| = Să nu uităm nici un bocet măcar! | viorel gongu [04.Feb.10 08:56] |
| Mă bucur că ți-am oferit ocazia să-ți amintești despre ce ai zugrăvit aici.Parcă mi s-a mai șters puțin din praful de cărbune.Într-o zi, spiritul de aventură m-a făcut să intru în subteran la Lupeni și, prin măruntaiele pământului, am văzut lumina ieșind la suprafață la Valea de pești.Armata m-a purtat prin atâtea părți pe principiul SÃ NE CUNOAȘTEM PATRIA și din fiecare colț am aduceriaminte.La "2MAI",Capul Midia, Babadag, Medgidia, Crângul lui Bod, Giurgiu, Mihai Bravu, Caracal, Vânju Mare, Plenița, Orăștie, Timișoara, Oradea, Valea lui Mihai,Zalău, Șimleu,pe vârful Stogu la Macea, Iași, Rădăuți și Dumnezeu știe pe unde. | |
| = Sfat de luat în seamă pentru cei care își aleg prietenă o momârlancă | Florin Rotaru [04.Feb.10 10:35] |
| "Ai mei își dorm somnul de veci în livada din spatele casei." (Vali Slavu) De romantism când dă dovadă Și te invită prin livadă E bine s-o refuzi pe dată De-o vezi în mână c-o lopată | |
| = Și vă mai spun ceva, din propria-mi experiență | Florin Rotaru [04.Feb.10 10:45] |
| De ziua ei m-a invitat La tort, dar mi-a părut ciudat Că pe felia, altfel mare, Avea aprinsă-o lumânare | |
| = Re- Să nu uităm nici un bocet măcar! | Vali Slavu [04.Feb.10 10:55] |
| De amintit, îmi amintesc des aceste lucruri. Poate nu m-aș fi apucat să le scriu, dacă nu era acel comentariu despre cimitire. Sau, mai precis, nu acum; cândva tot aș fi scris și despre înmormântare, așa cum voi mai scrie și despre alte obiceiuri și tradiții. | |
| = . | Mihai Robea [04.Feb.10 14:37] |
| "...până la șase săptămâni visul este principalul mijloc de a comunica cu cei decedați, până la trecerea în cealaltă lume. Prin vis sufletul mortului comunică celor vii de ce mai are nevoie pentru a trece Pragul, dorințe neîmplinite sau mesaje pe care nu a mai apucat să le transmită. Cel care a primit mesajul are datoria de a îndeplini toate cererile defunctului". Cam toate obiceiurile si tradițiile momârlanilor sunt legate de oierit și s-au păstrat aproape intacte din vremea dacilor...cine mai știe de când. Din nefericire nici acolo lucrurile nu stau prea bine, oamenii au inceput să se risipească, destui s-au dus unde le-a fost mai bine, viața, unele tradiții încep să se piardă, ar fi interesant dacă ne-ați vorbi despre 'uriași', păstrați în memoria colectivă peste tot printre momârlani. În apropierea Petroșaniului se afla cel mai mare 'siloz' al dacilor, cu peste 1500 de gropi zidite(se mai văd și azi cele mai multe), dispuse pe un munte întreg, ele alimentau Complexul din M. Orăștiei, acolo s-au purtat lupte puternice între daci și romani, nu întâmplător nr. castrelor este mare, acolo au fost așezări și cetăți dacice puternice, înfloritoare. Se spune că Decebal a cerut pacea în 102 abia după ce trupele invadatorilor ar fi pus mâna pe acest siloz. Prezența lui "a se barabi" are un sens mult mai adânc printre momârlani, după cum știți. Sunt multe de spus, nimic nu e întâmplător, este bine că vorbiți despre ce se vorbește prea puțin, injust, gestul de a scrie despre asemenea lucruri vă onorează. cu bine | |
| = Tot din capitolul "Sfaturi de luat în seamă" | Vali Slavu [04.Feb.10 14:29] |
| „De romantism când dă dovadă Și te invită prin livadă E bine s-o refuzi pe dată De-o vezi în mână c-o lopată.” (Florin Rotaru) Haide în livadă, nu te-abține, Să simțim al merilor parfum, Nu ai ce să riști, ești mort, oricum… După mine! | |
| = 'om muri și 'om vedea | Florin Rotaru [04.Feb.10 14:51] |
