| = așa nu | Eugenia Reiter [15.Mar.10 06:37] |
| 2.6. Nu se admite retragerea și repostarea unui text. Textele retrase în trecut nu mai pot fi recuperate decât, eventual, cu acordul și asistența unui editor. Textele retrase și repostate vor fi refuzate permanent, fără avertisment, indiferent de nivelul de acces al autorului. | |
| = Suntem un neam de daci și de romani | Simina Silvia Șcladan [15.Mar.10 12:32] |
| Mulțumesc mult de avertizare! Nu știu unde sunt postate noile reguli de pe site. Am văzut că în ultimul timp acest site a fost mult îmbunătățit! Am încercat să corectez comentariul meu și nu am reușit să mai intru pe el...Nu înțeleg cum funcționeză acest site... De ce nu putem să ne corectăm singuri eventualele greșeli de scriere? Comentariul este acesta: Bine ai venit pe pagina mea! Există mai multe legende despre localitatea Calafindești. Cel mai mult mi-a atras atenția o urătură veche care spune că satul a fost lăsat de însuși marele Traian. Iată ce spune în încheiere această urătură: “Urăturile-s frumoase Că-s de la bătrâni lăsate, De la Traian Împăratu De când s-a zidit tot satu De atunci ne-a rămas uratu.” Există și descoperiri arheologice pe teritoriul satului(monede romane de argint) care susțin aceste legende. “Charta arheologică a Bucovinei” din buletinul publicat prin îngrijirea lui George Lohovary, menționează la pagina 73- “Foarte multe monede romane de argint la Șerbăuți și Calafindești” ( Buletinul Societății de Geografie, Charta arheologică a Bucovinei, București 1983, pagina 73). Acestea arată că deși satul nu se afla între granițele Imperiului Roman, acest teritoriu era inclus în aria de influență romană.Cert este că ele demonstreză continuitatea geto-dacică pe aceste meleaguri, ce va evolua spre osmoza etnică daco-romană și mai târziu protoromană. Prima atestare documentară este la sfârșitul secolului al XV -lea (15 martie 1490) și în ea se face referire la un sat bine închegat care avea la acea dată “Biserică cu popă” (vezi Ion Bogdan-Documentele lui Ștefan cel Mare, vol I București 1913). Tot legendele povestesc că mai târziu satul a fost ars până la temelie de către tătari chiar în ziua de Paște și de aceea s-a mutat vatra satului. | |