Comentariile membrilor:

 =  España en el corazón !
ionel riti
[27.Sep.10 21:12]
Un reportaj excepțional!
G.O.Bogza (așa cum l-a ortografiat un fost coleg la o olimpiadă la care fusese trimis cu forța) ar putea fi invidios, parol, dar în același timp și impresionat.
Citind și văzând, gândul m-a dus la un celebru poet chilian - Pablo Neruda - și la unul din volumele sale de versuri: "Spania în inimă"
Cu toate că am vazut (în parte) locurile meșteșugit descrise și ilustrate aici, mai, mai că...
Vacanță plăcută (și) acasă!

 =  Laconic
Gârda Petru Ioan
[28.Sep.10 13:04]
O prezentare precisă, inginerească, utilă celor care n-au fost și nu se știe când vor ajunge în Spania (ca mine). Evidențiez și calitatea deosebită a imaginilor. Mulțumiri.

+ Numai Dan Norea este același
Rodean Stefan-Cornel
[28.Sep.10 22:35]
Spania este diferită, ghidul este diferit, dar Dan Norea este același excelent reporter (sau cronicar, sau spuneți-i dumneavoastră cum doriți).
Și, nu poate fi altfel, din moment ce este evident pentru mine (convingere întărită în urma lecturării textului de mai sus) că este îndrăgostit de călătorii (pe care nu le face la întâmplare), că este în permanentă "căutare" (prin spiritul său "neliniștit", veșnic "iscoditor"), că are o solidă cultură generală, că are un foarte fin spirit de observație și un ascuțit spirit critic, că mânuiește foarte bine condeiul, că îi place să ne povestească ceea ce a văzut, ceea ce știa sau a aflat, dar și să ne expună propriile păreri (inclusiv să se folosească de orice prilej pentru a lăuda breasla profesională din care se trage!...).
Textul se remarcă prin bogăția de informații, prin prezentarea lor într-o manieră accesibilă, atractivă, prin limbajul corect și curat; imaginile mi se par sugestive și de o calitate foarte bună.
Felicitări și m ulțumiri, Dane!
Cornel

 =  Re: Ionel Riti, Nelu Gârda, Cornel Rodean
Dan Norea
[30.Sep.10 21:42]
Domnule Riti (oare Ionel e un apelativ potrivit?), cred că aprecierile dvs sunt mult exagerate. Dar pentru că reflectă faptul că textul meu v-a plăcut și, mai ales, faptul că vă îndeamnă la o nouă călătorie în Spania, sunt mulțumit - rezultă că scopul a fost atins cu brio. Mulțumesc pentru vizită.

Nelu, iau expresia "prezentare precisă, inginerească" drept o ușoară critică. E adevărat, textele precedente similare aveau un pic mai mult valențe literare. Aici, din dorința de a face o prezentare comparativă a orașelor (pentru a susține ideea din titlu), ultima parte a ieșit un fel de ghid turistic. Util, dar mai puțin estetic.
Pe viitor, voi încerca să mă feresc de așa ceva.

Cornel, mulțumesc pentru aprecieri și petru steluță. Reușești să găsești atât de multe lucruri bune în "reportajele" mele, încât mai că-mi vine să-mi las baltă toate interesele și să mă reprofilez.
În particular, știi de ce sunt imaginile atât de bune și sugestive ? Pentru că fac foarte multe fotografii (în Spania - peste 3000) și după aceea, pierd mai multă vreme cu selecția lor decât cu textul propriu-zis.
Ca urmare a aprecierilor tale, în cel mult o săptămână, voi veni cu o nouă cronică.



+ Impresionant
nicolae bunduri
[04.Oct.10 09:48]
Se vede că Dan Norea nu merge în Spania pentru apucături meschine ci pentru a se hrăni cu spirit, cultură și bogăție sufletească. Și ne hrănește și pe noi, ăștia care ne rezumăm la parcul din cartier. Norică ți mulțumesc și te răsplătesc și eu cu o steluță

 =  Re: Impresionant
Dan Norea
[04.Oct.10 15:41]
Nae, bucuros și onorat de vizită. Dacă e să mulțumească cineva, eu sunt acela. Pentru aprecieri, pentru steluță...

Cât despre parcul din cartier, se pare că tu reușești să îți culegi și să prelucrezi subiectele mai bine decât mine din țări străine.
:)

 =  +++
tincuta horonceanu bernevic
[04.Oct.10 16:01]
Superbe fotografii, de când ne-am văzut ultima oară, ai mai întinerit:)
Un reportaj foarte frumos, îmi plăcea Spania și înainte, dar acum am oftat de-a binelea!

tincuța

 =  Re: +++
Dan Norea
[04.Oct.10 17:24]
- superbe fotografii,
- un reportaj foarte frumos,
- ai mai întinerit.

Tincuța, cu trei complimente deodată, mă copleșești ! :)

Iată, tu zici că-ți plăcea Spania și înainte. Eu nu pot spune asta, înainte de excursie nu știam prea multe despre ea. Poate tocmai din cauza asta mi-a plăcut atât de mult, pentru că n-am avut prea multe așteptări.

Mulțam pentru oftat, e reconfortant!
:)

 =  Nota 10!
Vali Slavu
[05.Oct.10 14:12]
Un text delicios, l-am citit când l-ai postat, l-am recitit acum cu plăcere. Educativ, plăcut, bine scris, argumentat cu fotografii reușite. Felicitări!

 =  Re: Nota 10!
Dan Norea
[05.Oct.10 16:54]
Vali, așa îmi place când primesc o laudă în titlu! O reiau (cu Re:) cu cea mai mare plăcere. :)

Mda, cred că și tu, ca și Nelu Gârda, ai ceva dreptate. Textul e util, educativ, chiar didactic. Așa, ca un ghid de excursie sau ca un manual școlar.
Doar că eu nu așa ceva mi-am propus.

Cu pozele ai dreptate, în timp m-am specializat. În primele excursii făceam ca majoritatea turiștilor: "Treci să-ți fac o poză cu statuia aia, după aia îmi faci tu mie. Hai mai repede, că pleacă ghidul". Acum încerc poziții mai interesante, încadrări mai bune, chiar efecte dacă se poate. Și, ca să fiu sigur, profit de tehnica nouă (digitală, cu un card cât mai mare) și fac mii de poze, din care să am de unde alege.



 =  Spania
Magdalena Dale
[27.Sep.11 21:07]
Spania…. Este țara pe care mi-am dorit mereu să o pot vizita. Nu am reușit să văd decât partea de nord. Dar, vizitând Barcelona și Toledo am încercat să-mi imaginez cum arată sudul îmbrăcat în haine de influență maură. Ai văzut că la Barcelona Columb este Colon? Catalana lor... Dar sunt minunați, cu limba lor cu influențe franceze. Tu, prin ”ghidul turistic” pe care mi l-ai oferit m-ai purtat din nou în lumea de vis care cred că este partea de sud a Spaniei. În special Sevilla îmi doresc să o vizitez. Anemice speranțe, dar speranța moare ultima!

Felul alert și plin de informații în care povestești mie mi-a mers la inimă. O adevărată excursie în care fiecare minut este prețios, deci se impune ca ritmul să fie alert.

În privința ghizilor pot să-ți spun că am o prietenă foarte bună care a terminat Academia de Muzică. Contrar a ce se spune cîștigă foarte bine. Ei îi place să călătorească, așa că în vacanțe este ghid. Cred că seamănă puțin cu domnul Dan al vostru din punct de vedere al prezentării. Ea își pregătește din timp excursiile și știu că îi solicită multă perseverență. Nu concepe să meargă ca și ghid în vreo țară unde să nu fie pregătită. Știu cât efort depune, dar și cât este de încântată când poate să ofere grupului informații inedite sau trasee inedite.

Ce bine este să stai comod în fotoliu și să călătorești, fără căldura înăbușitoare, fără oboseală…

Mulțumesc pentru excursie!

Magdalena Dale

 =  Re: Spania
Dan Norea
[27.Sep.11 22:49]
Magdalena, mă bucur că citindu-mi notele de călătorie, te-ai simțit ca un turist care stă comod, în fotoliul lui de acasă, dar participă la excursie ca și cum ar fi la fața locului.
Într-adevăr, Sevilla, Cordoba și Granada merită văzute. Alhambra e un palat de vis, iar Sevilla este un oraș de vis. Și pentru a-ți împlini un vis, merită să faci tot ce e omenește posibil.
Mulțumesc pentru lectură, semn și apreciere.




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !


Warning: Unknown: write failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/www/dynamic/-agonia.v3-2/www/tmp) in Unknown on line 0