| "Nu ai ce să riști, ești mort, oricum… După mine!" (Vali Slavu) Sunt tip cu maniere elegante Căci dascălii m-au învățat de bine La doamne să le dau întâietate Deci... după tine! | |
| = Da... | Vali Slavu [04.Feb.10 15:32] |
| Mihai Robea, Am găsit acum comentariul. Se pare că ați nimerit în toiul unor replici epigramatice. Ce să fac, dacă epigramiștii mă iau în glumă și când vorbesc despre lucruri serioase? Mă bucur că ați citit textul meu cu atenție și că ați adus completări valoroase. Voi reveni. Mulțumiri! | |
| = Draga Doamna Vali | Elisabeta Branoiu [04.Feb.10 16:04] |
| Ceea ce ati descris despre Valea Jiului pare a fi rupt de traditia noastra romaneasca. Ceva asemanator am gasit cand am fost in pelerinaj la Cimitirul Vesel, Sapanta. Dar si proverbul romanesc spune ; "Cate bordeie, tot atat de multe obiceie" Am citit cu mare placere acesta frumoasa lectura si m-a imoresionat profund. Spor incontinuare . Doamne ajuta! Elisabeta. | |
| = vali slavu-emotie | Nache Mamier Angela [04.Feb.10 17:55] |
| un text care m-a emotionat si care este o marturie de profunzime si de frumusete a datinilor (ca aceea a unui diamant pur) excelenta ideea autoarei de a prezenta cu emotie excelenta oamenilor simpli,filozofia lor de viata granitica si care sunt zacaminte de o tulburatoare frumusete si demnitate de aici de departe ,în timpul unei astfel de lecturi ,inima se strânge de dor si de ceva ce rascoleste în profunzimea sufletului | |
| = Mai sus | Gârda Petru Ioan [04.Feb.10 18:34] |
| Aceste obiceiuri vor dispărea încet, încet, chiar dacă le-ai descris la timpul prezent. Doar partea ce ține de rolul bisericii (preotului)rămâne neschimbată, secole, probabil. De aceea e bine că le-ai descris. Să rămână pentru informarea urmașilor. | |
| = Istorie și tradiție | Vali Slavu [04.Feb.10 19:05] |
| Mihai Robea, În județul Hunedoara, fiecare petic de pământ vorbește despre continuitatea neamului nostru. Nu greșesc dacă afirm că tot județul este un adevărat muzeu în aer liber: două cetăți de scaun, complexul din Munții Orăștiei, cetatea dacică de la Bănița și multe altele. Chiar și marele istoric Vasile Pârvan, vizitând obiectivele istorice din județ, a fost impresionat de valoarea inestimabilă a descoperirilor arheologice de aici. Depresiunea Petroșani a fost zonă de trecere dinspre Dunăre, spre Sarmizegetusa Regia, existând, încă dinainte de războaiele daco-romane, o cale de acces prin Pasul Vâlcan. Pentru supravegherea acestul drum s-a construit turnul de la Crivadia. În această vatră milenară de istorie, era normal ca tradițiile să se păstreze atât de vii. Așa cum ați amintit, obiceiurile de aici sunt legate de cea mai veche îndeletnicire a momârlanilor: oieritul. Voi aduce în discuție și acest subiect, vorbind, la momentul potrivit despre transhumanță și despre obiceiul numit „măsuratul oilor”. Revenind la subiectul de față, mă bucur că ați amintit despre vis, ca mijloc de comunicare cu cei morți. Uneori, aparițiile în vis ale celor decedați nu sunt chiar plăcute și familia, pentru a preîntâmpina visele urâte, adică pentru a se asigura că mortul „nu lasă urât” în urma lui, va ciopli o bucățică de lemn din cruce și va afuma casa cu ea. Mulțumesc pentru lectură și semn! | |
| = semn | milos petru [04.Feb.10 19:23] |
| După concursul de proză scurtă, ne dovedești că ai meritat locul I. Felicitări! Eu ca bănățan, mă văd silit să las următorul: Testament Aș vrea a mea înmormântare, Să fie-acasă, în grădină, Să vină noaptea pe-o cărare Din când în când câte-o vecină. | |
| = Răspunsuri | Vali Slavu [04.Feb.10 19:18] |
