Comentariile membrilor:

 =  Nu numai...
Gârda Petru Ioan
[10.Dec.18 14:27]
Oi fi tu gras, c-așa ți-e felul,
Ți-o fi subțire portofelul,
Dar, după mine, alta-i drama:
Ți-e foarte slabă epigrama.

 =  Invidie?
Ruse Ion
[10.Dec.18 14:27]
Oi fi tu gras, c-așa ți-e felul,
Ți-o fi subțire portofelul,
Dar, după mine, alta-i drama:
Ți-e foarte slabă epigrama.
GPI

Din câte-mi dau aicea seama
Îți place tare epigrama
Și-mi cauți mie-acum pricină
Zicând că-i slabă, dar... e fină.

 =  nu, nu numai
milos petru
[25.May.10 16:06]
Măi Ionilor, eu vă-nțeleg,
Dar cum sunt mult mai bun, din fire,
Bine-nțeles că vreau s-o dreg:
Nu este slabă, e subțire.

P.S.Dar poți s-o dregi ușor Ioane,
Că sunt la modă silicoane.

 =  Nu de tine mă iau
Gârda Petru Ioan
[25.May.10 14:53]
Din câte-mi dau aicea seama
Îți place tare epigrama
Și-mi cauți mie-acum pricină
Zicând că-i slabă, dar... e fină.
(Ion Ruse)

Mai ai, constat, la gură cașul,
Și, de-aia, nu-ți mai cat pricină,
În schimb, slăbuța ta de fină
Și-a cam găsit în mine nașul.

 =  Doctorului
Ion Cuzuioc
[25.May.10 15:08]
De-i pui în mână-un portofel,
Pe masă o bere,mușchi de miel
Să fii la sigur,căci chiar el
Te va trata cu mai mult zel.

 =  Fapt divers
bodea emil felician
[25.May.10 15:18]
Am dat de-o epigramă care
Mă face totuși să constat
Cum Gârda s-a cam bosumflat
Că Ruse a ajuns mai mare.

Emil

 =  Bine, bine!
Gârda Petru Ioan
[25.May.10 15:33]
Am dat de-o epigramă care
Mă face totuși să constat
Cum Gârda s-a cam bosumflat
Că Ruse a ajuns mai mare.
(Emil)

Te bagi, Emile și tu, boc!
Căci ai văzut că este loc,
Dar s-ar putea să-ți pară rău,
C-o să te-njur de... tizul tău.

 =  Nedumerire
Sorin Olariu
[25.May.10 17:22]
Va pune-acuma nea Olariu
O intrebare realista:
Cum poti sa faci un comentariu
Despre ceva ce nu exista?


 =  Se poate!
Gârda Petru Ioan
[25.May.10 17:48]
În clipa asta, nea Olariu,
Te contrazic, îmi pare rău,
Făcând rapid un comentariu
Aici, la comentariul tău.

 =  De bine de rău îi bine !
bodea emil felician
[25.May.10 17:52]
Te bagi, Emile și tu, boc!
Căci ai văzut că este loc,
Dar s-ar putea să-ți pară rău,
C-o să te-njur de... tizul tău.
GPI

Înjură, dragă, cu măsură,
Să nu rămână lumea mută
Căci eu, de îl apuc în gură,
O să-l mănânc...sută la sută!

Emil

 =  Încurcate sunt căile Domnului....
bodea emil felician
[25.May.10 18:00]
Va pune-acuma nea Olariu
O intrebare realista:
Cum poti sa faci un comentariu
Despre ceva ce nu exista?

Sorin Olariu

Am stat luni și marți pe gânduri,
Miercuri, joi, n-am scris nimic...
Vineri am mai scris trei rânduri...
Despre weekend ce să zic?

Emil

 =  Faine comm-uri
Ruse Ion
[25.May.10 19:08]
Nea Petru, GPI, domn Ion, finule(bine ai revenit!), Sorin:

La epigrama mea drăguță
Constat cu bucurie-acuma:
Fiind văzută ca "slăbuță",
Încet, încet îngroașe gluma.

