte de "De jur împrejurul mesei, scaunele-și așteptau oamenii. Pe scaunul meu se așezaseră-n piramidă noduri-pește. " | |