Comentariile membrilor:

=  Cinste...	Gârda Petru Ioan [21.Jan.10 08:00]
... ție și oamenilor cinstiți care ți-au dat Marele premiu! Cum am mai spus, ești un Scriitor. Un lector norocos,
=  FELICITÃRI	ion burhan [21.Jan.10 08:51]
o recompunere excepțională a unei realități istorice. VALI, poate chiar ai fost acolo și nu-ți mai amintești...Sunt convins că sufletele celor doi eroi au ținut să ofere contemporanilor, o mărturie.Felicitări și succes în continuare.Echipa CONTRASENS este alături de bucuria ta.
=  Da!	Atropa Belladona [21.Jan.10 08:56]
Felicitari, Vali! Un text deosebit, merita premiul!
=  Am o marea satisfacție	Rodean Stefan-Cornel [21.Jan.10 08:59]
Vali, Să mai spun că acest text este foarte bun și să încerc a demonstra asta, nu are rost, deoarece au făcut-o alții mai pricepuți ca mine din juriu, care au hotărât că este cel mai bun. Să las și eu aici o steluță galbenă, iar nu are rost, deoarece are deja una mai valoroasă, iar același juriu, de care vorbeam anterior, deja a "înstelat" textul, prin aprecierile făcute. Așa că, nu-mi rămâne decât să spun "Felicitări!". Și totuși, mai spun ceva: Am marea satisfacție să constat că, pe acest site, o temă majoră, cum ar fi jertfa pentru patrie a unui om simplu, tratată cu emoție și într-un limbaj și cu mijloace artistice relativ simple (nu simpliste) încă nu este considerată depășită... Cornel
=  Un crâmpei	nicolae tomescu [21.Jan.10 09:28]
de viață este și moartea. O moarte fără durere în care este îmbrățișat de toți ai lui, plecați cândva. Cred că premiul este meritat cu prisosință
=  Felicitări, Vali	Florin Rotaru [21.Jan.10 10:10]
Un text foarte bine scris, de la un capăt la altul. Fără patetism, fără floricele stilistice inutile dar cu o încărcătură emoțională care, departe de a deveni obositoare, te urmărește pe toată durata narațiunii și chiar după. Remarcabil și faptul că este prima încercare de acest fel a autoarei ceea ce denotă talent în stare latentă. Felicitări!
=  vali slavu	Mihaela Roxana Boboc [21.Jan.10 11:39]
E un text emoționant prin simplitatea și autenticitatea relatării. Fără împodobiri inutile, dar cu o puternică ”voce” a prozatoarei. Felicitări pentru premiul obținut!
=  Crâmpeiele dureroasei realități	florian abel [10.Dec.18 14:27]
Da, Vali, subscriu cu cea mai mare bucurie la aprecierile tutror, felicitări nu pentru premiu, ci pentru sensibilitatea cu care te-ai înclinat spre un aspect pe care l-aș fi crezut îndepărtat felului tău de-a scrie. La prima citire, mă contrariaseră expresiile folosite de Gheorghe "simțim în ceafă răsuflarea rece a morții, în fiecare clipă" și "un lucru nu se mai îndreaptă: sufletul patriei", pe care nu le percepeam ca făcând parte din limbajul uzual al unui țăran român rătăcit prîn mizeria frontului. Apoi, am văzut fotografiile și am înțeles că era un om educat, citit, cu simțul umorului, deci un spirit complex și acel limbaj este la locul lui acolo. Acele mărturii ale durerilor neamului trebuie păstrate cu sfințenie, doamna Mariana Mardale de la Muzeul Țăranului Român multă energie invesește în strângerea și conservarea lor și prea puțini îi calcă pe urme. De aceea încă o dată, felicitări și, continuă! Cu stimă, F Abel
=  Când talentul și ambiția își dau mâna	ioan toderascu [21.Jan.10 15:50]
Acest mariaj, "nășit" (din toată inima!) de Vali Slavu, a dus la nașterea textului câștigător al concursului de față. Simțind că are o datorie morală față de înaintașul său căzut pe front, a profitat de prima șansă ivită, punând mâna pe pix și lăsându-și sufletul să vorbească, în voie. A revenit, nu de puține ori, asupra celor scrise și a răsuflat ușurată și mulțumită după înscrierea textului la concurs. Și-a dorit mult ca povestirea ei să fie bine primită de cititori (mai ales) și de membrii juriului, dar n-a bănuit nicio clipă că va câștiga... Ce poate fi mai frumos pentru un creator decât să câștige un concurs de proză scurtă cu prima proză scrisă în viața lui?! Bravo, Vali Slavu! Sincere felicitări și succes pe mai departe! Familia epigramiștilor se mândrește cu tine! P.S. Consider că pozele atașate aici dau o valoare și mai mare textului premiat.