| Elisabeta Brănoiu, Tocmai pentru că aceste obiceiuri par rupte de tradiția noastră, am ținut să le fac cunoscute. Așa este, fiecare bordei cu obiceiul său. Mulțumesc pentru aprecieri! Nache Mamier Angela, În primul rând, bun venit pe pagina mea! Departe de țară, cu siguranță asemenea texte se citesc nu cu ochii, ci cu sufletul. Așa că vă înțeleg emoția. La fel de emoționată sunt și eu de vizita dumneavoastră. Nelu Gârda, Le-am descris la timpul prezent pentru că aceste obiceiuri încă se practică. E adevărat, nu cu aceeași intensitate, dar încă nu au fost înghițite de modernismul vieții cotidiene. Din tot ceea ce am relatat mai sus, obiceiul care s-a pierdut și cred că nici nu va mai reveni, este pomana. Mai nou se organizează masa de pomană la un restaurant, cu alt meniu decât cel tradițional. În curând, "straița cu merinde" va deveni "plasa cu merinde", deoarece femeile nu mai țes și traistele existente în lăzile de zestre ale bunicilor sunt tot mai puține. Da, de aceea le-am scris, pentru neuitare. Vă mulțumesc tuturor de trecere! | |
| = . | Mihai Robea [04.Feb.10 22:54] |
| să trecem peste acea neînțelegere ..și Pârvan a avut limitele lui, furnizând o explicație pentru romanizare, de fapt se și contrazice indirect, atunci când vorbește de statalitatea dacilor. Ce legătură are asta cu subiectul de aici? Are, fiindcă marea comunitate a păstorilor momârlani ca și a altora din alte zone românești de azi au ajuns până departe cu turmele(adevărate gheizăre de bunăstare), turme mari, începând de la câteva mii de oi...mici comunități de câteva zeci de persoane(se deplasau cu familiile în acele vremuri, ei si ajutoarele lor, trăind conform unor cutume/uzanțe străvechi), ei au fost primii care au "romanizat" zone întinse până în Albania, Croația, Macedonia, Ucraina, etc., au fost 'avangarda' civilizației dacilor, lucru atestat lingvistic și nu doar,..legăturile lor cu sihăstria sunt la fel, atestate,... segmente din ritualul de care vorbiți d-voastră se regăsesc și azi în Balcani. Credința dacilor anticipase cu șapte secole creștinismul, iar părți din ritualurile/tradițiile specifice dacilor au fost preluate și dau originalitate ortodoxiei românești. Este și motivul pentru care această armonie ancestrală care privește spre tot este atât de importantă, inclusiv toate aceste tradiții/ritualuri ale momârlanilor, ca piesă într-un mozaic mult mai vast. succes, dacă vă mai ocupați de așa ceva | |
| = Fanfara | Victor Țarină [10.Dec.18 14:27] |
| Cand eram în Vulcan șziam că a mai murit cineva după sunetul fanfarei. Sau fanfara insotea doar barabele la cimitir? Se auzea parcă prea des... Foate interesant articolul tău. Victor | |
| = Alte răspunsuri | Vali Slavu [10.Dec.18 14:27] |
| Miloș Petru, Mulțumesc pentru aprecieri! Cât despre vecină, cred că mai degrabă te-ar putea vizita la cimitir (nu acum, Doamne ferește!). Aici simțul proprietății ajunge la niște cote alarmante, nu cred că ar îndrăzni vecina să intre noaptea în grădina cuiva. Mihai Robea, Da, această armonie ancestrală este prezentă în toate tradițiile noastre. Spuneam că voi scrie și despre „măsuratul oilor”. Iată că și aici se pot face analogii cu ritualurile străvechi. Poate nu întâmplător măsuratul laptelui se face „în șase” (unități de măsură tradiționale), dacă ne gândim la sistemul calendaristic al dacilor (anul cu 36 de săptămâni) sau la cei 36 de stâlpi ai sanctuarului de la Costești. Așa cum spuneați, acestea sunt doar piese într-un mozaic mai vast. Aș spune eu, piesele dintr-un puzzle imens, care îmbinate formează tabloul culturii și civilizației noastre. Mulțumesc pentru interesul cu care v-ați aplecat asupra celor scrise de mine! Victor Țarină, Fanfara mai cântă și acum. Din câte știu eu, pensionarii plătesc o taxă suplimentară, opțional, pentru acest serviciu. Când înmormântarea e la câțiva pași de casă, fanfara ar fi cam inutilă. De aceea lipsește din peisajul înmormântărilor tradiționale. Mă bucur că găsești interesant ceea ce am scris. Cu mulțumiri pentru toți, Vali | |
