| = nici eu nu fac comparații | marius iorga [13.Jan.10 13:50] |
| Sincer, aș fi vrut să știu ce s-a întâmplat cu Sabin. Poate că merită și el să-i spui "întâmplarea" vieții... În rest... mi se pare că ai găsit o cale de a povesti frumos, trist, dar și c-un zâmbet în colțul gurii. Știi cum ziceau pionierii: "tot înainte!" | |
| = Democrația personajelor | Florentina-Loredana Dănilă [13.Jan.10 17:32] |
| Marius, Sabin apare în capitolul 5, ca un personaj pasager, cu un anume rol, dar la care credeam că nu voi mai reveni. Dar, cum eu nu știu niciodată ce va urma în scriiturile mele mai lungi, lăsând totul la voia inspirației de moment (și cât mi-aș dori să lucrez și eu ca omul, mai bine zis ca scriitorul - dupa un plan!), unele personaje mă bântuie când mă aștept mai puțin. Și atunci le las libere prin proza mea, că doar e democrație:) Care va să zică, mă îndoiesc de faptul că va exista o „poveste” a lui Sabin. Dar nici nu pot fi sigură (vezi mai sus). Îți mulțumesc pentru impresii, care m-au bucurat. | |
| = Mi-e teamă, urmează Scrisoarea 13-a | Dan Norea [13.Jan.10 22:57] |
| Mi s-a părut mie că ai o oarecare stângăcie în scris... da' speram să treacă încet-încet... M-am înșelat, se pare că e din naștere. Glumesc. :) Florinel, trebuie să recunosc, la un moment dat am pierdut unul sau două episoade. Acum mi-am zis să fac măcar un pas înapoi, ca să-mi iau avânt, așa că am citit întâi Scrisoarea 11, apoi Scrisoarea 12. Nu-mi pare rău, ambele sunt bine scrise, ca de altfele și primele 10, dar din punct de vedere al continuității, efortul nu era necesar. Sunt scurte istorii de viață, practic independente în care, ca un fir roșu subțire ce le străbate pe toate, eroina principală merge, trăiește și (probabil) se întoarce din Italia. Fiecare episod începe să aibă o temă distinctă. În (11), tema e dorul de patrie, o temă surprinzătoare, inclusiv pentru eroină, ținând cont că și-a părăsit țara ca urmare a unei pasiuni mistuitoare. În (12), tema e comparația între pedanteria apăsătoare a lui Mihnea și spiritul boem și nonșalant al lui Sabin, mult mai reconfortant pentru eroină, dovadă că și ea, la rândul ei, e un spirit liber, care nu se lasă încorsetat de norme înguste. Bănuiesc că la un moment dat, scrisorile vor apărea legate sub formă de volum. Și am rugămintea să nu mă uiți, să-mi pui și mie unul deoparte. | |
| = Nu-ti fie teamă, Norică! | Florentina-Loredana Dănilă [13.Jan.10 23:18] |
| Mai întâi, mă speriași cu „stângăcia în scris”. Chiar am crezut, știi? Noroc că mi-a venit inima la loc, până să apuc să șterg toate textele. Și eu glumesc, sâc! :) Spui: „Sunt scurte istorii de viață, practic independente în care, ca un fir roșu subțire ce le străbate pe toate...”, etc. și „Fiecare episod începe să aibă o temă distinctă”. Ai sesizat corect. Am mai spus despre mine că nu mă văd în stare să scriu un roman, în ciuda presiunii unora și altora (persoane importante, nu spun cine:). Ca să împac și capra și varza, adică să mă împac pe mine cu adepții romanului (eu eram varza, să știi!), am apelat la această formulă de compromis: episoade ce pot fi citite și separat, străbătute însă de un fir roșu, care le leagă, cât de cât. E clar că proza scurtă mi se potrivește cel mai bine, acolo sunt eu, acolo scriu fără poticneli sau sforțări. Două persoane m-au încurajat să merg pe acest făgaș fără a mă teme că n-o să rămân în istoria literaturii (aici chiar glumesc!:), anume domnul George Corbu (care-mi dă câteva exemple de autori care au excelat în proza scurtă) și domnul A.D. Rachieru, care spune în prefața viitoarei mele cărți (să nu mă întrebi dacă vorbim de viitorul apropiat sau cel îndepărtat): „Probabil că, deocamdată, nu se încumetă să atace genul „tărăgănat” (romanesc); și bine face, exersându-se dezinvolt pe spații mici, fără a-și testa suflul epic, revărsându-se prozastic.” Îți mulțumesc mult pentru citirea cu atenție a episoadelor mele și fii fără grijă, că vei avea un volum. Care nu se știe când va apărea, dar asta e deja altă poveste:) | |