=  jurnalul	tincuta horonceanu bernevic [21.Jan.10 17:26]
Felicitări Vali, că ai avut puterea de a tranforma în poveste un fapt de viață. Văzând paginile de jurnal, am zis că Gheorghe ți-a șoptit proza la ureche pentru a-și face cunoscută povestea. Acum se poate odihni în pace. tincuța
=  Răspuns întârziat, cu multe mulțumiri!	Vali Slavu [21.Jan.10 17:35]
M-am întors de la școală și am plăcuta surpriză de a întâlni aici prieteni dragi. Dacă tot ați poposit pe pagina mea, o să stau la taclale cu voi. Încă sunt foarte emoționată, nu-mi vine să cred că povestea mea a plăcut juriului. Mă temeam că nu am ales bine subiectul, dar nu voiam să caut altul. Acest subiect mă căutase, de fapt, el pe mine. Sunt sigură că jurnalul nu a ajuns la noi, întâmplător.. Nu vă imaginați cu câtă emoție l-am răsfoit… Am încercat să folosesc cât mai multe date oferite de însemnările lui. Mai mult, am scris toate evenimentele istorice care apăreau tipărite în acea agendă. Unele sunt cunoscute, altele sunt amănunte pe care poate nu le mai știe nimeni. Voi posta și aceste evenimente, în curând. În timp ce am redactat textul, m-am documentat referitor la evenimentele din acea perioadă. Consemnările din jurnal se potriveau exact cu ceea ce am găsit pe net, referitor la luptele din Crimeea (date, denumiri de localități, de munți…). O singură localitate, cea în care a fost rănit a doua oară, era destul de greu de descifrat și nici pe net nu am găsit ceva asemănător. Așa că a rămas „Liubdigoba”, deși cred că nu e așa. Gheorghe a trecut în acea agendă nu numai aspecte legate de război. Sufletul lui de țăran a rămas, și în acele condiții, sensibil la frumusețile naturii, la cântecul păsărelelor. Au existat și scrisori trimise de Gheorghe, acasă. Din păcate, nu mai sunt. Camelia Heghedus, mulțumesc pentru recomandare! Nelu Gârda, știu că felicitările tale sunt sincere și mă onorează. Nelu Burhan, spuneai tu că acest subiect va putea fi valorificat cu succes și uite că ai avut dreptate. Mulțumesc pentru felicitări! Le-am dat vestea, încă de ieri, lui Mihai și Dorei, așa că echipa a fost deja părtașă la bucuria mea. Tu, vrând-nevrând, ai fost părtaș și la țipetele mele de bucurie. :) Carmen, mulțumesc! Cum aș putea să te contrazic? Cornel, această temă este considerată depășită, de anumiți utilizatori ai site-ului, care chiar și-au spus punctul de vedere. Dar membrii juriului au fost de altă părere. Îți mulțumesc pentru felicitări! Cât despre amintita steluță, dacă tu zici, așa e, nu are rost. Nicolae Tomescu, mă bucur că ți-a plăcut finalul și îți mulțumesc pentru semn! Florin, îți mulțumesc pentru cuvintele frumoase! Știam că voi, epigramiștii vă veți bucura pentru mine. Mihaela, și ție îți mulțumesc! Florian, felicitările tale le-am primit cu aceeași bucurie. Fragmentul acela, "un lucru nu se mai îndreaptă: sufletul patriei" era un citat din agendă. Am vrut să sugerez că Gheorghe cunoștea ceea ce era scris acolo. Nu știu dacă avea multă școală, probabil avea șapte clase, cât se făcea pe vremea aceea, mai ales că tatăl său fusese primarul satului. Se observă că are un scris frumos. Nelu Toderașcu, ție trebuie să-ți mulțumesc pentru multe. Dar mai ales pentru faptul că tu ai fost cel care mi-a dat aseară vestea că am câștigat. Atât de bucuroasă am mai fost, cred, doar când am aflat că fusesem admisă la Liceul Pedagogic Deva. Atunci, nu mă așteptam să iau examenul, deoarece era concurența mare și concurenții veniți de la școli de elită din județ, nu ca mine de la o școală de la sat. Acum nu credeam că e posibil să câștig, deoarece bănuiam că s-au înscris în concurs nume sonore și erau câteva texte pe care eu le vedeam câștigătoare. Dar iată că a fost posibil. Petruț, „sub/înscriu” și eu. Mulțumiri!
=  Vali Slavu	Ottilia Ardeleanu [21.Jan.10 17:41]
Vali, draga mea, adevărată pagină de jurnal toată scriitura asta a ta. Ingenioasă ideea de a alătura pozele și imaginea ultimei file din adevăra agendă. Textul m-a copleșit, am citit cu lacrimi aproape de final. Cinste eroilor neamului! Cinste ție că ai adus un omagiu acestora! Cinste celor care au considerat la punctaj maxim acest articol - adevărat act de patriotism! Cu toată aprecierea, Ottilia Ardeleanu
=  Felicitări...	Emil Iliescu [21.Jan.10 18:38]
Felicitări, Vali Slavu! Pentru mesajul emoționant al textului tău și pentru elaborarea lui lirică! Urmează ca de acum înainte să demonstrezi prin scris că acest premiu nu este o chestiune pasageră, ci ține de dorința ta de a deveni un adevărat mânuitor al condeiului într-o lume în care alții se prefac doar că scriu! Cu prietenie, Emil Iliescu
=  Aprecierile voastre mă onorează	Vali Slavu [21.Jan.10 18:58]
Tincuța, citindu-i jurnalul, chiar am rezonat cu întâmplările prin care Gheorghe a trecut pe front. Odihnească-se în pace! Otilia, mulțumesc pentru aprecieri! Pozele sunt adevărate dovezi istorice, trebuia să le arăt lumii. Așa cum era de datoria mea să fac cunoscută povestea acestui erou. Emil, sunt încântată să primesc oaspeți din Chitila, orașul nașilor mei. Cu atât mai încântată, cu cât e vorba de autorul unuia dintre textele care mie mi-au plăcut mult. Sper să demonstrez că acest premiu nu a fost o întâmplare. Voi mai scrie, atunci când voi simți că trebuie să o fac.
