Comentariile membrilor:

 =  Stmată doamnă Filofteie,
Florin Rotaru
[08.Jan.10 11:12]


am luat act de solicitarea dumneavoastră de a o mai tăia pentru a o mai micșora însă acest lucru nu poate fi posibil deoarece noi aici la primărie, de regulă, mai mult o lungim și nici în cazul dumneavoastră nu putem face o excepție pentru că am aduce prejudicii la bugetul de stat cât și cel local, lucru care ar însemna subminarea securității naționale, pedepsită aspru prin lege. Nici alte ajutoare sociale nu vă putem acorda deoarece, așa cum menționați, v-a expirat vârsta legală motiv pentru care mă gândesc că ați fi pasibilă de altă amendă dar cred că vă putem ierta că tot avem sufletele pline de spiritul sărbătorilor și nici nu mai avem toner în imprimantă. Vă putem îndruma însă către părintele popa Evanghelie care a umblat cu busuiocul și exorcizarea zilele astea și, așa cum ați aflat, mila lui e mare. Vă dorim un an nou plin de fericire și belșug și dacă vedeți că a murit nea Vasile Tăcutu să ne anunțați și pe noi pentru a-l tăia de pe lista cu ajutoare sociale.
Cu mulțumiri anticipate,
Secretarul primăriei Pocraca
Portărelu Ipingel

 =  Stimate domnule Impingel
Atropa Belladona
[08.Jan.10 11:46]
Vă mulțumesc pentru răspunsul prompt, pe care nu l-am putut indescifra, pentru că, neavând tuș în imprimantă, l-ați scris cu cerneală invizibilă, iar eu n-am ochelari cu infraroșu ci numai de cal, cu care abia, abia, citesc ce-mi nechează prin pagină câte unul mai nărăvaș, nefiind cazul dvs., care sunteți deja domesticit și dat cu hamul.
Așa că vă rog frumos să mai împingeți un răspuns către mine, puteți să-l aduceți personal, în dinți, tot am văzut că vă dați tare-n colți, iar eu vă stau în drum.
A dumneavoastră momental,

Filofteia Sfântu


 =  Belladona
Gârda Petru Ioan
[08.Jan.10 13:25]
Mai ai cumva un exemplar din volumul unu că asta înteleg ca e din volumul doi pe care să mi-l trimiti cu plata ramburs sau să îmi trimiți banii înainte că nu-l am și aș vrea să-l am cu dedicație că de pe internet pot eu să descarc poveste cu poveste dar e altceva un volum premiat care l-am asteptat la cluj cu tine dar care n-ai venit pe motiv că atunci erai în perioada cu domiciliul la mama vitregă de unde fuseseși dată afară că s-a întors căpșunaru?

 =  Neluuuuuu!
Atropa Belladona
[08.Jan.10 18:20]
DA! :))))))))))

 =  Neluuuuu!
Dan Norea
[08.Jan.10 20:06]
N-o crede, mie mi-a promis volumu' înainte de a pleca la căpșuni concubinu' mamei ei și între timp ăla a venit da' volumu' nu !

 =  Daneeee!
Atropa Belladona
[08.Jan.10 20:32]
Da, nu!

+ Cu și fără ramburs...
Rodean Stefan-Cornel
[09.Jan.10 00:08]
Dacă până acum spuneam că, în opinia mea, Atropa Belladona este o maestră a dialogurilor în proza scurtă umoristică, iată că prin acest text ne demonstrează, cu prisosință, că stăpânește la perfecție arta și tehnica necesare pentru a crea bijuterii și dintr-un monolog.
Temele și motivele textului de mai sus, de mare actualitate, sunt foarte inspirat alese pentru a se preta la o sumedenie de poante: violența domestică (apropo, oare de ce se spune "violență domestică ", dacă bărbatul își bate soția cu sălbăticie ?; relațiile de concubinaj; căpșunarii din Spania; ajutorul social; rolul preotului în comunitate (să ne ierte Domnul și slujitorii Lui care sunt de treabă); exorcizările; bugetul primăriei; pensia alimentară; OTV-ul ș.a.
Efectul umoristic este realizat în primul rând prin "beția de cuvinte" a personajului principal, care este bine cumpănită, astfel încât să nu-l obosească (sau chiar să-l amețească de tot pe cititor).
Remarc de asemenea, începutul "abrupt" (de mare efect) al textului.
Dacă mi se permite, apreciez totodată "finețea" și umorul comentariile de mai sus; cât privește problema ridicată de Nelu Gârda și susținută de Dan Norea, nu comentez ca să nu se spună cumva că dau steaua (fără ramburs) ca să primesc și eu un exemplar din carte (cu ramburs)...
Cornel

 =  Corneeeel!
Atropa Belladona
[09.Jan.10 10:32]
Bun venit in pagina mea si La multi ani fericiti! Ai reusit sa surprinzi (ca intotdeauna) toate aspectele pe care textul meu a incercat sa le aduca in atentia cititorului, drept pentru care iti multumesc mult, la fel si pentru steluta.
Din fericire pentru mine, astfel de texte, bazate doar pe umorul de limbaj, cum sunt si cele doua postate ulterior (Ultimele stiri...antidepresive) sunt usor de scris. Dificultatea apare cand e vorba de umorul de situatie, de caricaturizarea personajelor, realizata in majoritatea cazurilor doar prin dialog.
Si...mai sper, inca, sa ne vedem curand...Prietenii stiu de ce...:)

Cu apreciere,
carmen




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !