| = = | Silvia Goteanschii [18.Jan.10 09:07] |
o ameteleala placuta m/a luat cand am citit acest poem si nu pot sa va spun decat> sincere aprecieri aici vorbeste talentul, ma refer la suma poemelor semnate stefan ciobanu | |
| = . | ștefan ciobanu [18.Jan.10 12:11] |
| : multumesc de trecere. ameteala este reala, ma bucur ca se transmite. | |
| = ... | Monica Manolachi [19.Jan.10 00:43] |
| Foarte frumos. Mi-e neclar ce este cu punga de sărățele. Probabil era ceva din carte. A, se leagă și cu rosul unghiilor, ca un contrast. Titlul este excelent. | |
| = Stefan Ciobanu | Luminita Suse [19.Jan.10 04:19] |
| Frumos condus firul spre final. Placut poem. Intrebarea mea este: cine sunt oamenii de paza din metrou? Sunt adevarati, exista? Nu stiu ce sa cred. | |
| = va multumesc de vizita | ștefan ciobanu [19.Jan.10 09:36] |
| : monica, punga de saratele face parte din cotidian, din drumul meu zilnic prin maruntaiele Bucurestiului luminita, la fel, oamenii de paza sunt niste oameni de paza. probabil, daca as fi fost unul din ei as fi scris asa ''calatorii stateau in picioare ca niste stalpi de penitenta'' va multumesc de semn si de citire. | |
| = stefan ciobanu-saratelele | Nache Mamier Angela [19.Jan.10 10:20] |
| partea a doua a poemului este mult mai reusita,finalul merita o mentiune speciala ,dar "demarajul" poemului este prea narativ,rece ,prea lung "saratelele" sunt un cuvânt-cheie inspirat ,caci concentreaza cenusiul existentei cotidiene ("înaripate" de sentimentele amoroase care salveaza individul de la spleen) | |
| = angela | ștefan ciobanu [19.Jan.10 10:37] |
| : am incercat in poezia aceasta un fir intins, ca la pescuit. ca momeala am pus saratelele, cum bine ai vazut in ele ceva esential. iar salvarea se face intradevar prin dragoste caci, ''unde dragoste nu e nimic nu e''. multumesc de citirea atenta. | |
| = Stefan | Florina Daniela Florea [10.May.10 10:43] |
| Stefan primul vers, al doilea, si ultimele 4 ceva de genul "m-am suit în metroul ce ducea spre gară să-mi aștept iubita clipeam era felul meu de a mă ține de bară mai aveam o mie de stații și timp să îmi imaginez sfârșitul vieții cu iubita mea într-un telescaun mergând spre soare" asta a fost poemul citit de mine de-aici (nu minimizez zbaterile intermediare, gandurile, saratelele, oamenii,etc. Sunt ca un fond al unui tablou, corect, conteaza si el, dar l-am simtit ca un zgomot care ma rupea din reveria asteptarii nerabdarea de a ajunge la capatul unui vis in care esti asteptat de omul drag. sa nu te superi, doar un cititor:) tot binele, | |