=  Simplu, firesc, emoționant	Felicia Munteanu [21.Jan.10 19:58]
Felicitări, Vali! Am gasit mesajul tău la întoarcerea acasă după un examen. În ciuda oboselii, te-am citit. E greu să mai adaug ceva la cele spuse de ceilalți prieteni ai tăi de aici. Simplu, firesc, emoționant... asta e concluzia mea. Mă bucur să te cunosc! La mai mare, că meriți!
=  Încărcătură emoțională	Nicolae Diaconescu [21.Jan.10 20:16]
Proza are un final emoționant pregătit cu minuțiozitate. Și destinul documentului e interesant, la fel și devenirea ta. M-aș bucura să confirmi în continuare. Nu îmi rămâne decât să vă felicit, pe tine, juriul cât și pe Eugenia Reiter, organizatoarea concursului.
=  felicitări!	Maria Tirenescu [21.Jan.10 20:34]
Felicitări, Vali! Am citit "Ultima pagină" în ziua în care au fost afișate textele în concurs. A fost în genul povestirilor pe care le auzeam de mică. M-am bucurat că cineva a abordat tema jertfei supreme pentru patrie. Nu spun mai multe. Cert este că m-a emoționat la prima citire. Dar și acum. Cred că știi că tatăl meu, fost învățător și fost veteran de război, și-a scris memoriile la 78 de ani, la insistența mea. Dar eu nu am fost în stare să completez ceea ce a scris el cu ceea ce mi-a povestit și nu a scris. Mă bucur că școala normală românească, de acum și cea dintre cele două războaie mondiale a fost capabilă să dea absolvenți care pot povesti atât de frumos! Felicitări câștigătoarei, organizatoarei și juriului, care n-a avut o sarcină ușoară! Aștept continuarea! E posibil să intrăm în dialog. Cu prietenie, Maria
=  morții se înlocuiesc, a zis Gheorghe	Maria Gold [21.Jan.10 21:57]
Am privit indelung fotografiile. Mortii nu se inlocuiesc, cine a tiparit agenda aceea a mintit. Sufletul patriei nu traieste separat de mortii ei, nu-asa? Copiii lui Gheorghe nu s-au mai nascut si nici nepotii. Asta e pierderea. Mostenirea spiritului lui a ramas undeva departe, pierduta. (Poate nu.) (Si bunicul meu a luptat in Crimeea. S-a intors doar schiop. Dar s-a intors.) Proza aceasta este atit de actuala pentru ca sunt atit de multe mame care si-ar putea vedea copiii aici. Din pacate. Scriam luna trecuta ca sunt mai bine de zece razboaie acum in lume. Si nu sunt semne ca pacea ar cuprinde pamintul in curind. Dar, Vali, eu iti multumesc ca te alaturi cu mesajul tau aici si te felicit ca o faci atit de frumos.
=  Adevarul	Necula Florin Danut [21.Jan.10 22:49]
este ca atunci cind te uiti in ochii lui, (ai lui Gheorghe) citesti nelinistea metafizica demna de orice intelectual care isi merita numele. Si deja cuvinte precum: "Oare Florica mea s-o fi trezit să mulgă vacile?” iti dau un fior supranatural. Felicitari! Dan Necula
=  Clasic și vetust!	Ioan Jorz [21.Jan.10 23:12]
Într-un fel, personalizat, este o "Scrisoare de la Muselim Selo" - dacă ne amintim de G.Coșbuc și volumul său "Odă ostașilor români"! Evident că "up-gradat" - la vremea sa - și amintindu-ne de Liviu Rebreanu, de unde și senzația de vetust, de prăfuit, de clasic. Aparent, literaturizat ca la începutul secolului trecut, textul mizează pe o telenovelizare a sentimentului patriotic, pateticul (impregnat de sentimentul național) căpătând accente tragice. Inevitabilitatea morții, fără o conștientizare, heidegheriană, a finalității actului, tinde a supra-aprecia neliniștea (metafizică) celor doi țărani, tremurând de frică, și nu numai! Ce este inedit în această proză, transcedentând, dincolo de matricea rebreaniană, evidentă, este adaosul foto, folosit cu succes de Jean-Marie Gustave Le Clézio în "Procesul-verbal". Felicit juriul concursului, pentru detectarea urmelor(vagi) de modernitate (vezi nou-nou romanul francez, 1965! Foto!) și pentru faptul că nu-l lasă pe Liviu Rebreanu să devină element al istoriei literare! O felicit și pe autoare, pentru încăpățânarea cu care ne demonstrează, dacă mai era nevoie, că în literatură, cea pe care ar trebui să o percepem cu toții - dacă am relua ciclul primar - este nevoie de întoarcerea spre clasicism! Ioan J
=  ultima fotografie	Roxana Sonea [21.Jan.10 23:57]
