| = . | nica mădălina [23.Jun.10 18:22] |
| am remarcat în ultimele texte felul în care se limpezesc spre sfârșit, faptul că spre final capătă și forță, renunțând la balast și mă gândeam că dacă de la bun început ar face asta ar fi un câștig. cu alte cuvinte, descriptivul ar putea fi ceva mai strunit, epitetele și buclele asemenea. pentru că e păcat ca starea și ideea, bine punctate, cu economie de mijloace, în ultimele versuri, să ajungă până acolo poticnite, dinspre toate părțile. | |
| = "se rostogolesc prin noi" | Alexandru Gheție [23.Jun.10 18:37] |
| dincolo de ceea ce a spus deja madalina, si are perfecta dreptate, las semn doar sa remarc o strofa de aici care face cat un poem intreg: "fiind răsturnați ne plac lucrurile de-a-ndoaselea nici nu ne mai mirăm ni se pare că viața e tristă de fapt ea e frumoasă sau invers?" - e sincera, adevarata, bine construita. Si ultima strofa a textului incheie fain... Uite, ai putea utiliza toate detaliile, imaginile, epitetele, metaforele in clisee, acolo le sta tare tare bine, si ai putea pastra substanta in astfel de texte in care pleci de la o idee minunata. Doar o parere... cu prietenie, alex | |
| = Mădă, Alex, mulțumesc nespus! | Ottilia Ardeleanu [23.Jun.10 19:23] |
| Dragilor, în primul rând, vă mulțumesc pentru intervențiile voastre pe care le găsesc mai mult decât prietenești, fiindcă am de învățat. și asta vreau! m-am gândit la o variantă pe care am să o scriu aici, în comentariu, deoarece vreau să știu, în continuare, părerile voastre sincere. după aceea, voi schimba și textul ca atare. iată, deci, varianta cea nouă: eu cred că pomii cresc din cer din rădăcini nori ori păsări câteodată și curcubeu coroanele sunt colorate după sufletul fiecăruia cer ca o rețea de rădăcini internetul! în coroana coroanelor noi oamenii stăm atârnați unii mai dulci alții acrișori cei mai mulți suntem amari în noi cresc viermi lăsând urme adânci uneori ne ies pe gură fluturi albi acoperă bolta roind se ciocnesc mai iscă furtuni din rădăcini de copaci cu oameni răi care pocnesc ca niște bice ochii fulgere fiind răsturnați ne plac lucrurile de-a-ndoaselea nici nu ne mai mirăm ni se pare că viața e tristă de fapt ea e frumoasă sau invers? cert este că în copac ne rămân doar tălpile celelalte greutățile toate se rostogolesc prin noi bolovani la inimă aștept părerile voastre, nu înainte de a vă mulțumi, din nou. cu prietenie și sinceritate, Ottilia | |
| = copacul. Ottilia | Ioan Barb [23.Jun.10 21:39] |
| Sunt de părere că este bine să renunți la ultima parte din strofa a doua, varianta refăcută este reușită, poemul este foarte bun, interesanr, cu imagini reușite. O părere, Ioan. | |
| = copacul cu oameni! | Ottilia Ardeleanu [23.Jun.10 21:46] |
| Ioan, mulțumesc din suflet. trecerea și sfaturile tale contează. Ottilia Ardeleanu | |