| = Victor Tarina | viorel gongu [05.Feb.10 11:21] |
| Domnule Tarină fanfara cântă în continuare, cel puțin la Lupeni. Pentru o documentare suplimentară te invit să cite;ti poezia mea Amintiri din Lupeni. De fapt nu ar fi documentare ci mărturie. Fanfara nu însoțește numai barabele ci pe toată lumea, adesea fiind un gest de respect pentru mort. Dacă mortul e prea aproapr de cimitir, cortegiul cu fanfara urmează un curs sinuos pentru a se păstra acest obicei. | |
| = BRUNDUȘI | viorel gongu [05.Feb.10 11:21] |
| Doamna Vali, ca trăitoare și nativă a acelor locuri vă sugerez să scrieți și despre BRUNDUȘI. Cu același respect, Viorel | |
| = Toate la timpul lor | Vali Slavu [05.Feb.10 18:00] |
| Viorel Gongu, Voi scrie și despre brunduși, și despre altele. Chiar am niște însemnări făcute în timp, pe care le voi folosi. Până la sărbătorile de iarnă mai este vreme. Mulțumesc pentru sugestie! | |
| = Obiceiuri | tincuta horonceanu bernevic [06.Feb.10 19:35] |
| Interesante obiceiuri, unele îmi sunt cunoscute, altele mi se par dintr-o lume paralelă. De fapt, cred că e super să-ți dormi somnul de veci într-o livadă, sub un măr înflorit, nu la comun, într-un cimitir arhiplin. Și eu aș vrea. De fapt, cred că aș alege un gutui. De m-ar întreba cineva:) Preotul are vreun rol la înmormântare? tincuța | |
| = obiceiuri | Maria Tirenescu [06.Feb.10 20:26] |
| Frumos dn partea ta, Vali, să scrii despre aceste obiceiuri! În parte, le cunosc. Am mărturisit că vreau să scriu în continuarea amintirilor tatălui meu... Un aspect mi-am amintit citind ceea ce a apărut aici, la comentarii. În comuna Săcel, de unde sunt eu, în cimitir, la fiecare mormât sunt pomi, copaci, tufe. Dacă sunt pomi fructiferi, cei care vizitează locurile de veci ale rudelor lor, mai gustă din fructe. Se spune că, unde fructele sunt acre, așa era și omul. O mătușă de-a mea și-a sădit un trandafir să o însoțească. La bunici sunt niște prune dulci... Obiceiuri... | |
| = Re- Obiceiuri și... obiceiuri | Vali Slavu [07.Feb.10 06:30] |
| Tincuța, Lângă atâtea obiceiuri care par, cum spui tu, desprinse dintr-o lume paralelă, rolul preotului pare lipsit de importanță. Dar nu este. Spui că unele din aceste obiceiuri îți par cunoscute. Chiar mă interesează care din practicile prezentate de mine se întâlnesc și în alte locuri. Cât despre gutui, ce să zic? Vezi dacă nu ai băut apă din Vale? Se spune că acela care va bea nu mai pleacă. Maria, Păi, la voi e invers decât aici: transformați cimitirul în livadă. Câți se încumetă, oare, să meargă noaptea la furat de fructe? Succes în scrierea amintirilor tatălui tău! Vă mulțumesc pentru semn! Vali | |
| = Obiceiuri care se păstrează | Nicolae Diaconescu [07.Feb.10 10:16] |
| În Vulturești Muscel, la înmormântare se folosește pomul măr care se împodobește cu daruri. Prea puțini oameni mai au îmbrăcăminte specifică, mama avea o maramă pe care și-o punea la sărbători. Și bătrână era foarte frumoasă în ea. Marama avea mare valoare printre colecționari dar mama a cerut să fie înmormântată cu ea. Se practică următoarele pomeni: în ziua înmormântării, la trei zile, la 9 zile, la 21 zile, la șase sătămâni, la trei luni, la nouă luni, la un an. Apoi timp de șapte ani, parastas în săptămâna în care omul a fost înmormântat. Obiceiul este acelașiîn Pietroasele, Buzău. Aici, deși apa este canalizată, se păstrează și obiceiul de a da apă pentru mort, alimentând un om bătrân cu două găleți pline, zi de zi, timp de 6 săptămâni, uneori trei luni. Mai este vie credința ca primele roade coapte, cireșe, caise, prune, struguri să fie duse la biserică, ofrandă pentru morți. Te felicit și eu pentru aceste restituiri. | |