Pentru cineva care scrie pentru prima data proza, este extraordinar. Felicitari. Sincer, chiar mai mult decat textul, m-a impresionat ultima fotografie, si cred ca o sa o duc cu mine o vreme. Povestea mi-a amintit de filmul Atonement. Personajul principal murea la fel.. la o zi distanta. Un film frumos mai ales prin imagini cred, pentru ca.. la fel ca si textul tau, te sfarseste. Pleci batut cand pune punct. Dar nu vreau sa comentez subiectul, ci despre cum e scris textul, si e bine scris. Bravo! Sper sa te mai citim in proza. :)
=  în tranșeele omului	Anca Oprescu [22.Jan.10 06:44]
Am citit povestea...și nu mi-am regăsit decât un palid semiprofil. Oare de ce ar fi mai cutremurătoare povestea unui om care moare pentru patrie...decât povestea unui om care moare??!! Oare de ce ar trebui să mă impresioneze mai mult "instantaneele" războinice pline de sepia decât biletul de adio al unui sinucigaș ordinar?? Drama eroului nu-mi întunecă cu nimic mai mult ziua decât drama omului oarecare. Căci a muri pentru vreo cauză n-are vreo splendoare mai splendidă decât a muri pur și simplu. PS: literalmente vorbind, în afară de niște ghidușii răsuflate, prin care eroul oligofren din tranșee e înzestrat cu nefirești înțelepciuni christice, proza cea premiată n-are decât niște monumentale conjuncții și disjuncții.
=  Câteva răspunsuri, înainte de a pleca la școală	Vali Slavu [22.Jan.10 07:00]
Felicia, mă bucur că o prietenă dragă este alături de mine. Succes la examene! Nicolae Diaconescu, și destinul acestui om a fost emoționant. De fapt, destinul familiei lui. Au avut trei copii, doi băieți și o fată. Doi dintre ei au murit de mici. În ziua când și-au îngropat băiețelul, le-a murit și fetița. Le mai rămăsese Gheorghe, care s-a prăpădit pe front. Maria, sunt sigură că vei reuși să întregești memoriile tatălui tău. Uneori mă întreb cum de ai atâta energie, să te implici în atâtea proiecte. Ar fi păcat să neglijezi tocmai ceva atât de important. Nicolae Tudor, afinitățile cu povestea lui Coșbuc sunt evidente, dar nu am adaptat-o, așa cum te-ai convins. Nu am făcut decât să pun cap la cap datele din jurnal cu ceea ce știam din poveștile bunicilor. Maria Gold, apropo de agendă și de citatele din paginile ei, chiar unde e însemnată moartea lui Gheorghe, este următorul citat: „Mai mare dragoste decât aceea nimeni nu are, ca vieața lui să și-o pună pentru aproapele.” Mulțumesc pentru felicitări! Necula Florin Dănuț, îți mulțumesc și ție pentru popasul făcut pe pagina mea! Ioan Jorz, asemănarea cu alte scrieri inspirate din faptele de vitejie este normală, pentru că însăși destinul personajului meu se aseamănă cu destinul unor personaje cunoscute din literatura clasică. Îți mulțumesc pentru semn! Roxana, mulțumiri pentru cuvintele frumoase! Mă bucur că ți-a plăcut.
=  Anca Oprescu	Vali Slavu [22.Jan.10 07:21]
Am dat o fugă pe pagina ta și nu pot spune decât că sunt impresionată cum unii încearcă să devină critici literari, înainte de a deveni scriitori. P.S. Mai ai multe de învățat, dar nu dispera, nu cred că e timpul pierdut!
=  pot sa spun "NU"?	marius iorga [22.Jan.10 17:42]
Ei, bine, inima, mârșava, nu mă lasă să nu trântesc și eu un comentariu după ce am citit textul premiat. Textul este simplist! La o ședință de cenaclu ar fi ușor catalogat la ... promisiuni. Este cumplit de previzibil! Este cumplit de... banal prin banalizarea temei de-a lungul deceniilor de literatură impusă. Inspirația "din realitate" este o superbă găselniță de marketing a autoarei. Evident, este înduioșătoare povestea adevărată a lui Gheorghe, sunt zguduitoare pozele, mai ales cea în care se observă textul cu "a murit gheorghe", nu poate nimeni contesta drama celor căzuți în oricare război al lumii... Dar literar... nu vine cu nimic nou! Cu ce este mai bun ca muuuulte alte proze scurte de pe site?! Cu limbajul țăranului? Cu "motivul" țăranului desprins de glie, familie etc. și dus la război? Cu "mușchiul reavăn" care "împodobește" tranșeea?!(nereușită imagine, sincer!) Analizăm textul, nu "realitatea întâmplată"! Felicitări autoarei! A învățat cum să NU scrie proză!
