| = "o s-ajungi și la o sută de ani și n-o să te-nsori" | Alexandru Gheție [24.Mar.10 08:21] |
| tare natural dialogul ăsta de dimineață... pare o reproducere exactă, nu e nimic exagerat aici. Am remarcat tocmai această lejeritate în a-l expune. Interesantă trecerea de la "anafură", "aghiazmă" la "kiwi", la fel e delicat modul în care bunicul o "jignea pe mamaie", bună și încercarea tatei :). Poezia are un ceva firesc, o trecere lină prin dimineți de familie. cu plăcerea lecturii, numai bine, alex | |
| = lui Alex | Dragoș Vișan [24.Mar.10 09:19] |
| Servus, acum plec, întârzii. Să ai o zi excelentă! | |
| = dragos visan-stil | Nache Mamier Angela [24.Mar.10 10:07] |
| poetul atinge cu "buricele" degetelor(pe stilou)dar si ale simturilor,instantanee ale vietii de o infinita frumusete si delicatete granita între poezie si proza este infima,dar asta nu are nici o importanta figuri familiare ne defileaza în fata ochilor si devin "de-ai nostri" poetul extrage cu penseta fapte si vorbe semnificative pe un fundal afectuos si intim aceste dezvaluiri sunt expresive si ne tulbura un poem foarte reusit,un stil ce se va numi "visan"(sic)? (rimeaza cu "roman" la urma urmei!) | |
| = Dragoș | iarina copuzaru [24.Mar.10 14:51] |
| , găsesc naturalețe aici, o plămădire ("O brânză. O brânzoaică!" )dialogală a generațiilor, o apropiere dinspre cititor înspre text - creată cu un ton familiar, curat. | |
| = Dragoș Vișan | Ottilia Ardeleanu [24.Mar.10 18:01] |
| tot clișeic... dar drăguț prezentate aceste secvențe de viață. o zi firească, niște oameni absolut normali. remarc umorul ușor... englezesc. și-mi place ideea de dialog; face poemul să devină activ. personajele intră în scenă discret sau nu, în funcție de rolul jucat. cititorul este un spectator care intră lesne în pielea "actorilor". Ottilia Ardeleanu | |
| = Angelei, Iarinei, Ottiliei | Dragoș Vișan [24.Mar.10 18:19] |
| Muțumesc. Este un simplu instantaneu. N-am vrut să fie nimic pompos. Nici să provoc. M-am trezit chiar cu un alt gând înfipt în minte din seara trecută. Anume să scriu și primul poem despre mama, dacă se poate s-o încadrez într-o arcană. Nu prea a ieșit arcană. Mama e de-o simplitate, sau de-o banalitate care nu merge în literatură. Mama sâcâie, mama sufocă, mama e bună, însă și foarte ranchiunoasă. Mama sparge tiparele firescului, pentru că a lucrat la salvare jumătate din cariera sa. Așsa că n-a ieșit de fapt arcană de împărăteasă. A ieșit un instantaneu, o scenetă. Dar fie și așa, consider că-i poem. Nimeni nu mă poate acuza că are o versificație proastă. Doar replici (iar în plus, didascaliile mele regizoral-explicative). I-am dat și strofe, după cum se observă. Apoi i-am dat brânci la poeme umoristice, deși în adâncimea lui nu-i chiar așa, reprezentând un poem de iubire, de familie, un triptic memorial (dacă nu și cvintă afectivă, pentru că apar și bunicii, episodic, aproape neobservați). | |
| = Fain, | Liviu-Ioan Muresan [24.Mar.10 22:04] |
| realist, direct. Mă bucur să văd că prinde limbajul. Și nu e vulgar, pompos, se vor zgîrîia unii. Aici e pe bune. O bună așezare în pagină și în înțelegere. LIM. | |
| = LIM Arcana acrobatului | Dragoș Vișan [24.Mar.10 22:26] |
| Mulțumesc, LIM. Aveam nevoie de încurajarea ta. Și dacă tot ai adus vorba despre un fel de realism sau regizare poetică, mărturisesc faptul că Nicolae Forminte chiar locuia la blocul Turn de lângă gara Constanței, la sfârșitul lui 1967, în ajun de Anul Nou. Tata a stat în gazdă la antrenorul actual al echipei de gimnastică feminină. Însă mama îi făcea injecții mai dinainte soției lui Forminte. Și rămăsese să se mai uite uneori la televizor. Așa s-au întâlnit părinții mei, sub semnul gimnasticii, sau sub arcana acrobatului. | |
| = asa sunt ele, toate | Anni- Lorei Mainka [24.Mar.10 23:07] |
| ai surprins bine, dar sa nu mai spui ca nu merge in literatura toate mamele trebuie sa toace , ca nu sunt starurile altcuiva decit pe scena de acasa dar cind nu mai sunt devin ceea ce sunt: blinde in sufletele noastre, exact cu arta lor de a sufoca timpul si spatiul si hai du-te in oras si mai da-l incolo de laptop! glumeam, .... | |
| = Lui Anni-Lorei și din nou lui LIM | Dragoș Vișan [25.Mar.10 06:55] |
| Ai surprins mai bine decât mine chipul oricărei mame, dragă Anni-Lorei! Poemul meu nu este arcană de Împrărăteasă. E din start literatură și realitate. Mă corectez, LIM! Părinții mei s-au cunoscut în casa unde Nicolae Forminte era prin 1967-1968 junior de 12 ani la un club constănțean de gimnastică. Maică-mea, de 26 de ani atunci, îi făcea injecții mamei sale, o unguroaică din Ardeal. Tata a stat o vreme în gazdă la părinții actualului antrenor al lotului de gimnastică feminină. Părinții lui Nicolae au fost un fel de nași alor mei, iar acesta un fel de cavaler de onoare, un Dragobete! | |