| = elle disait | sophie polansky [05.Mar.10 18:28] |
| imi place, cred ca inteleg si rostul acestor caciulite dintre strofe, desi cred ca nu le-as fi pus, pt ca fragmenteaza si da impresia ca esti cumva indecisa. cred ca puteai sa restrangi textul, nu neaparat ca si lungime, ci ca feeling mai ales si ca imagine. si mi se mai pare ca nu asta e finalul, cel propus aici, ci ca ai fi putut pune punct altfel, ma lasa cumva in asteptare, de parca textul continua si eu nu-l aud. | |
| = j'ai deja trop marche... | Ela Victoria Luca [05.Mar.10 18:35] |
| e special ales simbolul. tocmai ptr o anume trimitere. la intrerupere. asa cum s-ar vedea pe un monitor al unui aparat de rsuscitare cardiaca, de ex. e special ales si finalul asa. e special ales totul aici, exact asa cum se citeste. inte-planuri. instantanee din multiple realitati. si mereu intre-ruperi. intre-vederi. sunt convinsa ca se putea si altfel acest discurs intre-rupt, dar mi-a fost mie in stilul meu simplu asa. merci, sophie (elle a toujours vu le ciel..) | |
| = părere | Ecaterina Bargan [05.Mar.10 18:37] |
| când nu mai există frica, lucrurile ar trebui să fie mai lizibile, mai simplu de primit, mai ușor de înțeles, exact cum s-ar întâmpla să cugeți dacă te-ai trezi într-o dimineață de primăvară senină și toate gândurile rele ar dispărea odată cu primele raze de soare simțite pe creștet. dar e și periculos să urmezi până la capăt firul acela translucid, fără a avea toate simțirile conștiente, chiar dacă e vorba de aceeași frică. și mă gândesc imediat la lucrurile pe care le facem în detrimentul nostru și care îi fac să sufere pe alții în locul nostru, iar asta e mai dureros decât dacă am fi noi cei care suferă. de nu ar exista compasiune și oameni care ne iubesc... lucrurile firești, cum ar fi, spre exemplu, același cer albastru, pot trezi atâtea suspiciuni încât nu mai e de mirare nici faptul că: "zloata de pe stradă este singura conjuctură posibilă calci prin ea ca prin gropile tuturor celor care ți-au murit" m-am bucurat să te citesc aici și mi-a plăcut mult acest poem. eb | |
| = ecaterina | Ela Victoria Luca [05.Mar.10 18:50] |
| e scris in nonprimavara, e scris intr-un mereu februarie cu sensul invers al respiratiilor. ei, cei care au trait asta, stiu. sau deja nu mai stiu de mul. multumesc, uneori - ca si azi, asa cum ninge in martie - zloata e singura conjunctura posibila a intamplarii de a fi. ela | |
| = Același obiectiv, un alt instantaneu | George Pașa [06.Mar.10 00:14] |
| Dzscursul de aici se apropie, mai mult prin conținut, decât prin formă, de ceea ce am mai citit în pagina autoarei și altădată. Nu înseamnă că recurența unor motive și/sau idei ar fi un neajuns. Mi-a plăcut modul cum este dispus în pagină textul, chiar dacă nu este ceva cu totul nou. Mă refer aici la dispunerea în pagină a versurilor scrise cu italice și a semnelor "electrocardiogramei". Acolo mi se pare a fi și băgăția de conținut a poeziei. Rămâne mai greu să mă împac, și de această dată, cu manierismul, ce nu e probabil un neajuns, ci, la fel de posibil, o notă personală (un anumit timbru poetic, o voce pe care o regăsim trecând prin mai multe creații, un lexic recurent etc.) | |
| = Pasa | Ela Victoria Luca [06.Mar.10 00:47] |
| da, raman uneori aceleasi lentile. alteori se schimba. alteori difera foarte mult. din cand in cand revin unele dintre ele. cred ca in maniera asta voi/vor fi o vreme, nici eu nu ma impac in unele momente cu asta. nici nu fortez alte chestiuni doar de dragu experimentarii. las totul sa curga, reflecatnd intr-un spatiu tertiar, se vor alege ele. multumesc, ela | |