=  Marius Iorga, poți să spui "Nu"	Vali Slavu [22.Jan.10 18:37]
Dar, dacă ești dispus să dai sfaturi literare, ai greșit adresa. Secțiunea "Atelier" e câteva străzi mai la vale. Aici ai nimerit la un text care tocmai a obținut un premiu important, decizia aparținând unui juriu competent.
=  semn	Dana Banu [22.Jan.10 18:56]
bună seara, Vali, ai aici un subiect foarte generos, e meritoriu că ai încercat să-l valorifici reușind astfel să scrii primul tău material în proză; ultima fotografie pe care ai introdus-o aici e cu adevărat emoționantă, e, în sine, un "mo(nu)ment literar" din cauza asta am intrat acum cu semn pentru că pe mine una m-a mișcat și m-a făcut să mă gândesc la omul acela e o realizare faptul că atâția oameni s-au gândit un moment, din cauza textului postat de tine, la o persoană care a murit cu foarte mult timp în urmă în condiții tragice să îi fie țărâna ușoară lui Gheorghe Helj în rest toți îți vor binele, nu-i lăsa să ți-l ia nu te cunosc, am citit foarte puțin din ce ai scris până acum, știu că mi-a plăcut odată o epigramă scrisă de tine, cam atât laudele excesive ca și șuturile plasate cu răutate nu sunt menite să ajute vreun autor să scrie mai bine în opinia mea textul e susținut de subiect și mai ales de fotografii, desigur ar mai putea fi lucrat, nu am citit celelalte texte din concurs și deci ar fi chiar aiurea să plasez aici felicitări pentru premiul obținut repet pe mine subiectul povestirii și fotografiile m-au emoționat și chiar nu sunt vreun om slab de înger...
=  Despre aroganță	Florentina-Loredana Dănilă [22.Jan.10 19:08]
Vali, cu părere de rău, îți spun că m-ai dezamăgit! Sigur că ai scris un text bun, care a obținut un premiu literar. Felicitări! Dar spune-mi, te rog, ți se pare că ai devenit scriitor peste noapte? Atât de „scriitoare” încât să nu accepți și opinii nefavorabile la un text pe care l-ai scris? Este uluitor cum un succes reușește să scoată la iveală un caracter. Pentru cei care nu-i pot face față, e devastator. Iartă-mă că ți-o spun, dar te comporți precum acei îmbogățiți peste noapte. Vali, nu mi-o lua drept laudă, ci exact așa cum vrea să fie afirmația următoare: am peste 20 de premii literare, date de jurii dintre cele mai diferite și competente, dar crede-mă că nu e zi să nu mă întreb: oare scriu bine? oare nu greșesc? oare proza mea spune ceva? Iar dacă cineva vine să-mi dea un sfat sau să-și exprime o părere nefavorabilă, încerc să iau în serios acel punct de vedere. În niciun caz nu-mi flutur premiile și nici nu-l trimit la studiu. Am rămas cu un gust amar, mai bine nu-ți citeam comentariile ultime. Asta, tocmai când citisem și eu textul și mă hotărâsem să te felicit...
=  .	Mihai Victus [22.Jan.10 19:31]
bunicel textul, dar imi da impresia ca l-am mai citit de cateva zeci de ori, in niste romane despre razboi si alte de-astea.
=  Răspunsuri	Vali Slavu [22.Jan.10 20:07]
Dana, mă bucur că te-a emoționat povestea lui Gheorghe. Am reținut cum stau lucrurile cu binele ; voi ține cu dinții de el. :) Florinel, până acum m-am făcut că nu înțeleg răutățile din comentariile unora, și le-am răspuns ca atare. E adevărat că în orice text este loc de mai bine, iar eu am multe de învățat, cu atât mai mult cu cât sunt la prima mea proză. Dar acele două comentarii, departe de a fi constructive, au fost răutăcioase. „Erou oligofren”? „Felicitări autoarei! A învățat cum să NU scrie proză!”? Mihai, și eu am avut aceeași impresie, când am terminat de scris textul. :)
=  decențe	Laurențiu Orășanu [22.Jan.10 20:29]
Exista o decenta in a accepta laurii cuceriti de cineva. Aceasta decenta a fost incalcata, inca inainte de afisarea rezultatelor, de un ghicitor care nu ghicea de fapt nimic, pentru ca stia autorul. Ea nu lovea in persoana castigatorului concursului, decat poate indirect. Exista si o decenta a invingatorului - si aceasta decenta a fost incalcata. Sunt TOTAL de acord cu FLD. In afara de Valy Cojocaru, cu un atac aiurea, stiu ca ai fost primita aici mereu cu laude, Vali (Slavu). Atat la epigrame (vezi chiar ce s-a discutat si ce aprecieri ai primit la recenta epigrama, a mon avis De Atelier), cat si la proza (corect ar fi sa nu zici ca e prima). Si chiar daca ai fi fost atacata si inainte, si tot trebuia sa lasi sa treaca de data aceasta rautatile unora (TOTAL de acord cu tine, critica a depasit limita decentei - dar era o critica, iar la momentul victoriei trebuia, zic eu, sa treci pe langa ea). E cheap, mi s-a facut asta si mie, de aceea sunt alergic la metoda; e cheap sa te duci glont la textele celui care te critica si sa gasesti acolo ceva de reprosat. Concluzie: laudele, si cand trebuia, si cand nu, nu te-au pregatit pentru momentul acesta. Despre text: foarte bine scris, merita premiul cel mare. N-as fi postat pozele, pentru ca ele n-au insotit textul in concurs. Si nici PS-ul.