| = hm | Roxana Sonea [14.Jan.10 16:26] |
| E un text lung care este scris bine. Talentul se stie, este acolo. E un text cursiv care printr-un discurs relativ simplu cu multe insertii care tin de oralitate te tin sa-l citesti pana la sfarsit. Mi-a placut povestea stangaciei (desi mi-ar fi placut sa fie o eroina mai bataioasa, macar o data sa aprecieze cineva stangacia aceea, dar sunt eroine si eroine, poate ca nu mi-am dorit-o atat de infranta - ei, vezi cum m-a sensibilizat?) si antiteza intre Mihnea si Sabin mi-a placut. E bine realizata. Am cateva.. sugestii. In descrierea lui Sabin. Este foarte bun, foarte saritor (e idealizat, mai putine epitete il fac mai autentic, as scoate "mama ranitilor" se intelege deja aspectul), spui ca emana o lumina.. apoi spui ca era morocanos. Nu prea merge. Morocanosii nu emana lumina. De-aia le spune morocanosi. :) (fac si eu de-astea, am scris odata ca o babuta cocosata pasea degajata - nu prea are cum:)). In rest, unele... gingasii. Nu stiu daca sa le iau ca si stangacii de scriere sau.. parte integranta a personajului principal care este si el.. oarecum dreptaci (adica, aici.. "stangaci"..) Intelegi. Uneori am simtit inutila explicarea unor termeni figurati prin ghilimele in text, cred ca cititorul poate deduce. Oricum, e de bine, e un text lung si cred ca e mult efort in spate. Asa ca iti urez succes si inspiratie in continuare. Te citesc cu drag si spor la scris! :) | |
| = Binevenite observații | Florentina-Loredana Dănilă [14.Jan.10 18:12] |
| Roxana, mă bucur mult că vii cu observații și sugestii. Am nevoie de ochiul din afară. Altfel, pățim d-alea cu băbuța cocoșată și zglobie:)) (ce m-ai amuzat!) Totuși despre Sabin am spus că era „aproape morocănos”, ceea ce mai îmblânzește puțin și că „era o lumină” (nu emana) , ceea ce, oarecum schimbă sensul. Dar observația e bună, ca și celelalte, de altfel, voi ține seama. Le citesc și recitesc de n ori aceste texte și de fiecare dată mai schimb câte ceva, pe ici pe colo. De asemenea, din când în când, trebuie să le iau la citit de la primul episod, tocmai pentru a elimina posibile contradicții. Asta cu ghilimelele parcă și eu simțit-o cam exagerată, s-ar putea să modific, când fac revizia. Mulțumesc încă o dată. Și eu te citesc cu drag. Chiar azi am citit partea a III-a din episodul pe care îl scrii de ceva timp. Apreciez stilul tău, știi asta, dar, din păcate, am devenit și eu cam morocănoasă și necomunicativă în ultima vreme:), motiv pentru care las semne prea rar. Cât despre tipa stângace, eu chiar o percep ca pe o bătăioasă, și știi de ce? Dacă era slabă, se resemna să folosească mâna stângă și să se vaite tot timpul. Puterea ei stă tocmai în faptul că și-a depășit limitele. Și-acum , două povești personale: întâmplător, și eu sunt stângace. Când m-am dus la școala de șoferi, i-am spus instructorului că m-aș fi simțit mai bine cu schimbătorul pe stânga. El zice: „Bine-atunci, du-te-n Anglia și fă școala acolo!”. Iar când i-am propus, mai mult în glumă, unui superior de-al meu să-mi ia în laborator aparate pe stânga în locul celor deja existente, știi ce mi-a spus: „Mă costă mai ieftin să-mi iau un dreptaci”. Bineînțeles c-am făcut școala de șoferi (și nu în Anglia), bineînțeles că lucrez cu aparatele pe dreapta... Dar cuțitul tot în stânga îl țin:) | |