| = Re- Obiceiuri care se păstrează | Vali Slavu [07.Feb.10 17:22] |
| Obiceiul cu pomul împodobit cu daruri mi-e cunoscut din satul socrilor mei, Ireasca, din județul Galați. La pomana de șase săptămâni a soacrei, am așezat într-un asemenea pom fructe și haine, apoi l-am dăruit unei femei din sat. Hainele (de la lenjerie de corp până la cizme și palton) au fost cumpărate special pe mărimea și gusturile femeii alese. Aici nu există acest obicei. Nici pomenile nu sunt atât de multe și de costisitoare. Acolo am dat de pomană la șase săptămâni covor, pernă, pături, multe... Obiceiul de a duce fructe la biserică, de pomană, nu-mi era cunoscut. Mulțumesc pentru completări! | |
| = ma bucur | cezara răducu [07.Feb.10 17:29] |
| când aflu povești cum e cea de față. despre obiceiuri.poate sunt sub infleunța unie călătorii în satul natal, unde tocmai am nimerit în mijlocul unui ritual în care se împart niște pîinici,care se numesc mărturii. memoria noastră afectivă e singura pe care o luăm și dincolo. o plăcere să te citesc, rara | |
| = Și eu mă bucur | Vali Slavu [07.Feb.10 17:52] |
| Cezara, bun venit pe pagina mea! Mă bucur că obiceiurile pe care le-am prezentat ți-au trezit nostalgia locurilor natale. Vali, cu drag | |
| = Nu mă pot abține, dar nici nu vreau... | Rodean Stefan-Cornel [11.Feb.10 15:16] |
| Foarte interesant subiectul, foarte bine tratat, în opinia mea. Remarc, în mod deosebit sensibilitatea cu care este scris textul, documentarea foarte bună a autoarei și măiestria ei în a ține tot textul la granița dintre științific și poetic (dintre obiectivitate și trăirile personale, dintre rațiune și emoție, dintre minte și suflet). Totuși, nu mă pot abține să spun ceva ce nu mi-a plăcut, dar mă bazez și pe faptul că pe cei implicați în nemulțumirea mea îi consider prieteni. Intervențiile cu tentă umoristică la acest text și făcute printre comentarii foarte serioase, mie nu mi s-au părut firești, iar faptul că autoarea nu a semnalat ea însăși acest aspect are, în opinia mea, două cauze, ambele "imputabile" ei: ori nu a sesizat ceea ce am spus eu, ori a sesizat și s-a jenat să spună (ba, mai mult, chiar le-a încurajat, în continuare). Repet, este o opinie personală, s-ar putea ca eu să nu gândesc bine, dar îmi place să spun sincer ceea ce gândesc, mai ales când este vorba de prieteni. În concluzie, textul mi-a plăcut foarte mult, aștept și altele. Cornel | |
| = Re- Nu mă pot abține, dar nici nu vreau... | Vali Slavu [11.Feb.10 17:46] |
| Cornel, Sunt încântată să aflu părerea ta referitoare la cele scrise de mine. Vor urma, cu siguranță, și altele. Cât despre aspectul care nu ți s-a părut firesc, chiar dacă e evidentă acea discrepanță între comentariile elaborate și cele umoristice, nu am văzut ceva rău în asta. Chiar și înmormântarea (așa cum am scris) se mai transformă uneori în distracție. În plus, replicile prietenilor epigramiști au fost generate de aspectele oarecum comice prezentate în text. Mulțumesc pentru semn! Vali | |
| = dacă te abțineai, filozof rămâneai | Florin Rotaru [11.Feb.10 20:54] |