=  argument	alexandru moga [22.Jan.10 20:59]
Uite iti dau un exemplu de proza scurta care sigur ar fi luat premiul cu aproximativ aceeasi tema ca a ta, dar scrisa de un profesionist al condeiului. Diferenta intre textul tau si acest text este mare. Gigantica. Asa ca putina modestie nu strica; asa cum spune si Florentina. / Daca vrei o carte care ar putea sa ia nobelul linistita iti recomand “Inchisoarea noastra cea de toate zilele” de Ioan Ioanid este cea mai buna care de memorii legata de atrocitatile si crimele comunismului scrisa vreodata. / Argument – (Banalitatea raului / Marius Oprea) In primele luni ale anului 1990, pe un peron al Garii de Nord s-au intlnit doua vechi cunostinte: un fost ofiter de securitate, candva la comanda unei Directii Regionale din Moldova si un magistrat militar care se apropia de pensie. “Stii – povestea batranul securist – ce simt eu acum, in timpurile astea, cand toti tipa ca ne vor pielea? Nu-mi e frica nici de puscarie nici de moarte. Am vazut destule din amandoua. Ma macina insa o amintire. E o poveste veche. Tocmai fusesem incadrat la Securitate, in vara lui ’49, la Buzau si seful mi-a dat ordin sa aduc pentru cercetari, adica sa arestez un preot din comuna P… Am plecat cu trenul (masinile erau ocupate cu misiuni mai importante), insotit de un soldat. Intr-un buzunar al hainei aveam pistolul, iar in celalalt o fascicola din Tanara Garda a lui Fadeev. M-am pus pe citit pana la destinatie. Cand am ajuns, n-am reusit sa dau de popa. Presimtise, ori cineva i-a dat de veste si s-a ascuns. Asa ca, inciudat, am asteptat un tren de intoarcere. In tren, m-am pus din nou pe citit, dar nu ma simteam la largul meu si nu ma puteam concentra asupra cartii – prima mea misiune esuase. Deodata, in compartimentul in care eram a intrat un preot. L-am urmarit intr-o doara cu privirea si mi-a incoltit o idee. Cand s-a apropiat gara, am iesit pe culoar, indreptandu-ne spre usa, l-am prins pe la spate de mana, i-am pus pe ascuns teava pistolului in coaste si i-am spus sa nu faca zgomot, sa mearga unde ii spun. Asa ca l-am arestat pe preotul ala; era mic de stat, la vreo 50 de ani si uscativ. L-am dus la sediu, pe atunci plasat intr-o veche casa boiereasca din centrul orasului si l-am inchis in pivnita care indeplinea provizoriu rol de arest. Erau mai multi detinuti acolo, printre resturi de lemne si bucati de carbune. Am urcat la birouri, unde am raportat indeplinirea misiunii, dupa care zilele au trecut – iar in valtoarea aia am uitat cu totul de preot – cand, dupa doua saptamani, intr-o seara, soldatul cu care fusesem in misiune si era la serviciu la paza arestului, s-a apropiat de mine si m-a intrebat cu voce scazuta: “Tovarase locotenent, permiteti sa raportez, ce facem cu popa? Vrea sa va vorbeasca. Mi-am adus atunci aminte de preot si am cerut sa-l scoata. Era plin de praf de carbune, cu sutana rupta si manjita cu rahat, iar ochii ii jucau in cap de spaima. N-a reusit sa ingaime niciun cuvant; scotea doar un fel de scancet infundat, ca atunci cand tipi in vis. M-a cuprins un soi de mila; i-am dat un sut in cur si l-am impins afara pe poarta sediului, in strada. A disparut imediat in intuneric…. Stii ce ma macina acum, de nu mai am somn? Cum l-o fi chemat pe omul ala? // Daca nu raspundeai pe un ton superior la criticile ce ti s-au adus nu interveneam. Am intervenit pentru ca nu imi plac oamenii cu doua fete. Oamenii ipocriti. Sincer m-ai dezamagit. Cred ca nu o sa te mai bag in seama niciodata. ps. intre timp am vazut comentariul lui laurentiu - laurentiu te rog eu frumos nu te mai lua de mine prin subsolurile textelor degeaba te rog eu frumos si barbateste sa-ti vezi de treaba ta ok?
=  sincere felicitări	Filip Tănase [23.Jan.10 12:24]
Sincere felicitări Vali, pentru text și pentru premiu. Mult succes în continuare îți dorește bunicul.