 =  Egzista un ecsplicasion
Sorin Olariu
[25.May.10 19:14]
Ne-am adunat aici, draguta,
Iar asta e ce ne-a atras:
Ca epigrama e slabuta
Dar subiectul este gras.

 =  Doctorului
Ion Cuzuioc
[25.May.10 19:16]
Să-i pui în mână-un portofel,
Pe masă o bere,mușchi de miel
Și-atunci la sigur,ca chiar el
Să te trateze cu mult zel.

 =  Doctorul știeee!...
Ruse Ion
[25.May.10 20:25]
Să-i pui în mână-un portofel,
Pe masă o bere,mușchi de miel
Și-atunci la sigur,ca chiar el
Să te trateze cu mult zel.
Ion Cuzuioc

La temă, cunoștințe... ioc
Și-i clar-aici o evidență:
Ca doctor, doar nea Cuzuioc,
Probabil, are experiență. :))

 =  Modestie extremă(nu știu de care)
Ruse Ion
[25.May.10 20:33]
Ne-am adunat aici, draguta,
Iar asta e ce ne-a atras:
Ca epigrama e slabuta
Dar subiectul este gras.
Sorin Olariu

La subiectu-acesta gras
Și-o epigram'-așa drăguță,
Mă lupt din greu și-o să te las
Doar de-i acorzi pe loc... steluță.

 =  erată
Ruse Ion
[25.May.10 20:36]
"îngroașă" gluma, în loc de "îngroșe"...

 =  Jovialului Ruse Ion
Ion Cuzuioc
[25.May.10 20:36]
Mergând la medic la consult
Să plătești e o condiție
Și-ți vor spune că demult
Medicina-i în tranziție.

 =  Paradox medical
Ruse Ion
[25.May.10 20:52]
Mergând la medic la consult
Să plătești e o condiție
Și-ți vor spune că demult
Medicina-i în tranziție.
Ion Cuzuioc

Vre-un rost nu are comentariul:
Când ești încins de febră bine
Și vezi la doctor onorariul,
'ți-ngheață sângele în vine.

 =  Domnule Ion Cuzuioc
Eugen Sfichi
[26.May.10 00:08]
Epigrama dv. intitulată "Doctorului" are o greșeală de ritm în versul 2. Ați vrut să scrieți în iambic: "De-i pui în mână-un portofel/ Pe masă o bere, mușchi de miel/ Să fi la sigur, căci chiar el/ Te va trata cu mai mult zel"
De asemenea e greu de pronunțat în trei silabe "in mână-un", iar "căci chiar" sună neplăcut.
Vă propun următoarea variantă:
Chiar dacă-i dai un portofel,
Apoi o bere, mușchi de miel,
Nu poți să garantezi că el
Te va trata cu mai mult zel.
Cu simpatie,
E.S.

 =  Na-ți-o frântă, că ți-am dres-o!
Ruse Ion
[26.May.10 17:24]
Domnule Ion Cuzuioc
Epigrama dv. intitulată "Doctorului" are o greșeală de ritm în versul 2. Ați vrut să scrieți în iambic: "De-i pui în mână-un portofel/ Pe masă o bere, mușchi de miel/ Să fi la sigur, căci chiar el/ Te va trata cu mai mult zel"
De asemenea e greu de pronunțat în trei silabe "in mână-un", iar "căci chiar" sună neplăcut.
Vă propun următoarea variantă:
Chiar dacă-i dai un portofel,
Apoi o bere, mușchi de miel,
Nu poți să garantezi că el
Te va trata cu mai mult zel.
Cu simpatie,
E.Sfichi

Ați scrântit-o un pic, în dorința de a repara epigrama domnului Cuzuioc. Nu ați sesizat și aritmia de la versul patru, unde accentul cade anapoda pe "mult"?
Când doriți să faceți o corectare, faceți-o până la capăt, sau deloc. De regulă, la commuri, care, de cele mai multe ori sunt blitz, se mai admit unele abateri de la canoanele stricte ale epigramei, de dragul duelului - numai să nu fie flagrante -. Aprecierea ritmului, de asemenea este greșită. Unde ați observat ritm iambic la epigrama d-lui Cuzuioc? Eu văd o scriere în trohaic. Pentru a respecta ritmul impus de autor, epigrama, în ritm trohaic, ar trebui să sune cam așa:

De-i pui în mân'-un portofel,
Pe mas'-o bere,mușchi de miel
Cu siguranț',-atunci, chiar el
Te va trata, precis, cu zel.
Cu bune și colegiale intenții,
Ion M. Ruse
P.S. Agonia este un "cenaclu", unde ne ajutăm unii pe alții pentru a progresa. V-o spune un produs 100% Agonia.


