| = Flămând de lună | Călin Sămărghițan [03.Feb.10 10:01] |
| Serafimul omului de tine, mai mult cerb și cocoș fumuriu, doar ”uneori om”, umblător la harnicii stupi, răsfoaie aist bestiariu, ”înălțătorul de grâu” și ”flămândul de lună”, cel ”gândind apa” și ”scuturând frica” din pene, grăiește zicând că spune. Scrie zgâriind că semne. Lișiță de lup că șarpe. ”Topitor de metale”, Serafim își completează astfel portretul, își scrie cartea și viața, sau ce zice el că e aripă strânsă și flacără de văzduh. Mereu surprinzător, nou și același, ”Stilișteanu” continuă un soi de marș cadențat, drum de-a piezișul, soldat de câine cu piele de solzi. Cu toate acestea personajul nu e fantastic, nu e fantasmagoric, nu e nălucă și nici abur. E cât se poate de real, iar uneori îți bate în poartă. Dacă nu ți-a bătut până acum, stai și ascultă. Și nici măcar nu mai e poet, că trece dincolo și e carne de trup de gând. Am scris! Lup fugind de haita de oameni. | |
| = în mare încurcătură | florian stoian -silișteanu [04.Feb.10 03:44] |
| Frate Călin vrei să fii drăguț văd dar să știi că mă aflu în mare încurcătură fiindcă firul epic al acestei povești e posibil să se piardă.N'aș vrea să plictisesc cum dealtfel recunosc că nu fac nici efortul de a ascunde ci pur și simplu las de la închipuirea care încă nu știu de unde sosește las de acolo să curgă.Mă tot întreb încotro merge Serafim și uneori am sentimentul că se lasă voit în urmă să vadă pe unde apuc. | |