=  Ce cred eu	Gârda Petru Ioan [23.Jan.10 16:43]
Avem aici un autor (o autoare), practic la debut, care a primit un imbold extraordinar cu acest premiu, acordat în mod cinstit, după părerea mea. În momentul în care a fost validată în acest fel de un juriu neutru, poate că se aștepta la critici, dar nu la critici demolatoare, așa cum au făcut unii colegi. Ori, sigur că asta a supărat-o și a reacționat, poate usor disproportionat, dar nu departe de vehemența criticilor. Îmi imaginez că bucuria ei inițială, îndreptățită, s-a transformat în altceva și e păcat. Nu am autoritatea de a face aprecieri critice argumentate asupra textului, am spus că mi-a plăcut, dar cred că, în această etapă, ar fi utilă o argumentare a juriului pentru premiul acordat. În ce mă privește, nu mă îndoiesc de caracterul excepțional al autoarei. Admit cel mult că a greșit, iar a greși e omenește.
=  Revenire la acel "NU"	marius iorga [23.Jan.10 18:20]
Doamnă, A scrie proză și a nimeri, printr-o conjunctură astrală, cu capul în niște lauri cu care (vă) dovediți că nu știți ce să faceți e o problemă, până la urmă, de responsabilitate și responsabilizare a propriei dumneavoastră persoane. Am atras atenția că mă refer la text și nu la altceva. Sunt obișnuit cu reacțiile (previzibile, de altfel) ale cuiva care își apără "copilul". Din 1988 particip la ședințe de cenaclu literar - lucru pe care vi l-aș recomanda călduros, ca să nu spun că vă este obligatoriu necesar! Am considerat (câtă naivitate, nu?) că mă aflu la o astfel de ședință, unde pot să-mi expun o părere asupra materialului prezentat de o colegă. Dacă aveți impresia că este altfel, vă asigur că vă înșelați. Vă rog să mă iertați că v-am considerat "colegă". Trebuia să mă apropii de textul dumneavoastră cu venerație, lăsându-mă orbit de "premiul" cu care fusese încoronat... și să învăț! Întrebarea care mă macină este însă "ce am eu de invățat de la acest text? ce trebuie să găsesc printre rândurile lui ca să-mi îmbunătățesc încercările personale? ce lecție mi-a predat mie proza aceasta?" Prin urmare, trebuie să (mă) înțelegeți că, la faza aceasta, nu e destul să mă extazieze premiul dumneavoastră, ci să studiez, să analizez, să cercetez, să întorc pe toate fețele ca să iau de acolo ceea ce este bun! Și nu pentru că aș fi cârcotaș, ci pentru că mi se pare normal să caut "lecția" și să mi-o însușesc.
=  Insist	Gârda Petru Ioan [23.Jan.10 18:38]
Premiul a fost acordat de un juriu, nu și l-a acordat singură. Ea a crezut în competența juriului. Să înțeleg că unii îi consideră incompetenți pe toți cei cinci? Nu sunt avocatul autoarei, pun o întrebare de bun simț, cred.
=  Percepția un posibil răspuns	Nicolae Diaconescu [23.Jan.10 20:46]
Orice artist, fie el și la începutul carierei, nu poate fi decât orgolios. Uneori și mie mi se pune pata pe câte un autor care este lăudat în mod disproporționat, cred eu, raportat la valoarea creației sale. Prima condiție pentru a comenta un text e, după părerea mea, să-l pot citi până la capăt. Dacă nu, rămân indiferent chiar și atunci când unii critici, mai avizați decât mine, cu pregătire umanistă solidă, afirmă că "producția" e genială. Valoarea este confirmată dacă opera transmite ceva și celor docți și omului de rând. Unii autori sunt atât de ermetici, în poezie, proză, eseu, că mesajul lor nu poate fi descifrat decât de ei înșiși. În cazul de față am citit proza fără să simt nevoia să trec peste pasaje. Chiar dacă tema e "tocită" ea trăiește și interesează încă. Iar în plus mi-a transmis emoție. Ori asta nu e puțin lucru. Povestea lui Alexandru Moga, prezentată în subsolul acestei proze, cu preotul arestat în tren, fără vreun motiv aparent, e la fel de emoționantă ca moartea lui Gheorghe. Numai că acel text n-a participat la concurs... Reacția lui Vali Slavu la copita primită nu trebuie să dezamăgească, este firească. Eventual dacă de acum înainte va scrie prost, n-o menajați.
=  nu, nu e scuzabil	Roxana Sonea [23.Jan.10 23:06]
Domnule Diaconescu, tot o regulă a bunului simț este să accepți critica altcuiva (mai ales când ești la un început), sau dacă n-o accepți, să te ridici deasupra celui care a făcut-o cu copita și să-i răspunzi cu mâna. Caracterul este sau nu este. Și cam atât. Odată ce doamna Slavu a încălcat acea linie, a copitei, (și mai ales într-un moment cu atâtea reflectoare în jur) nu te mai prea poți întoarce, dovada acelui caracter s-a făcut. Asta nu e scuzabil. Textul, fotografiile, poveștile din jurul textului, chiar și circumstanțele acelei critici sunt irelevante. Răspunsul către domnul Iorga, și chiar către Anca Oprescu, oricât ar fi ea de începătoare, vorbesc de la sine. Să intri pe textele celui care a îndrăznit să te comenteze negativ (că are dreptate, au ba) ca apoi să critici tu comentatorul în sensul că doar un scriitor are dreptul la critică pe textul tău e un gest revelator. Faptul că a scris un singur text în proză, chiar dacă a câștigat acest concurs, o face pe doamna Slavu scriitoare? Astfel că susțin părerea Florentinei, a domnului Orășanu și a lui Alexandru Moga. Doamna Slavu a dezamăgit. E trist să se întâmple asta în subsolul unui câștigător. Îmi pare rău. Dar hai să ne păstrăm obrajii subțiri, oricât de mari ne-ar fi orgoliile.