| Această intervenție este urmarea comentariului lui Cornel Rodean și îi răspund pentru că mă vizează și pentru că suntem între prieteni. În opinia mea este cel puțin neelegant ca un comentator să se refere lapidar, în două fraze, la textul din pagină dar să aloce o atenție sporită altor comentarii, fie ele și neserioase. În opinia mea, subliniez din nou, această atitudine seamănă tare mult cu băgatul în seamă de dragul băgatului în seamă. Pe de altă parte, așa cum ne este cunoscut tuturor din regulamentul agoniei, există editori care pot aprecia un comentariu off topic și îl pot încadra ca atare. Apreciez atitudinea lui Vali Slavu referitoare la acest subiect. Mai mult decât atât, din câte cunosc eu, dacii priveau fenomenul morții într-un fel foarte propriu – se veseleau, râdeau și petreceau când unul dintre ai lor trecea la cele veșnice. Înțeleg că momârlanii sunt coborâtori din daci și probabil că nu le este foarte străin acest obicei așa cum de altfel și textul subliniază: „La priveghiul unei persoane vârstnice, tristețea nu este așa mare, iar cei tineri sunt nerăbdători să joace „Puricelul”. E destul ca unul să dea tonul la „Învârte-te, puricel!” ca atmosfera să se transforme într-una de petrecere.” Cornele, eu când văd pe câte unul reticent la râs, la umor în general, fie acest umor și de factură grosieră, să zicem, mi se deșteaptă sentimente vechi de pe vremea când până și râsul ne era interzis. Îmi aduc aminte de secretarii de partid din școala militară care nu admiteau nici măcar un subtil zâmbet de vară pe fețele noastre, ale elevilor din bănci, atunci când ne erau prezentate tezele tovarășului. Și abia acum îmi piere orice poftă de râs. | |
| = Stați ușor! | Rodean Stefan-Cornel [12.Feb.10 11:21] |
| Vali, Bineînțeles că știam că la unele înmormântări, unii oamenii se și distrează (mai ales la priveghi, unde, se consumă băuturi alcoolice, se joacă "filcău", "șaizeci și șase" ș.a.m.d.), dar, din răspunsul pentru Florin o să înțelegi mai bine ce spuneam în comentariul anterior că nu mi-a plăcut. Florine, Cu dacii, cel puțin din câte am mai citit și eu, sau din ceea ce am văzut în celebrul film, așa este. Nu sunt de acord că am fost neelegant față de autoare, deoarece în continuarea celor două fraze de început (care nu sunt chiar "lapidare") comentariul meu i se adresează tot ei; de fapt ei îi imputam ceva, nu ție și domnului Miloș. Cu "băgatul în seamă", în afară de faptul că este o sintagmă puțin neelegantă (pentru mine), nu știu ce să zic altceva decât că nu am urmărit niciodată așa ceva. Eu nu sunt reticent la râs și la umor, din contră, fii liniștit! Și acum, problema de fond: Mi se pare firesc să se dea replici umoristice la epigrame, dar strict la tema inițială, cu poantă și cu prozodia bună. Mi se pare firesc să se dea replici umoristice (cu tentă de parodie) unor poezii, dar respectându-se și aici regulile parodiei, pe care nu le mai spun. Nu mi se pare firesc ca unele observații, constatări, comentarii, analize, răspunsuri la diferite probleme ivite pe la diferite texte să se dea, cu orice preț, în versuri. Mai concret, nu mi se pare firesc (cel puțin aici, pe site) să se pornească de la un text în proză (orice ar fi el) și să se ajungă la un nesfârșit dialog versificat; în cazul de față, ce s-ar fi întâmplat dacă toți de pe Agonia care pot să facă să rimeze patru versuri (nu numai epigramiștii valoroși ca tine) ar fi continuat cu poante și bancuri despre moarte, înmormântare, grădină, livadă, vecină, cărare etc.? Cam asta doream eu să spun, dar repet, este o o părere, care s-ar putea să difere de a altora, dar și ăsta este un motiv pentru care viața este frumoasă (ce plictiseală ar fi dacă am fi toți la fel)! Același, al vostru, Cornel | |