| = visul | Dana Lucaci [04.Sep.05 17:42] |
| Am citit si am recitit poemul. Si te vad asa, ca un fel de marturisire directa a unor stari, ca si cum le+ai fi lasat dintr-o suflare. Am auzit versurile tale un pic altfel, eliminind prepozitii, repetitii, redundante mici, am descoperit o altfel de imaginea onirica a ta, ti-am pastrat sensul, ideile, imaginile si uite ce dantela a ramas in urma pletelor+versuri. Nu schimba, doar viseaza mai departe, daca iti place, si aceasta versiune. inaintea rasaritului mintea mea prada viselor cuib instabil imi parea ca am plete negre si lungi carari doar pasilor tai ziua-mi parea verde ceata usor intinzindu-se pe marginea dantelei ce acopera perna copacii, mari pasari cu ochii margea, nu indrazneau sa se numeasca padure risipiti in apusul oranj si cald te vedeam viu, fara identitate si totusi atit de tu in oglinda numai parul meu lung in negru coborind la inceput spre alb de umeri spre sold mai departe stralucitor si greu peste glezne intinzindu-si mainile innegurate nesfirsite printre petele colorate de flori inca ude mirosind usor a tempera un soare prea rece mi se ascundea-n priviri luminind drumul inclinat nesfirsit atit de prafuit pe care rochia-mi de matase fosnea mereu a vechi si colb nesters unicul drum pe care am ales a merge stiind de la primul pas nu avea sa ma duca nicaieri Cu tine in vis, scrie-te agale. Ela risipiti in apusul oranj si cald | |
| = ciclul oniricelor | Adina Batîr [04.Sep.05 18:16] |
| "Risipiti in apusul oranj si cald!", spune Ela. Vin si eu sa ma risipesc in versuri adierilor suave... cu varianta mea onirica... nu inainte de a spune ca poemul tau e un moment de inspiratie proaspata, cautand viata in culori si vibratie. Iata deci Onirica Imparatesei: rasarit. sau momentul dinainte. prada viselor ma las cu plete negre lungite pana in cuibul instabil al mintii sunt din neamul pasarilor mari cu ochi de margea, copacii lor nu indraznesc sa se numeasca padure se risipesc in lacul de apus portocaliu si cald iubitule, culoare in coridoare ma strabati adanc iti sunt carare pentru pasii tai doar ziua caci imi pare verde doar ceata intinzandu-se la sfarsitul dantelei din perna mea esti atat de tu. viu totusi lipsit de identitate privesti in mine parul lung coborand de la inceputuri mi-l respiri pana la glezne ii dai viata pana ce isi va intinde mainile sale negre, abanos de pete pictate pe flori cu tempera miroase interminabil si prafuit ca drumul pe care un soare rece paseste inclinat lasand pe rochia mea de matase urmele ultimelor fosnete dinaintea lui nicaieri | |
| = Invitatie | Iris Barbulescu [04.Sep.05 18:25] |
| Va multumesc...si va invit pe toti cei ce dedicati o clipa sa cititi acest poem....sa va pierdeti inca o data pe taramul viselor. Va invit sa recreati "Onirica"...urmati exemplul Elei si al Adinei...traiti poemul VOSTRU!Rescrieti "Onirica" ! Drag..red rose | |
| = onirica | Doru Alexandru [05.Sep.05 15:34] |
| am vrut sa comentez aseara, de cum am citit poezia. n-am indraznit. iata acum, dragul meu trandafir rosu, dupa invitatia ta, si incercarea mea umila si saraca; nedemna de randurile tale... Dinaintea rasaritului cuib instabil al mintii mele, prada viselor Imi parea ca pletele mi-s lungi - negre carari pentru pasii tai. Ziua-mi parea, Doar ceata intinzandu-se lenes La sfarsitul dantelei, acoperind perna mea. Copacii, pasari mari cu ochii margea. Nu indrazneau sa se adune padure, Risipindu-se in lacul unui apus portocaliu. Mi te vedeam viu, lispit de identitate, si totusi Atat de tu; In fata oglinzii doar parul lung - abanos coborand la inceput pana la umeri Apoi pana la sold, greu, stralucitor Pana la glezne Intinzandu-si mainile negre si lungi printre petele colorate De flori inca ude, mirosind a tempera. Un soare rece mi se ascundea in priviri Iluminand drumul interminabil si prafuit Pe care rochia mea de matase fosnea a vechi si a praf nesters Singurul drum pe care am decis sa merg Stiind de la inceput Ca nu avea sa duca Nicaieri... nu am modificat prea mult D.C. | |