=  La rece...	Vali Slavu [25.Jan.10 13:54]
Domnul Orășanu are dreptate, nu am fost pregătită să fac față acestui moment. Reacția mea a fost dură, motiv pentru care le cer scuze Ancăi Oprescu și lui Marius Iorga, precum si celorlalți cititori care este posibil sa fi fost dezamăgiți de reacția mea! Pe viitor, voi încerca sa evit postarea comentariilor sub impulsul momentului. Vă mulțumesc!
=  părere	Cezar Cătălin Viziniuck [26.Jan.10 13:24]
Nu sunt un priceput critic, de aceea mă limitez strict la propri-ami părere. Eu cred că povestirea este plăcută și ușor de citit. Este o povestire pentru publicul larg și nu numai pentru cei cu multă carte. Nu te hazardezi în cuvinte tehnice pe care prea puțini le-ar înțelege. Asociezi sentimentalismul cu simplitatea omului de râd ce-și trăiește ultimile sale clipe de viață și cred că acest lucru a făcut ca această istorioară să câștige acest premiu. Trecând peste comentariile pro și contra, eu cred că cititorul de rând, ca și mine de-altfel, se bucură de aacest text. Succes, Cezar
=  Agonie are mare nevoie de astfel de scriitori	Elisabeta Branoiu [27.Jan.10 10:52]
"Auzea vocea camaradului său departe, tot mai departe… Privea uimit copacii care se învârteau repede, din ce în ce mai repede, precum tinerii în horă, la nedeia de Ispas. Desluși unduirile unor brațe ciudate, simțind parcă, în preajmă, adierea unor tainice îmbrățișări". Imbratisarea ingereasca la ridicat dea-dreapta Fiului Ceresc, langa Mantuitorul, la bucuriile necuprinse nesfarsite ale Vesnicei Imparatii. Dumnezeu sa-l odihneasca cu dreptii. Draga mea, nu mi-am putut stapani lacrimile. Pentru iubirea de neamul nostru, de acesti minunati martiri, bravi oameni care si-au dat viata pentru tara, am putea face toti mult mai multe pe acest Site... Te admir si meriti un premiu de onoare si de la Cel de Sus! Asa sa ne ajute Dumnezeu la toti, spor in continuare. Elisabeta.
=  Felicitari	emilia gunea [08.Feb.10 23:09]
Felicitari pentru premiu, il meriti. Si subiectul si asa cum l-ai tratat merita toata noastra.
=  hm	Rodica Vasilescu [09.Oct.12 17:25]
un text care face cu aproximativ o suta de parale mai putin decat Gusev a lui Cehov si cu 1000 de parale mai putin decat diferite pasaje din Razboi si Pace a lui Tolstoi. personal, am prins ideea, dar nu m-a sensibilizat. scrierea nu pare nici matura si nici transparenta. afla insa, stimata, draga, infumurata si diletanta autoare, ca juriul care ti-a premiat textul e format din persoane normale, care, asa ca la o ascunsea pe tarla, si-au spus, "hai ca numaram noi cine pune ochii". nu exista un criteriu bine definit, socio-profesional, care i-a indreptatit sa faca parte din acest juriu. iar concursul in sine este mai mult unul de intretinere, menit sa mai dezmorteasca acest site, asemenea discutiilor planificate, dintre domnii cu monoclu si tigareta care, pentru a avea activitate cerebrala si pentru a-si salva neuronii din procesul de atrofiere se implica in diferite activitati. cat despre faptul ca sustii sus si tare ca textul tau este unul "castigator", ai dreptate. textul tau este castigator. dintr-o sumedenie de texte proaste a fost ales castigator textul cel mai putin prost. amatorismul scriiturii este evident, iar dovezile autenticitatii povestii (fotografii si alte cele) insirate in subsol starnesc rasul. cum ar fi fost daca Dostoievski, ar fi afisat pe toate zidurile un anunt, prin care aducea la cunostinta cititorilor sai ca de fapt, Crima si Pedeapsa, are la baza incarcerarea sa si serviciul facut in Regimentul Siberian ? sau cum ar fi fost daca Tolstoi, ar fi lipit afise pe toti peretii cu faptul ca Levin, din Anna Karenina, este o anagrama dupa Lev Nikolaevici (Tolstoi) ? in loc sa-ti arati picioarele prin pozele din profilul acestui site mai bine ti-ai arata bun simtul. in rest capacitatea de a dialoga in timp util si conditii decente se pare ca reprezinta niste aspecte pe care dumneata, nu prea le cunosti.
=  Astăzi am primit trofeul	Vali Slavu [23.Feb.10 19:27]
Îi mulțumesc Eugeniei pentru trofeu! Le mulțumesc cu această ocazie și celor care au mai trecut pe aici și și-au spus părerea!
=  Magnific	Gârda Petru Ioan [23.Feb.10 19:29]
La cât mai multe!