 =  N-ați dres-o
Eugen Sfichi
[27.May.10 10:24]
Domnule Ruse, vă citez:
"Na-ți-o frântă că ți-am dres-o" și mai departe îmi spuneți:
Ați scrântit-o un pic, în dorința de a repara epigrama domnului Cuzuioc... Aprecierea ritmului... este greșită. Unde ați observat ritm iambic la epigrama d-lui Cuzuioc? Eu văd o scriere în trohaic."
Citez și din dicționar:
1.-"TROHÉU, trohei, s.m. Picior de vers alcătuit dintr-o silabă accentuată și una neaccentuată. – Din fr. trochée."
2.-"IAMB \~i m. 1) Unitate ritmică formată din două silabe cu accentul pe a doua. /iambe, lat. iambus."
D-l Cuzuioc scrie:

De-i púi în mấn-un pór-to-fél...

Avem de-a face cu o "unitate ritmică formată din două silabe cu accentul pe a doua."
Deci este ritm iambic, indiferent de ceea ce vedeți dv.
De asemenea îmi reproșați: "Nu ați sesizat și aritmia de la versul patru, unde accentul cade anapoda pe "mult"?"
Ultimile 4 cuvinte din versul 4 fiind monosilabice, ne putem juca puțin cu accentul. Versul nu sună tocmai bine datorită acestui joc, dar am considerat că l-am necăjit suficient pe domnul Cuzuioc prin restul observațiilor și ceea ce obiectați dv. mi s-a părut minor.
Chiar dv. spuneți că "la commuri... se mai admit unele abateri de la canoanele stricte ale epigramei." Fiți consecvent.
Îmi spuneți de asemenea că: "Agonia este un "cenaclu", unde ne ajutăm unii pe alții pentru a progresa." Mă bucur că v-am ajutat să faceți distincția între ritmul iambic și trohaic. Data viitoare vă pot explica despre amfibrah, dactil și anapest, ritmuri în care eu am scris, deși ultimele 2 sunt puțin folosite în literatura română. A fost plăcut în compania dv., dar acum mă retrag pt că e ziua mea și pritenii mă așteaptă.

 =  După o analiză la detaliu...
Constantin Iurascu Tataia
[27.May.10 11:21]

Din câte-mi dau aicea seama
Îți place tare epigrama
Și-mi cauți mie-acum pricină
Zicând că-i slabă, dar... e fină.
(Ion Ruse)

Observație

Îi cauți omului o vină
Spunîndu-i că nu se pricepe;
Dar poanta ta e-atît de fină
Încît nici nu o poți percepe.

 =  Corect
Ruse Ion
[27.May.10 11:49]
1.-"TROHÉU, trohei, s.m. Picior de vers alcătuit dintr-o silabă accentuată și una neaccentuată. – Din fr. trochée."
2.-"IAMB \~i m. 1) Unitate ritmică formată din două silabe cu accentul pe a doua. /iambe, lat. iambus."
D-l Cuzuioc scrie:

De-i púi în mấn-un pór-to-fél...

Avem de-a face cu o "unitate ritmică formată din două silabe cu accentul pe a doua."
Deci este ritm iambic, indiferent de ceea ce vedeți dv.
Eugen Sfichi

M-am convins: Sunteți pus la punct cu ritmul și rima! Nu v-ați lăsat păcălit. :))
Puteți deveni un agonist de nădejde,
Ion

 =  Nosce te ipsum -maximă latină
Eugen Sfichi
[27.May.10 23:17]
Răspuns
Ruse n-are nicio vină
Când îmi spune că-s utopic
Și-nțeleg de ce suspină:
El e off, iar eu sunt "topic".
Eugen




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !